ACUM.TV

– Deschideţi Doamnă, dumneavoastră, vă rugăm!
Vicente bătea insistent în usă, aşa că m-am dus să deschid:
– Hola! Am rămas puţin surprinsă: „Vicente trebuia să fie un moş, ăsta e un tânăr. Sau,poate, e fiul lui Vicente!
– Hola!
Se uită puţin nedumerit la mine, apoi întreabă:
– Marius e acasă?
Incă o dată surprinsă: „ăsta e român!?”
– Da. Adică, nu ştiu, stai să întreb. Dar tu cine eşti?
– Sunt Andrei.
– Asteaptă!
Apare Puriu:
– Ce faci mă, Andrei, ce vânt te aduce? Ia, intra tu în comedor că te-asteaptă baieţii să le dai o mână de ajutor.
– La ce?
– Lasă, că ai să vezi tu.
Andrei intră şi se îndreaptă agale spre comedor, lăsând uşa întredeschisă.
Toţi pe el:
– Eeee! Andrei, ce faci, moşule, ai venit la ţanc!
– Salut! Ce se’ ntâmplă aici? Iar aţi fost la furat? Aţi sărit gardul la Roberto? O sa vi se înfunde într-o bună zi, o să vedeţi! Ulciorul nu merge de multe ori la apă! Clatină uşor din cap, se aseză pe un scaun şi fixă privirea pe Marius.
Simtindu-se cu „musca pe caciulă”, Marius lăsă privirea în jos şi răspunse cu gura pe jumatate:
– Ce ulcior, bă, că doar nu ne-am dus să furăm vin!! Ai luat-o pe urmele lui Doamna, că dacă vine poliţia, că dacă află vecinii…
– Care Doamnă, cea care mi-a deschis?
– Da’ ce, vezi tu altă Doamnă pe-aici?
– Da’ cine e, arată bine…
– Auziti, bă, că arată bine!…E marfă de marfă, nu că arată bine…N-aţi văzut, bă, ce picioare are?
Din bucatarie, Dori întrebă zâmbind, ca pentru sine:
– Da, voi când aţi avut, mă, timp să vă uitaţi la picioare dacă făceaţi curat, ă?
Comedorul era foarte intim. Făcând abstracţie de faptul că arăta ca o „macelarie”, avea chiar un toque personal: la intrare, pe un perete lateral, un şemineu rustic, mare, bine întreţinut, ornat cu vase şi farfurioare de lut, gazduia focul abia aprins; o scară interioară, cu trepte lucrate în faianţă viu colorată, ducea, în spirală, la dormitoarele de sus; o masă rotundă, de lemn, cu un coş de portocale pictat, într-un colt, un balansoar aşezat langă şemineu, o blaniţă aruncată la întamplare pe jos, şi un mic felinar deasupra mesei, te făceau să crezi că ai intrat deja în poveste.
„Aseară am visat ( am mai avut timp să şi visez aseară ?? ), că eram într-o casă-ca asta?? Si că priveam gânditoare cum arde focul în şemineu-chiar ăsta?” Ma fascinează
focul arzând, mă pregăteşte pentru visare, pentru mediţatie, mă transpune într-o altă lume, într-o altă planetă imensă, straină şi grea…”
M-am scuturat a nedumerire: „ce caut eu aici, în casa asta, fie chiar primitoare, printre oamenii ăştia, fie chiar simpatici, dar pe care nu-i cunosc? Si nu văd picior de femeie pe-aici…De unde ştiu eu ce gânduri au? Cine sunt oamenii ăştia? Si eu, cine sunt eu? De-ce-sunt-aici? Nu recunosc nimic din toate lucrurilre astea, nu fac parte din viaţa mea… La ora asta, Victor, baiatul meu, îşi lua micul dejun şi se pregătea să meargă la şcoală…Eu de ce nu sunt acolo, cu el? De ce dracu’ nu sunt acolo?”
– Nu ştiu de ce mi se pare, mie, că Doamna cade din când în când pe gânduri…La ce te gândeşti Doamnă? La ziua de ieri?
„ Ce mă sâcâie Puriu ăsta, stă numai cu ochii pe mine, îmi fură intimitatea, îmi face public orice gest”…
– Ia! Inainte sa ne apucăm de treabă, scoate, bă, Soarece, din frigider câte ceva de-ale gurii, că mie mi-e cam foame si cred că şi la oamenii ăştia le-o fi…Doamna îmi zicea că vrea să cumpere ceva de pe la ăştia…da’ ăştia nu îti dă decât pe bani… Ai bani de aruncat?
„Fir-ar să fie, e chiar enervant, face ce face şi mă jicneşte, cred că o face inteţionat”…
Neaşeptând să i se spună de două ori, Marius se îndreptă spre frigider şi îl deschise cu un gest de satisfacţie, lăsând să se vadă că era doldora de mâncare:
– Ia ziceţi Doamnă, dumneavoastră ce vreţi? Ia ziceţi: jamon, caşcaval, şuncă sau poate rodajas de salmon cu lămâie…Vă place Doamnă, peştele, aţi mâncat vreodată somon?…
Avem şi icre negre, d-astea ştiu că n-aţi mâncat, că erau scumpe în România…Da’ aicea sunt gratis…Sunt gratis aicea, ha, ha, ha!
Cântându-i în strună, si mijind pe sub mustăţi, Puriu se adresă din nou lui Marius:
– Scoate, bă, şi vinu’ ăla, Sauvignon, pentru Doamna…Tu, Nicule, ce bei, Whisky? A, ce bei? Aşezându-se comod la masă, făcu un gest de satisfacţie, şi umflându-se în pene continuă:
– Dă-le dracu’, avem de toate, mâncare e! Pune, bă, peştele ăla aicea, să mănânce Doamna! E, Doamnă? Decât răbdări prajite, mai bine somon?! E? Ce dracu’!Da’ pâine, aţi cumpărat?
Preocupaţi să pregătească masa, nici unu’ nu răspunse…
– Da’ pâine aţi cumpărat, bă, ori aţi surzit cu toţii? Tu, Dorele, că tu eşti cu pâinea?
– Nu, Puriule, nu! N-am cumpărat! Cu ce bani? Pâinea trebuie s-o „cumpărăm”!…
– I-auzi, bă, cu ce bani? Da’ nu v-a plătit, bă, Carlos acum două zile? Ce făcurăţi cu banii, ă ? Ce făcurăţi? Că doar nu i-aţi cheltuit pă toţi în două zile?
Linişte. Un schimb scurt de priviri între Marius şi Dori, lasa de înţeles că da, cum dracu’ să nu-i cheltuiască!
– Ia, mă, bani şi du-te şi ia pâine! Ia! Si dă căciula aia jos din cap! La iarnă ce-o să mai pui?
Dori luă banii de la Puriu si se îndreptă spre usă cu un aer grăbit, îndesându-şi şi mai bine căciula pe urechi – „fac ce vreau eu cu căciula mea!” Apoi, din uşă:
– Câte să iau?
Fără să mai aştepte răspunsul, se întoarse speriat spre noi:
– Vine Vicente, l-am auzit, e aici la uşă!
– Ne-am dat dracu’, uitarăm de Vicente! Hai, bă, Marius, să-l întâmpinăm noi-, zise Puriu sacadat -, las-o în pace pe Doamna!
Rămăseserăm toţi ca la dentist…Si acuma ce-o să urmeze?! Suntem total descoperiţi! In comedor, e sânge pe jos… Si în chiuveta de la bucătărie, care se vede tocmai de la intrare, e o pulpă întreagă de porc în toată splendoarea…
M-am ridicat instinctiv de la masă şi m-am aşezat în dreptul uşii, să maschez un pic dezastrul…
In timp ce Marius şi Dori se agitau şi ei, Dori se adresă rugător lui Nicu:
– Nea Nicule, aşează-te şi mata’ în dreptul chiuvetei să nu se vadă carnea şi sângele de pin jur…Acum chiar c-am sfeclit-o!
Din coridor, se auzi Puriu cu vocea lui sacadată:
– Mă, drace, cine te-a adus mă, pă tine, aicea, ă? Cine te-a adus? Ai mirosit? Chelule! Ai?
Marius îi luă vorba din gură, şi, încercând să fie amabil, se adresă pe limba lui Vicente:
– Buenos dias, Vicente, que tal?
– Bien, bien! Y vosotro, caballeros?
– Bien, tambien! Desayunando con unos amigos.
– Puedo pasar?
– Claro, hombre, claro, estas en tu casa!
Văzând că Vicente chiar vrea să intre, Puriu se agită puţin şi strigă după ajutoare:
– Luci, vino mă, tu, de vorbeşte cu ăsta, că eu nu ştiu decăt să înjur, să-l ia dracu!
„Nici nu ştiam că mai există un Luci în casă…”
Din camera de sus se auzi o voce suparată:
– Lasă-mă bre, tată, în pace, nu mă baga pe mine in rahatu’ ăsta!…
„ E băiatul lui Puriu?”
– Vino mă, aici, când îţi spun, că te ia mama dracului şi pă tine! Păi ce, vorbesc cu pereţii?
Coborând scările, Luci, un adolescent zvelt, brunet, cu ochii căprui, se adresă lui Puriu pe un ton evident superior celorlalţi:
– Vorbeşte bre, tată, frumos, nu ţi-e ruşine de oamenii ăştia? Si ce să-i spun?
– Că să-l ia dracu dacă nu pleacă !…
– Bre tată, mata eşti om serios!?…Hola! Que hay?
– Hola, Luciano, como estas?
– Bien, bien…
– Estais de fiesta, hoy no trabajais, no?
– Si, si, de fiesta…
– A, por eso habeis comprado tanta carne!…
– De unde avem, bre, tată, atâta carne?
– De la dracu’! Ce, nu ştii de unde avem atâta carne, ce mă întrebi ca tontu’?!
– Si lui ce îi spun?!
– Ce să-i spui?! De la Carnicerie, de unde poţi să iei carne? De la Carnicerie! Ce dracu’!
– Que si, que hemos comprado carne de la carniceria porque tenemos invitados y tal…
– Que carniceria, la de „Carmen”?
– Ce carnicerie, bre, tată?!
– Ce-l interesează, bă, pă el, que carnicerie, ce-l interesează? De la Carrefour, că de acolo poţi să cumperi en-gros. Si apoi, ca pentru sine: nu poţi, bă, să porneşti cu ăştia la drum, că te dă în gât când ţi-e lumea mai dragă, nu poţi!
Discuţia se purta sub privirea nedumerită a lui Vicente care, probabil, pricepuse că ceva nu e în regulă, dar nu avea chef să intre în miezul problemei…”E! Emigranţi ca oricare alţii; încearcă şi ei să supravietuiască cum pot…”
Incercând să salvez aparenţele, deşi ştiam bine că nu am să pot vorbi, mă trezesc faţă în faţă cu Vicente: un bărbat maruţel, cu părul alb, puţin chel, şi cu o figură foarte simpatică. Purta un pardesiu gri închis cu o croială clasic, părea un bărbat fin.
„Decăt să intrăm în bucluc din prima zi, mai bine să fac pe deşteapta…” Si, fără prea multe ocolişuri, mă adresez zâmbind, ca unul care e sigur pe ce nu ştie :
– Hola! Buenos dias!
– Hola, guapa! Que tal!
– Bien, bien…
Adresandui-se lui Lucian:
– Quien es?
– Cine e, bre, tată, Doamna?
– Mă-ta!!
– Señora es mi …tia de Rumania…
– A, encantado, mucho gusto!
– Encantado!
– Es que, no sabe hablar español, no sabe, acaba de llegar y está cansada, tiene hambre…
– Ya, ya…comprendo. Pues, nada, que lo paseis bien, ya os dejo! Y Ben, donde está Ben?
– Trabajando.
– Ya, ya. Dale recuerdos.
– Vale, gracias, hasta luego! Asta lu’ Gogu!
Nu apucarăm bine să răsuflăm uşuraţi, că scăparăm ca prin urechile acului, că şi începe Puriu, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic:
– Du-te bă, şi ia pâine, ce-ai rămas cu gura căscată? Că mi-a trecut şi foamea cu ăştia. Hai Doamnă, să bem un vin liniştiţi, c-a trecut furtuna… Si, uităndu-se peste umar la Dori: ai venit, bă, cu pâinea?
– Si dacă intra Vicente în bucătărie şi ne prindea în flagrant, ce făceam atunci, Puriule?
– Ba, Soarece, scoate bă, capu’ la lumină şi gândeşte puţin…Era mai bineeee!!
Toti rămăseserăm cu sprâncenele ridicate şi cu ochii măriţi a nedumerire, asteptând ca Puriu să se explice. Numai că, Puriu, cum nu ne scapa din ochi, văzând că ezităm să ne aşezăm la masă cu ei, se impuse:
– Haideti, Doamnă, Nicule, veniţi bă, aici, când vă spun, aşezaţi-vă cu noi la masă!
„Să rămânem? Asta e în stare să ne dea afară de la lituani dacă nu facem ce ne spune…Să plecăm?!… Unde?”
De ieri şi până azi, mi-am schimbat părerea de trei ori despre acelaşi Puriu: când l-am văzut, pentru prima oară în viaţa mea, în autogara din Valencia, mi-a inspirat încredere…Incredere? Cum poţi avea încredere în cineva pe care îl cunoşti în împrejurări atât de neobişnuite?…Mă tot întreb şi acum! Cert este, că, nu am stat mult pe gânduri, mi-am luat bagajele, un geamantan de imitaţie maron şi sticla cu apă deja fiartă şi am spus: „hai, mergem cu tine, fie ce-o fi!” Azi dimineată, când l-am văzut în uşa casei mele, jucând cuţitul în palmă şi zâmbind batjocoritor, mi-a inspirat teamă şi repulsie. Iar acum? Iar a-cum ce?!! Acum mi se pare simpatic…Puriu simpatic?
„Fie, îi mai dau o şansă: rămân!”
Nici nu mă limpezesc bine la minte, că, intră Dori. Aruncă pâinea pe masă şi, cu respiraţia tăiată, anunţă:
– Vine Guardia!
Tăcere. Ne uităm unii la alţii ca loviţi de trăznet…Ca să spulbere orice fel de nedumerire şi să marcheze tensiunea, Marius se simţi dator să aduge:
– Poliţia, Doamnă, vine poliţia!…
Am împietrit! Până aici ne-a fost! O să ne ia dracu’ pe toţi… Puteam să nu rămân. Dar, ce-si face omul cu măna lui…
– Si ce bă, dacă vine Guardia, vine dracu’? Mie nici de ăla nu mi-e frică! Bă, da’ tu când deschizi uşa aia nu poţi să intri decât cu potopu’ după tine? „Vine Vicente,…vine Guardia…!” Ce dracu’a mai rămas, Interpolu’!! Să staţi aici! Să staţi toţi aici! Doamnă, ai auzit? Mă duc eu să mă descurc cu Guardia mă-si!
Se aud voci în hol. Andrei se facuse deja nevăzut. Luci, parcă nici nu trecuse pe acolo…Dori rămăsese neclintit pe un scaun: nu mai clipea, nu mai gândea…
– Ia, tăceţi, tăceţi! Deşi nimeni nu vorbea! Apoi, rămânând cu urechile ciulite, Marius adaugă în şoaptă:
– Stiţi care e problema? De fapt, nu am furat un porc… am furat doi…Aşa că, e groasă! Ar fi mai bine să vă ascundeţi pe terasă şi dacă vedeţi şi vedeţi, puteţi sări în curtea vecină şi de acolo, vă duceţi la lituani, eu raman aici. Citind întrebarea pe faţa mea, continuă: nu pot să-l las singur pe Puriu, şi-apoi, nu ar fi prima oară când ni se întâmplă…
Mă uit la Nicu speriată:
– Hai!
– Urcaţi scările astea până ajungeţi pe terasă şi după aia, dacă vreţi să plecaţi, săriţi.
Nu apucăm să urcăm doua trepte că dăm nas în nas cu un alt tânăr – înalt, subţirel, şaten şi cu nasu’ mare…”parcă sunt toţi făcuţi de-o mamă… şi casa asta pare un sac fară fund!…”
– Salut!
– Baciule, urcă mă, cu dânşii, sus pe terasă, că a venit Guardia!
– Si ce, a venit după ei?!
– Bă, taci bă, din gură, a venit după noi!!
– Si dacă a venit dupa noi, de ce să-i ascundem pe ei? Da’ noi ce-am făcut, ca să vină Guardia?
– Cum bă, ce-am făcut? Da’ tu unde ai fost aseară?
– La curve!
– Bă, taci bă, dracu’ din gură! N-ai fost la furat cu noi, ori dai bir cu fugiţii!
– Si ce, bă, crezi că ne caută Guardia pentru asta? Ce crezi că Roberto s-a sculat cu noaptea în cap şi a început să-şi numere porcii? Păi cât timp îţi trbuie mă, să numeri toţi porcii dintr-o porcarie?
– Si dacă îi are pă computer?
Se trânteşte uşa în hol şi se aude Puriu, morocănos, plictisit, vorbind ca pentru el:
– Bine c-ai plecat, drace…
Intrând în comedor, privi împrejur nedumerit şi surprins:
– Băăăi, da’ se topiră şi ăştia? Spălară toţi putina? Unde s-au dus?
Cum nu îi venea să creadă ochilor şi cum îi pierise cheful de orice, se trânti pe un scaun şi trase un gat de Whisky. Puse sticla pe masă şi o împinse, mai mult în silă, spre Dori.
Nici un gest, nici un răspuns…
Cu toată agitaţia din jur, Dori nu se clintise de pe scaun şi continua nemişcat, privindu-l implacabil pe Puriu: de parcă muţise şi surzise.
– Da’ ce, bă, ţi-a pierit piuitu’ ori te-ai ţâgnit şi tu?

Acest articol a fost publicat vineri, 30 iunie 2006 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.