Sălciile își apleacă frunțile în apă; te ating aproape.
Nu te mai saturi de umbrele lor, de mângâierile umede.
Azi e mai cald decât ieri; noaptea nu a reușit să o răcorească.
O arătare pestriță plutește în aer ca o nălucă.
Coboară, se-nalță, parc-ar fi mânuită de un păpușar aiurit.
Crengile galbene încearcă s-o prindă, s-o țină captivă.
Sunt leneșe, moi, nu vor reuși; sunt gata să jur.
Picotesc sub un prun.
Căldura, plictisul, mă îndeamnă la somn.
Tu, ascunsă în apă printre umbrele scaldei.
Cerul mă îndeamnă să te chem într-un fel; dar nu numai cerul!
E un diavol în mine, nu are astâmpăr.
Îmi învăluie mintea, mă împinge spre iad, mă bagă în ceață.
Mă joc cu oglinda; o uitaseși în iarbă.
Strecurată printre crengile plânse, fantoma soarelui îți apare în față.
Coboară, se-nalță, ți se fixează pe pleoape.
Te-ai prins; închizi ochii și râzi.
Te strâmbi la mine, îți arde de joacă.
Azi e mai cald decât ieri; noaptea nu a reușit să o răcorească.