Cu riscul de a va dezamagi de la bun inceput, va spun ca nu este vorba de Miguel de Cervantes in acest articol. Nu am avut ocazia sa sporovaiesc cu ilustrul literat: nu aud “voci”, nu am revelatii si nici macar…vise “revelatoare”. Desi (sincer) avem o relatie speciala: eu inca mai caut sensuri ascunse in Don Quijote, el nu a auzit niciodata de mine si, cel mai probabil, daca ar auzi nu i-ar pasa.
Este deci vorba in cele de mai jos de un alt Miguel, mult mai putin cunoscut (ma rog, cunoscut, dar la o scara mult mai mica – veti vedea), prietenul si colaboratorul meu stiintific, profesor universitar de matematica in noua Noua Zeelanda.
Dar pentru a compensa macar partial dezamagirea initiala si a spori sansele ca veti citi acest articol (nu-i asa ca nu v-ati plictisit inca?), permiteti-mi sa va spun cate ceva despre Miguel. Cel “mic” nu cel mare, fiindca nu sunt critic literar. L-am cunoscut cu vreo cinci ani in urma in Vancouver si, tam-nisam, ne-am trezit cercetand impreuna fluidele complexe (pasta de dinti, gelul de par, maioneza, samponul etc.). Din perspective diferite, desigur. El fiind matematician, iar eu fizician (Miguel m-ar tachina adaugand “doar”). El inclinat spre abstractizare, demonstratii de zeci de pagini uneori, chestii oarecum „aberante” pentru un experimentator ca mine (leme, teoreme, corolare etc.) eu inclinat spre “masurare”, descriere factuala, interpretare fizica eleganta, fenomenologie, universalitate (una dintre cele mai frumoase nebunii ale fizicii). O colaborare bizara pentru multi, uneori … chiar si pentru noi doi. In special cand, dupa o noapte de munca istovitoare si doi litri de cafea neagra, nu cadem de acord si sotiile noastre ne ameninta (prin telefon sau pe Facebook, daca inchidem telefoanele in mod strategic) ca nu ne mai deschid usa daca nu venim acasa a doua zi – fiindca dupa capul nostru noi am sta in laborator si a treia zi si poate si a patra, daca nu se termina cafeaua.
Miguel este nascut, crescut si educat in Mexico City. Intr-o familie relativ numeroasa de mici comercianti. Care va sa zica este mexican. Ma rog, nimeni nu este perfect. O persoana joviala si plinuta (ca sa fim delicati), cu gesturi lente, reactii masurate dar intotdeauna zambitor, curtenitor si afabil. Iti da impresia ca ii trebuie o eternitate sa termine un proiect precum cele in care colaboram. Nici vorba. De fapt este foarte eficient si… habar nu am cum reuseste aproape intotdeauna sa-si termine “portia” de proiect comun inaintea mea (“yaah…, man -we move slowly into it but we’ll nail it soon, no sweat, no worries”). Dupa multe eforturi de gasi finantarea necesara deloc neglijabila (birocratia fanceza…), am reusit sa-l invit pentru o luna in laboratorul meu pentru a termina un proiect comun. Fiindca proiectul merge “ca pe roate” si vremea e buna, avem ceva vreme sa vizitam Nantes si sa savuram bucataria frantuzeasca.
Miguel este incantat ca de obicei (a vizitat Franta inainte de multe ori) si imi marturiseste ca, vazuta din Mexic, “la bonne cuisine” e parte a “brandului” francez. Alaturi, desigur, de parfumerie, moda, maniere etc. Il intreb care este “brandul” mexican, asa ca sa ne amuzam. All sorts of stuff… Tequila, mariachi, tacos, tortillas, Zorro, Tex-Mex (aluzie la cedarea Texasului si Californiei Statelor Unite), El-Dorado, piramidele aztece, Emiliano Zapatta etc. Si adauga amuzat…mbaaa, aiureli cu scop comercial, tot ce vrei si ce nu vrei – de fapt nimeni nu da doi bani pe chestiile astea, ele sunt menite doar sa aduca ceva bani. Dupa care, ridica manusa intrebindu-ma care e brandul romanilor (tot razand – “lucra” deja cu spor la un antricot, deci era bine dispus).
Ma fac oarecum verde (pe mine nu ma amuza usurinta cu care vorbeste UN STRAIN despre ceva atat de important, “brandul” tarii MELE, pai ce-i asta, chiar nu mai avem nimic sfant, pai ori definim ori nu, ori avem imagine ori nu?) si … “verde” fiind ii zic prima chestie care imi trece prin minte: FRUNZA. La care Miguel rade in hohote, mai sa cada de pe scaun (si la greutatea lui chiar ar trebui sa evite astfel de situatii riscante – daca nu se mai satura de “cuisine francaise”!). Pai cum asa FRUNZA, care frunza, frunza biblica? Frunze au mai toate statele lumii, ce e special in FRUNZA asta? Ii spun ca asta e o frunza cu semnificatii. “Such as?” Incep sa rulez cateva clisee de pe vremea “educatiei mele gratuite”. Romanul este “verde” – simbol al naturii sale sanatoase, simbol al statutului sau privilegiat si binecuvantat intre popoare (suna bine, vedeti ca am fost un elev silitor in timpul “Educatiei Gratuite” – got the drill!). Romanul este frate cu codrul (si daca nu va prindeti de locul verdelui in context, atunci va rog respectuos sa nu mai cititi acest articol si sa incepeti un joc de Solitaire – pe Windows XP inca exista). Romanul este cel mai ospitalier dintre popoare (da’ stiu ca ospitalitatea nu are in mod ncesar culoare, dar daca vii sa vizitezi pe roman si pe fratele lui, ospitalitatea tot verde ajunge si ea – ati retinut ca romanul e frate cu codrul, da?). Dar sa continuam. Romanul o spune “verde” in fata (da’ mai du-te -n…). Dar asta este numai partea “superficiala” a simbolisticii – ii spun amicului meu. Miguel nu pare prea convins, devine ceva mai grav (fiindca nu mai rade din tot sufletul e ceva mai in siguranta – e stabil pe scaun). “Well, I am all ears mate”. La care ii arunc o chestie super (asta numai pentru cunoscatori, daca nu ati savurat “Educatia Gratuita”, tineti-va deoparte Doamnelor si Domnilor) pe care am invatat-o din comentariile la Romana de la treapta intai (si o reproduc mai jos): “In opera unica a marelui nostru poet national Mihail Eminescu, frunza (verde) apare in mod constant, genial si repetitiv drept un simbol al fratiei acestui popor bland, frumos si binecuvantat de Dumnezeu cu natura, natura care i-a fost alaturi atat la Neajlov cat si in Codrii Cosminului”.
Na’ ca am bagat sub masa un expert in teoria operatorilor! Miguel a inghetat. Literalmente. Baiguie numai…: “Man, come on, you did not even finish the first beer, are you OK? And…by the way, who is Eminescu?”. Prieten, prieten (si va jur ca-mi este drag, mexican sau nu) dar mare ignorant. Nu a auzit de Eminescu! Aici m-am decis sa il execut (din punct de vedere intelectual, desigur, si folosindu-ma de arma “Educatiei Gratuite”). Asta fiindca a mers prea departe si mi-a ranit mandria nationala. Deci atac. “Da de Byron ai auzit?” “Sure man, “Child Harold”, “Manfred”, “The Deformed Transformed” etc., I am certainly aware of this cool stuff”. Hmmm…imi zic eu. Mexican mexican, da’ citeste baiatu’ (tata-su se pare ca a platit pentru educatia lui, al meu nu – ca era gratuita)! “Da‘ de Lermontov ai auzit?” “You mean “The Demon”, sure, that‘s a classic”. “Da‘ de Goethe, “Faust”, “Suferintele tanarului Werther”, “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” ai auzit?” .“Sure man, chill it up, of course I read all this stuff. I love it too, but what‘s the point?” “Pai tocmai asta e idea, Eminescu e la fel de mare ca si ei. Si tot romantic! Si, in plus, este “Cel Mai Mare Poet Roman”!” Am aruncat ultima carte! “Sure man, cool down, that may be – he might have been good, I never heard of the guy but … did you guys have anything relevant before within that space? This cultural brand stuff is all a matter of a relevant reference point. If I ever need to think of Ernest Sabato or Saramago, that is fine, I have already read Miguel Cervantes and Lopes de la Vega, you see my point – I know a reference point to position the rest?”.
Aici amicul meu supraponderal incepe sa ma enerveze (si am decis drept retaliere sa il fac sa plateasca intreaga consumatie iar Franta nu este ieftina!). In primul rand fiindca eu am auzit si de afemeiatul de “de la Vega” si de pedantul “Cervantez” cu martoaga lui schioapa si calaretul ei autist. Si el nu a auzit de Eminescu, de Luceafarul poeziei romanesti, de Doina lui ce indeamna la iubire…intre popoare!!! Dar Miguel este mult mai inteligent si mai diplomat decat mine. El stie ca la greutatea lui nervii si tensiunea arteriala nu-i fac bine, asa ca “negociaza” calm in loc sa se agite “mioritic” ca mine. “….Look man…What is this all about? Why do you need so badly guys to identify with “something”. Just be! And be well. And be right. What is in for you with all this crap?”
Aici…am cedat. Miguel cel calm si jovial m-a pus pe ganduri… Chiar asa, de ce avem nevoie de un “brand”, de o eticheta pe cutie? De ce avem nevoie sa fim “verzi”, “frati cu codrul”, “nascuti poeti”, “cei mai ospitalieri”, “cei mai viteji”, cei mai X, cei mai Y, cei mai Z? Serios acum, la ce foloseste toata povestea asta? Si, cel mai important si fiindca veni vorba de cutie, de ce nu ne concentram mai mult pe … continutul cutiei? O fi avand cineva curajul sa deschida cutia si sa faca un “inventar” pe bune?
Nu am raspunsuri pentru nici una dintre intrebarile de mai sus, nu am avut o replica finala nici pentru Miguel. El a acceptat in final lucrurile asa cum sunt (“that’s life man, we need to keep going, let’s go home, our wifes will kill us”) iar eu…
Am platit in final intreaga consumatie, spre marea bucurie a amicului meu.
Ati omis sa mentionati (citez din memorie):
Dracula/you shot Ceausescu on Christmas day/avem cele mai frumoase femei din luuuuume/Hagi-Nadia-Nastase (romani verzi toti trei)
„All sorts of stuff… Tequila, mariachi, tacos, tortillas, Zorro, Tex-Mex (aluzie la cedarea Texasului si Californiei Statelor Unite), El-Dorado, piramidele aztece, Emiliano Zapatta ” toate astea au ajuns brand-uri fara sa existe o strategie prealabila a vreunei Udrea de Mexico. Avem si noi asemenea imagini. Mai degraba de nisa, dar ele exista.
Faptul ca sunt mai putine si cunoscute doar in interiorul unui domeniu sau a unei sfere de interes, nu e vina nimanui… Noi nu ar trebui sa concepem si sa promovam branduri de tara, ci sa promovam tara, iar brandurile se vor dezvolta.
Avem si noi „reference points-urile” noastre, chiar daca, repet, mai degraba de nisa. De la deja enervantii Nastase, Nadia si Hagi, la Paulescu, Brancusi, Norton Antivirus sau Negura Bunget. Toate cunoscute in toata lumea intre cei pasionati de domeniile respective.
E oare de mirare ca nepotul ucigasului legionar al lui Iorga se raporteaza la Paulescu, teoretician al fascismului romanesc, antisemit fanataic, acelasi Vlad Popescu care nu stie „daca in Romania a fost sau nu Holocaust”?
Domnule Vlad Popescu, numele pe care le insiruiti (amestecand o trupa de Trash Metal cu un cercetator antisemit si cu…un program a antivirus) nu au nimic in comun cu ceea ce numeam in articolul meu „reference point”. Ba din contra, tot acest amalgam ridicol de nume tradeaza inca o data marea problema: lipsa unui reference point real, sindromul unei culturi sarace dar foarte des si in mod artifical supralicitate.
Eu va recomand sa mai cititi articolul inca o data. Repetitio mater studiorum est.
PS: Dumneavoastra chiar va identificati cu antisemitul Paulescu, sau scrieti asa doar din necunostinta. Voiam numai sa stiu daca sunteti fie naiv si neinstruit, fie rau intentionat sau…poate ambele?
Domnule Burghelea, cu un lucru suntem de acord: Suntem o cultura saraca si supralicitata. Brand-urile noastre sunt alea care sunt, fie ca ne place sau nu, iar ele sunt sarace si putine. Asta nu le stirbeste lor din calitati, ci arata un nivel al nostru in acest moment.
Asa cum am spus, ceea ce am amestecat eu acolo, sunt lucruri sau personalitati relevante pentru domeniul in care ele au existat sau functionat. Astfel, indiferent de antisemitismul sau, dealtfel deplorabil si rusinos, Paulescu a fost un cercetator in stiinte medicale cunoscut si citat, pe care cercetatorii medicali din toata lumea il stimeaza ca atare, dar evident, doar din punct de vedere medical.
Nu, nu ma identific cu el. De fapt, aceste brand-uri, sunt lucrurile sau personalitatile cu care ne identifica altii. Iar acesti altii ne identifica si dupa oameni laudabili si dupa violatori, rasisti, antisemiti sau fotbalisti drogati la Chelsea.
Pentru informarea corecta a lui Vlad Popescu, nepot de ucigas legionar al lui Iorga, care nu stie daca in Romania a fost sau nu Holocaust recomand o noua bibligrafie:
Nicolae Paulescu: mare om de știință, antisemit furibund, de Lucian Zeev Herșcovici, http://www.acum.tv/articol/9720/
Cine apără derapajele politice ale savantului Paulescu?, de Peter Manu, http://www.acum.tv/articol/18902/
Nicolae Paulescu despre evrei şi cauzele bolilor venerice, Peter Manu, http://www.acum.tv/articol/21595/
Metoda Paulescu: o coincidenta sau un plagiat?, de Peter Manu, http://www.acum.tv/articol/21937/
“Degenerarea rasei jidănești” – “capodopera științifică” a lui Paulescu, de Peter Manu, http://www.acum.tv/articol/22426/
Războiul pentru cadavre: studențimea română și antisemitismul interbelic, de Peter Manu, http://www.acum.tv/articol/23042/
Să adaug faptul că Peter Manu este profesor de medicină la New York, specialist în diabetologie.
Petru Clej: Nu am intentia sa intervin in dialogul dintre Dvs. si Vlad Popescu dar sunt curios ce relevanta are informatia „nepot de ucigas legionar al lui Iorga” in discutia aceasta?
Asa s-a prezentat Vlad Popescu de la primul comentariu facut pe aceasta pagina, iar atitudinea ulterioara, dominata de ignoranta si cinism este legata direct de atitudinea abia mascata de simpatie fata de ideile legionare. Trebuie reamintit acest lucru de fiecare data, pana va renunta complet la ele.
@Dan: „… ce relevanta are informatia ‘nepot de ucigas legionar al lui Iorga’ in discutia aceasta?”
Cu preferinţele ideologice ale lui Vlad Popescu nu are legătură, pentru că ideile nu se transmit „prin sânge” ci, la oamenii majori şi vaccinaţi, trec prin filtrul inteligenţei – atăta cât este. În plus, Vlad Popescu, când a pomenit de unchiul său, nu a făcut-o cu admiraţie. Oricum, unchiul nu este răspunzător pentru ideile nepotului, iar nepotul nu este răspunzător pentru crimele unchiului.
Nu mă îndoiesc că toate astea sunt bine ştiute. Dar atunci poate că informatia cu pricina serveşte la înviorarea discuţiei? Cu succes pare-se, căci, iată, dacă ar fi lipsit, nici dv. şi nici eu n-am fi intervenit. 😉
Dl AlexL, „…nici dv. şi nici eu n-am fi intervenit.” Are you kidding? Dv. todeauna interveniti si scrieti deobicei sau in afara subiectului sau contrariul. 🙁
Dle Dan (de ce va ascundeti in anonimat)
Sa va explic cum inteleg eu relevanta despre care vorbiti. Cred ca nimeni nu incearca sa judece pe nimeni pentru pacatele bunicilor. Altceva a fost in schimb taxat. Usurinta si aparenta indiferenta cinica a unor afirmatii de genul „sunt nepot de ucigas legionar al lui Iorga” , „nu stiu daca in Romania a fost sau nu Holocaust”. Sa va explic. A fi nepot de legionar nu e acelasi lucru cu a fi nepot de brutar. Iar a nu sti despre Holocaust nu e acelasi lucru cu a nu cunoaste capitala Frantei. Desigur, nu va cere nimeni sa va ascundeti originile (si, deasemenea, nu va cere nimeni nici contrariul) dar, „aruncand” astfel de afirmatii ca fapt divers (afara ploua, ei si ce, eu am umbrela) nu poate trece netaxat, dupa cum ati vazut ca s-a si intamplat. La fel si in cazul Holocaustului. Eu nu va acuz ca nu ati citit (presupunand ca siunteti sincer si chiar asa este), ca sunteti ignorant, dar totusi nu pot tolera indiferenta relativ cinica cu care va afisati ignoranta.
Din aceste motive eu as aminti afirmatiile Dvs. „sunt nepot de ucigas legionar al lui Iorga” , „nu stiu daca in Romania a fost sau nu Holocaust” de fiecare data cand veti interveni pe marginea unor astfel de subiecte.
Dle Clej, Scuze, o errata, imi cer scuze – on the move:
Desigur, nu ii cere nimeni lui Vlad Popescu sa isi ascunda originile (si, deasemenea, nu ii cere nimeni nici contrariul) dar, “aruncand” astfel de afirmatii ca fapt divers (afara ploua, ei si ce, eu am umbrela) nu poate trece netaxat, dupa cum ati vazut ca s-a si intamplat. La fel si in cazul Holocaustului. Eu nu il acuz ca nu a citit (presupunand ca este sincer si chiar nu s-a documentat), ca este ignorant, dar totusi nu pot tolera indiferenta relativ cinica cu care isi afiseaza aceasta ignoranta.
Din aceste motive eu as aminti afirmatiile lui Vlad Popescu “sunt nepot de ucigas legionar al lui Iorga” , “nu stiu daca in Romania a fost sau nu Holocaust” de fiecare data acesta cand va interveni pe marginea unor astfel de subiecte.
Doamna Lucaciu, nu va încrâncenaţi, ştiţi că la o adică aveţi opţiunea să nu citiţi ce scriu. În afară de asta, puteţi să vă consolaţi cu gândul că, deîndată ce voi depăşi limitele acceptate aici, voi fi blocat şi – uff! – aţi scăpat de mine! 🙂
Că intervin totdeauna: nu, intervin când este ceva care mi se pare important şi am timp şi chef şi nervi să ignor linşajul care se mai practică pe-aici (dar constat că s-a mai calmat…).
Că scriu „în afara subiectului”: o spuneţi pentru că au spus-o şi alţii sau aţi constatat chiar dv.? 🙁
Că scriu „contrariul”: sper că nu vă aşteptaţi să cer scuze că nu sunt totdeauna de acord cu dv sau cu alţii? Sau n-am înţeles eu ceva şi de fapt rubrica „Ecouri” este rezervată exclusiv pentru tămâieri?
În rest … mă bucur de orice comentariu – la obiect şi nu la persoană.
Teodor Burghelea: Multumesc pentru erata. Eram pe punctul de a va intreba daca ati auzit de calomnie:)
Exista multe motive pentru care nu am scris numele de familie, majoritatea din ele fiind personale, care nu privesc pe nimeni altcineva. In plus Dan e numele meu real si asa ma striga toti:)
Il rog pe „Dan” – imagine virtuala, nu persoana reala, ca Teodor Burghelea, sa faca, daca are, comentarii de substanta pe marginea artucolului. Altfel, nu face decat sa actioneze ca un troll.
Domnule Petru Clej, sunt de acord ca ultimul meu comentariu nu a fost pe marginea articolului ci doar un „Multumesc” la erata Domnului Burghelea, fara de care comentariul sau anterior sugera ca as fi spus lucruri pe care nu le-am spus.
Cu permisiunea Dvs. mai adaug un singur punct de vedere, ultimul fara legatura cu articolul. Internetul ofera mereu imagini virtuale si toti suntemi anonimi pana la dovada contrarie. Daca m-as fi semnat Traian Basescu, eram persoana reala? Ca sa ma intelegeti, nu sunt paranoic sa cred ca cei care se semneaza aici cu numele complet o fac cu nume fals. Spun doar ca, pana la urma, opinia lor conteaza si nu numele cu care se prezinta. Asa incat, desi ma prezint doar cu numele Dan, am scris coerent o intrebare pentru care am primit raspuns, si nu am jignit pe nimeni, dati-mi voie sa ma consider o persoana reala…Afara doar de cazul in care credeti ca o maimuta s-a jucat pe tastatura mea si a produs acest mesaj…
O zi buna.
Domnule Dan, e o chestiune de principiu, noi cei de la revista ACUM consideram ca anonimatul a devenit un CANCER al internetului. Pentru noi, ce-i in gusa, si-n capusa, si asta cerem si cititorilor nostri. Stiu ca aceasta politica editoriala este poate unica, dar cred ca lumea internetului s-ar curata de multa mizerie daca utilizatorii care se ascund sub anonimat ar avea CURAJUL sa renunte la el.
Domnul Burghelea, interventia in care am mentionat originile mele si ignoranta mea despre holocaustul din Romania, am mai explicat-o odata, era o ironie.
Pe de alta parte, insa nu pot sa nu sesizez, ca discutia e mai aprinsa despre persoana mea, decat despre parerile mele. Desi am mentionat asta unui coleg de-al dv, dumnealui a continuat sa-mi atace persoana si nu parerile. Cu dumnealui am intrerupt comunicarea, nu din ostilitate, ci pentru ca nu vreau sa-mi discut persoana ci parerile.
Eu sper ca am inteles gresit comentariul dv si nu sunteti si dumneavoastra de parere ca e ok sa-mi atacati persoana pentru parerile, presupusele ignorante sau convingerile mele. Asta ar fi un pic extremist, nu-i asa?
Nu ca as avea vreo persoana prea delicata, dar parerile mi le expun pentru a face schimb de idei, a invata ceva din reactiile dv (asa cum am invatat din reactia d-nei Lucaci), nu ca sa mi se spuna ca sunt in fel si chip.
In tot cazul, daca va deranjez, pot sa-mi cenzurez pornirea de a vizita acest portal, va rog, spuneti-mi.
Scuze de off-topic, dar trebuia lamurit.
Pentru ca Vlad Popescu vrea sa „lamureasca”, dar nu reuseste decat sa minta, am sa reamintesc cum si-a inceput prima interventie pe aceasta pagina:
„Simt nevoia sa spun ca bunicul meu a fost legionar. Se pare, cumva implicat in excursia lui Iorga la padure… Nu ma simt vinovat si nici nu-i urasc pe comunisti ca l-au nenorocit in inchisoare.
Pentru mine, e doar istorie.
Eu nu stiu cat holocaust a fost in Romania. Nu m-am informat.”
Nu l-a rugat nimeni sa scrie, el singur a simtit nevoia. Dar a facut-o cu un cinism dezgustator: observati cum odiosul asasinat legionar al lui Iorga devine „o plimbare la padure”. Nici cel mai mic semn ca acest individ ar realiza gravitatea asasinatului in care a fost implicat bunicul sau.
La fel si nonsalanta cu care-si recunoaste ignoranta fata de Holocaustul din Romania, ba chiar face o virtute din asta.
Acesta este motivul pentru care, daca nu-si revizuieste FUNDAMENTAL atitudinea, ori de cate ori va posta un comentariu pe aceasta pagina voi reaminti tuturor adevarul despre Vlad Popescu: ca este nepotul unui ucigas legionar al lui Iorga si nu stie daca in Romania a avut loc sau nu un Holocaust si trateaza cu cinism aceasta problema. Asta n-are nimic cu persoana (insignifianta de altfel) a lui Vlad Popescu, ci cu conceptiile sale inradacinate in legionarism.
Domnule Vlad Popescu,
Discutia nu are nimic de a face cu persoana Dumneavoastra. De fapt, permitet-mi sa va spun cu toata sinceritatea si indiferenta ca persoana dumneavoastra imi este absolut indiferenta. Eu m-am referit doar la cele ce scrieti. Ultima dumneavoastra interventie din care „interventia in care am mentionat originile mele si ignoranta mea despre holocaustul din Romania, am mai explicat-o odata, era o ironie” complica lucrurile si mai mult: inca odata gasesc cinice astfel de afirmatii, fie ele ironice sau nu.
Despre cenzura, nu pornirea de a vizita acest portal (care este de fapt un ziar virtual – un portal nu are o echipa editoriala) trebuie sa v-o cenzurati ci doar ceea ce scrieti si modul in care scrieti.
De aceea, pana va veti reconsidera modul de a interveni in paginile Acum, si eu va voi aminti in mod constant propriile afirmatii (repetarea propriilor dumneavoastra cuvinte nu are nimic in comun cu atacul la persoana, sper ca intelegeti acest lucru).