Am constatat cu stupoare cât de activ manipulează liderul liberalilor cu opinia publică. Revin din nou la Mihai Ghimpu pentru că anume el încearcă să obţină cele mai multe foloase din criza politică curentă, fiind o opoziţie în cadrul coaliţiei de guvernare, pe lângă cea comunistă care există în legislativ.
Deşi, a acceptat să numească ziua alegerilor, Ghimpu a vorbit despre trădarea pusă la cale de celelalte forţe din AIE împotriva PL-ului. Dar ce trădare are în vedere el, atunci când acordul alianţei nu a fost respectat şi nici nu putea fi urmat întocmai, din cauza discrepanţelor şi conflictelor de interese naturale dintre PLDM şi PL sau PDM şi PLDM. Ce fel de trădare, când în cazul alegerii preşedintelui, democraţii nu vor mai putea obţine funcţia înaltă în stat, iar Lupu va rămâne veşnicul candidat la preşedinţia ţării. Inocularea mitului despre trădare vine, de fapt, să justifice handicapul de putere pe care liberalii l-au obţinut din start, ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare, care i-au şi clasat pe locul trei ulterior în AIE-2. Adică, unicii vinovaţi pentru locul terţ pot fi consideraţi alegătorii, care au avut alte opţiuni electorale. Chiar dacă Mihai Ghimpu a exploatat la maxim funcţia de preşedinte interimar al ţării, anume el se face vinovat pentru ponderea mică în AIE-2 după ultimul scrutin.
Dar mitul trădării, cu care liderul liberalilor alimentează opinia publică confuză şi totodată obosită de perpetuata crizei cu alegerea preşedintelui este o ieşire din situaţie pentru PL. Apelând la aceasta, ei îşi permite să atribuie colegilor din AIE toată responsabilitatea pentru insuccesele ulterioare în actul de guvernare. Nu poate fi trădat nimeni din cadrul Alianţei, deoarece acordul de constituire este marcat de o serie de neajunsuri, care a şi a legitimat dezavantajarea unora faţă de ceilalţi.
Un alt mit pe care Ghimpu îl promovează intens este că lui şi liberalilor i se va datora alegerea preşedintelui. În mod inexplicabil, dar Ghimpu uită că face parte din coaliţia de guvernare şi că anume el, de rând cu alţi lideri ai fracţiunilor parlamentare, trebuie să asigure stabilitatea puterii oferite de votanţii anti-comunişti. Cât de neplăcut nu este pentru Mihai Ghimpu, dar aportul major la alegerea preşedintelui o vor avea socialiştii, care asigură acele voturi pe care AIE-2 timp de doi ani nu le-au putut nici cumpără şi nici atrage din tabăra comuniştilor.
În realitatea, lui Dodon i-a reuşit să-i certe pe cei din Alianţă şi să semene suspiciuni, provocând iritări şi rezerve printre liberali, care s-au simţit trădaţi (deşi, de facto nu au fost!) pentru că şi Filat şi Lupu au început să-i trateze mai special pe socialişti. De fapt, gestul Filat-Lupu este logic. În condiţiile în care AIE-2 este imuabil şi funcţionează prin triumvirat, cei doi lideri şi-au concentrat atenţia pe grupul lui Dodon, având aici şi recomandările de la Bruxelles, la care Ghimpu obişnuieşte să facă referinţă, dar pe care nu le înţelege cu desăvârşire. Şi pentru că s-a simţit cu orgoliul lezat, liderul liberalilor a decis să numească lipsa de flatare şi abordare specială a propriei persoane drept trădare a PL-ului şi votanţilor lor. Şi, dacă Mihai Ghimpu este atât de principial, atunci să plece de la aşa numiţii trădători, dar el nu o va face, pentru că vrea să se menţină la putere şi o poate face doar via AIE-2. Anume din această cauză, el vrea să obţine re-calibrarea AIE-2 şi noi angajamente din partea viitorului potenţial preşedinte.
Cu sau fără imaginarele trădări, liberalii la fel ca şi alte formaţiuni şi deputaţi au nevoie de continuitatea actualului legislativ, pentru a nu pierde contactul cu alegătorii, dar şi pentru a-i dispersa pe comuniştii lui Voronin şi cei din anturajul lui.
http://cenusadi.wordpress.com/2012/03/07/ghimpu-cel-mai-bun-la-manipulare-ce-fel-de-tradare/