”Prigoana din Basarabia” revine de la Festivalul de Film pentru Drepturile Omului pe ecranul postului național de televiziune. Conform ultimelor investigații, Comisia Internațională pentru cercetarea Holocaustului Evreilor din Romania a concluzionat că pe teritoriile aflate sub controlul românesc, au fost uciși sau au murit din cauza regimului de exterminare din Transnistria între 280.000–380.000 de evrei romani si ucraineni. În Transnistria au ajuns și peste 25 de mii de romi.
Vara trecută am pornit în căutarea romilor supraviețuitori ai Holocaustului, de la care am aflat că aproape jumătate din ei și-a pierdut în Transnistria părinții. Au supraviețuit datorită îndeletnicirilor, iar băștinașilor ucraineni li se făcuse milă de ei.
În ochii acestor romi vezi doar tristețe iar azi autoritățile își mai aduc aminte de ei doar în ziua de 27 ianuarie, când se comemorează Ziua Internațională a victimelor Holocaustului.
Pe cine astăzi îi mai intereseaă că romii au fost secerați în perioada 1942-1944 de maladii? Că primii care au fost afectaţi de tifos au fost cei din lagărul Bogdanovka. Până în iarna anului 1943 au murit din cauza epidemiei 4.000 de romi. Într-un raport al Preturii Landau către Prefectura Judeţului Berezovka, scrie că în legătură cu epidemia de tifos, numărul romilor s-a redus de la 7.500 la 2.000.
Când vezi că în acele sate pustiite din Transnistria au rămas doar ruinele caselor în care au locuit această minoritate etnică, iar azi puțini își amintesc despre acele vremuri cutremurăatoare, înțelegi de ce s-a vorbit atât de puțin despre evenimentele istorice din 1941-1944. Unii nici azi nu vor să recunoască existența acestei file negre din cărțile de istorie cu riscul de a nu păta imaginea unui erou care urmărea eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică. Trecutul însă nu poți să-l schimbi, pentru că adevărul oricum, iese la suprafață.
Despre construirea a peste 20 de ghetouri și lagăre în Transnistria am aflat anul trecut decât de la europeni, adică ei cunosc mai bine evenimentele istorice din propria mea țară… Este adevărat, aceste momente istorice s-au trecut cu vederea în manualele școlare. Când azi avem o explozie a numărului de utilizatori de internet în Moldova, putem să ne informăm și să devenim mai empatici, dacă nu putem fi simpatici.
Pe peretele unui ghetou din oraşul Domanovka astazi atârnă o placă în memoria celor 19 mii de evrei care au fost exterminaţi. Informaţia despre romii închişi în spatele acelor pereţi, însă este trecută cu vederea. În locul unde acum 70 de ani evreii şi romii mureau de foame , astazi sunt vândute produse alimentare. Alături este în construcţie un nou magazin și nici comercianții nu ne-au putut spune despre întâmplările de atunci.
Din reacțiile citite de pe internet imediat după publicarea scenariului filmului ”Prigoana din Basarabia” am înțeles un singur lucru: ignoranța moldovenilor nu are limite. Unii m-au suspectat a fi agent al KGB-ului, alții că aș fi primit o groază de bani pentru realizarea filmului, iar o altă parte nu s-au obosit să mă insulte ”țigancă proastă”. Și dacă eram romă, cum m-aș fi simțit?
Cum vrem să schimbăm mentalitatea moldovenilor să accepte diversitatea ca pe o valoare în sine dacă marea majoritate a moștenit modul de gândire antonescian de a-i exila pe romi din această țară? Am auzit aceste idei în adresa romilor din Ursari, care se plâng pe serviciile proaste de asistență medicală. Și ce s-ar fi întâmplat dacă mă năsteam de etnie romă?! De ce ar trebui să fie insultați într-un asemena mod nedescris de rasist?
Un singur lucru Îmi doresc, indiferent de apartenențele noastre politice, simpatiile către un lider sau altul, e timpul să privim și să acceptăm realitatea așa cum este, să nu încercăm să neglijăm ceea ce li s-a întâmplat unei sau altei națiuni. Să înțelegem că noi creăm istoria și că o putem transforma în una pozitivă, și este simplu, din partea noastră se cere doar să fim mai toleranți cu cei diferiți ca noi.
STATISTICI:
40.000 de romi au fost ucişi în lagărul din Jasenovac, Croaţia.
În viaţă au rămas doar 1% din romii deportați.
20.000 de evrei şi romi au fost împuşcaţi în Serbia.
5.000 de romi au fost exterminaţi în lagărul Chelmno din Polonia, iar 19.000 – în lagărul Auschwitz.
30.000 de romi au devinit victime ale politicii naziste în Austria si Cehia.
600 de romi au fost deportaţi în Orleans, Franţa.
31.000 de romi au fost deportaţi din Ungaria, iar 28.000 au murit.
4.500 de romi au fost ucişi în Estonia, Letonia si Lituania.
Aproape 1.000 de romi au fost ucişi/asasinaţi la Simferopol, Ucraina.
Articolul a fost preluat, cu acordul autoarei de pe http://discriminare.md/2012/01/26/rasismul-din-inima-moldoveanului/
Si mai trist este ca asistam si azi la discriminare si la constructia, sub obladuirea autoritatilor, a unor „cartiere pentru romi” -in fapt niste ghetouri – aflate indeobste la periferia oraselor.Si majoriattea covarsitoare a populatiei aproba tacit aceste masuri.