Orizonturi pline de urzeala roşie a viitorului,
sânge de granit sfărâmat de doina cuvântului,
linişte mormântală ce decorezi
lumea de vise ciobite
a destinului meu.
Corăbii de speranţe
nu şi-au mai găsit niciodată portul;
nici la marginea râului apei vieţii,
poluat de răutatea ruginii din sufletele
ce nu pot renunţa la moarte,
chiar dacă se cred eterne uneori.
Stea căzătoare,
făclie de absolut,
lasă lumina divină din mine,
să-mi înţeleagă inima.