Dumnezeu vede
imaginea României în lume –
Da, da, da, da,
pare să spună El,
aducându-şi, parcă, aminte
de unul, Tristan Tzara.
Aude
din zori până-n miez de noapte
un fel de vacarm,
de mare durăt, de gâfâieli,
de pietre veşnic rostogolite,
simte
miros de praf şi de pulbere,
un gust de sudoare şi sânge.
Ajunge până la El
amestecându-se cu tămâia,
şi respiraţia puturoasă a delatorilor.
Dar mai sunt şi roze, mai sunt
şi pe covoare se mai toarnă parfume tari,
şi mai adie, totuşi, câte-o mireasmă
dinspre Crângul acela înflorit.
Doar uneori se-ntoarce spre Sine
şi-şi zice: Doamne, de ce nu pot, totuşi,
să-i şi pipăi,
Eu, Cel cu degete fără număr?
La urma urmei,
nu-i chiar aşa de rău, merge şi aşa,
ar putea fi şi mai rău.
se gândeşte Domnul.
Însă putem totuşi
spera, mai ales
după ce-i voi măcelări,
într-o omenire purificată.
Deocamdată, însă,
stă şi se uită.
Îl vede, poate,
şi pe servul Ion Pop,
cum gâfâie repede, alergând,
cum moare încet, surâzând,
cum citeşte, scrie,
vorbeşte singur.
/
Ion Pop