Reîntorși din vacanța de Crăciun/Anul nou x 2 (stil nou, stil vechi), liderii coaliției de guvernare din Republica Moldova, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), au scos din tolbă o surpriză: în luna aprilie va fi convocat un referendum privind modificarea procedurii de alegere a președintelui țării, alegere care eșuează în continuu de aproape trei ani.
În esență, liderii AIE, Marian Lupu, președintele Parlamentului și al Partidului Democrat (PDM), șef interimar al statului, Vladimir Filat, prim-ministru și lider al Partidului Liberal Democrat (PLDM) și Mihai Ghimpu, lider al Partidului Liberal (PL), doresc să propună electoratului reducerea majorității necesare în Parlament pentru alegerea președintelui țării de la 61 de voturi din 101, la 51.
Marian Lupu a explicat că de la modificarea Constituției în anul 2000, când s-a trecut de la alegerea președintelui prin vot direct la alegerea de către Parlament, în doar două tentative – 2001 și 2005 – din 11 s-a reușit alegerea șefului statului.
Nu e prima oară când liderii AIE recurg la convocarea unui referendum în acest scop. În septembrie 2010 pe buletinul de vot figura propunerea revenire la alegerea președintelui prin vot direct. Cum participarea la vot a fost atunci de doar 30%, rezultatul nu a fost valabil.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, s-a opus atunci referendumului, susținând că doar Parlamentul este competent să modifice Constituția. De altfel PCRM a avut un proiect de modificare a legii fundamentale, care prevedea trei majorități, descrescătoare de alegere a șefului statului, 61, 57 și 52 de voturi în parlament.
Această aparent surprinzătoare inițiativă a liderilor AIE urmează deciziei de săptămâna trecută a Curții Constituționale care a anulat scrutinul din 16 decembrie 2011, când Marian Lupu, candidatul AIE la președinție obținuse 58 de voturi, pe motivul încălcării secretului votului de către unii deputați.
Este clar că AIE, confruntată cun intransigența PCRM (39 de deputați) și a Partidului Socialiștilor (cu trei deputați, desprinși din PCRM), nu mai avea opțiuni, iar convocarea celui de-al treilea rând de alegeri parlamentare repetate în trei ani apărea ca un risc major.
Este ironic că electoratul este chemat să tranșeze o dispută politică veche de trei ani care ține țara într-o stare de provizorat constituțional, la numai un an și jumătate după eșuarea referendumului care propunea alegerea președintelui prin vot direct.
Acest referendum este bizar și datorită faptului că aruncă pe umerii electoratului responsabilitatea modificării unei proceduri cu caracter nu doar politic, ci și tehnic, de care imensei majorități a electoratului nu îi pasă.
Liderii AIE au fost întrebați și de reducerea prerogativelor prezidențiale, dar nu este clar dacă așa ceva va fi supus electoratului. Dintr-o dată, liderii AIE au devenit adepții republicii parlamentare, nefiind în stare să rezolve problema alegerii președintelui de către Parlament, după ce în vara lui 2010 se arătau entuziaști față de soluția alegerii președintelui de către electorat.
Toată asta miroase a oportunism, dacă nu a disperare. Nu e vorbă că și PCRM, principalul responsabil prin obstrucția sistematică practicată de aproape trei ani de criza actuală, dă dovadă de același oportunism, atunci când se indignează de tacticile AIE.
Dincolo de aceste considerente rămâne chestiunea de fond: poate Republica Moldova să funcționeze ca o republică parlamentară de tipul Germaniei, Italiei, Cehiei, Ungariei, Greciei, Letoniei și Estoniei (țări unde președintele e ales indirect) sau Finlandei, Portugaliei, Irlandei sau Slovaciei (unde preşedintele e ales direct)?
Poate fi găsit un președinte reper moral al națiunii, complet imparțial și capabil să joace un rol de arbitru? Experiența ultimilor 11 ani arată că nu. Iată de ce convocarea acestui referndum constituțional nu poate constitui decât un nou expedient politic.