Indubitabil, incidentul care a condus la moartea unui cetăţean moldovean şi în care este implicat un reprezentant al pacificatorilor ruşi arată cât de învechit este mecanismul de menţinere a păcii, instaurat în regiune de la mijlocul anilor ’90. Misiunea de pacificare coordonată de militarii ruşi este lipsită de credibilitate, după ce de nenumărate ori a susţinut unilateral Tiraspolul, acţionând ca un scut de protecţie pentru regimul anticonstituţional din stânga Nistrului.
Serviciul oferit de pacificatori a fost respins constant începând cu 1998, când în conformitate cu angajamentele de la Istanbul, partea rusă s-a obligat să-şi retragă armamentul şi militarii ruşi. Vechimea şi necorespunderea misiunii îndeplinite de pacificatori au fost recunoscute şi de către europeni, care alături de ruşi au convenit asupra necesităţii înlocuirii lor cu o misiunea civilă internaţională, desfăşurată sub egida OSCE.
Ultima picătură a devenit incidentul, în care a decedat un cetăţean moldovean, care este şi membru al aripei tinere a partidului de guvernământ, condus de premierul Vlad Filat. Acum ca niciodată, Filat trebuie să dea dovadă de măiestria echilibristicii diplomatice, încercând să soluţioneze criza aflată în creştere, pe care nu o poate muşamaliza, păstrând totodată o doză de normalitate în relaţia cu Moscova. La mijloc este decesul unui membru al formaţiunii sale, ceea ce îl forţează pe liderul liberal-democrat să ia o atitudine fermă. Acesta trebuie să acţioneze fără ezitare, deoarece există probabilitatea unor eventuale alegeri anticipate, iar raitingul PLDM este în drastică scădere. Totodată, anume acest incident poate fi folosit ca motiv întemeiat pentru a tărăgăna organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor preşedintelui.
În linii mari criza “pacificatorilor” ruşi poate urma unul din scenariile prezentate mai jos:
1. Rusia nu pleacă, dar îşi cere scuze
Situaţia dată este una de compromis ce poate împaca ambele părţi, dar mai puţin populaţia din proximitatea zonei de securitate. Ministerul de Externe de la Moscova nu s-a pronunţat pe marginea acestui caz, lăsându-l pe ambasadorul rus, Kuzimin, să se descurce de sine stătător. Însă îndată după finalizarea anchetei, partea rusă ar putea recunoaşte parţial vina pacificatorului rus, dar fără a accepta vina acestuia în întregime. Moscova ar putea admite cel mult o acuzaţie de ucidere din culpă, în timpul îndeplinirii obligaţiunilor, în zona de securitate, considerată o zonă de risc indiferent de faptul că pacea durează de aproximativ 9 ani. Acest scenariu este însă improbabil, deoarece Rusia nicicând nu va accepta culpabilizarea militarilor săi, prin aceasta compromiţându-şi rolul de putere internaţională cu capacitate de pacificare.
3. Rusia îşi prezintă scuzele
Criza pe care o traversează Rusia în politica internă poate deveni un motiv serios care să o pună în situaţia să cedeze din poziţii pe filiera transnistreană, după cum s-a întâmplat în dosarul sirian, blocat de aceasta până la declanșarea seriei de manifestaţii de protest privind falsificarea alegerilor parlamentare din decembrie 2011. După felul cum s-a înmuiat opoziţia diplomaţiei ruse faţă de adoptarea unei rezoluţii ce ar sancţiona autorităţile de la Damasc pentru masacrul protestatarilor paşnic, se poate presupune o concesie şi în cazul iniţierii unor discuţii privind reformatarea misiunii de pacificare sau cel puțin regândirea funcționării acesteia. Dar acest lucru poate avea loc doar la presiunea instituţiilor europene (OSCE, Consiliul Europei, UE – prin intermediul celei mai vocale instituţii ale sale, Parlamentul European) şi a unui demers puternic și consecvent din partea Chişinăului. Problema însă constă în faptul că criza a coincis cu perioada sărbătorilor de iarnă, când majoritatea organizaţiilor internaţionale şi europene sunt pentru o durată de timp inactive sau extrem de tardive. Din acest punct de vedere, PLDM-ul trebuie să dea dovadă de leadeship politic şi să animeze discuţiile despre “criza pacificatorilor ruşi” în rândul liderilor “formaţiunilor-surori”, reprezentante în Partidul Popularilor Europeni, care domină avanscena politică europeană. Fără o activitate de lobby activă şi eficientă, lucrurile nu vor evolua, ci din contra se va reveni la situaţia anterioară, dar cu un sentiment reînnoit de frustrare din partea populaţiei, care locuieşte în nemijlocita vecinătate de zona de securitate. Această variantă este la fel puţin probabilă, deoarece dosarul sirian este internaţional, în timp ce conflictul transnistrean este unul de ordin regional, chiar dacă autorităţile de la Chişinău au reuşit cu ajutorul Germaniei şi Poloniei să-l internaţionalizeze în anul 2011.
2. Rusia înaintează
Chiar dacă se creează impresia că Moscova este în defensivă şi este dispusă să cedeze pe mai multe fronturi, în realitatea lucrurile stau diferit şi elita “kgb-istă” şi militară rusă îşi reaşează strategia pentru o nouă ieşire. Cât de puternică nu ar fi opoziţia din Rusia, contextul internaţional şi regional este în defavoarea unor transformării radicale în structura puterii politice din Rusia, chiar dacă sunt mimate revizuiri de ordin cosmetic în aranjamentele partinice ale Dumei ruse. Actuala putere de la Moscova suferă o criză, dar una situaţională, deşi, există impresia că aceasta se erodează după exemplu statelor unde au avut loc revoluțiile colorate. Nici măcar UE nu este cu adevărat de acord să accepte schimbări tectonice în Rusia, pentru că trăieşte o perioadă economică dificilă şi are nevoie de o Rusie stabilă, care să pompeze resurse energetice şi financiare pentru restabilirea economiei europene. SUA îşi conturează frontiera strategică pe Prut şi din cauza măsurilor de austeritate este nevoită să renunţe la retorică dură în relaţie cu Moscova. Primăvara Arabă şi extinderea ei asupra Siriei, emergenţa aliaţilor ruşi – Brazilia, India şi China, lipsesc Occidentul de orice forţă a argumentului contra Moscovei. În asemenea condiţii, elita politică din Rusia se arată a fi în plină legitimitate internaţională, cu sau fără alegeri democratice şi corecte în interior. Prin urmare, având atu-uri pe plan extern, Moscova nu va simţi nici presiuni şi nici constrângeri pentru a-şi asuma consecințele incidentului cu pacificatorii săi din regiunea transnistreană, datorită cărora se menţine influenţa rusească asupra vecinătăţii sale apropiate pe flancul de Vest. După războiul din Georgia, din august 2008, pacificatorii ruşi sunt incluşi în “lista categoriilor” pentru care Rusia este pregătită să întreprindă acţiuni cu scopul protejării aplicând forţa armată. Din acest punct de vedere, este improbabil ca “criza pacificatorilor” să sensibilizeze factorii de decizie de la Kremlin astfel ca ei să dea dreptate părții moldovenești. Mai degrabă, poziţia lor va rămâne intactă, fie se va fortifica, dacă ancheta pe care Comisia Unficată de Control (dominată de tandemul ruso-transnistrean) o va coordona va justifica acţiunile pacificatorului rus. Astfel, Moscova ar putea acuza de organizarea unei provocări din partea anumitor forţe de la Chişinău şi ar putea insista pe importanţa imuabilă a pacificatorilor ruşi. Acest scenariu este cel mai verosimil, reieşind din impertinenţa şi caracterul ofensiv al politicii externe ruse, care rareori sau niciodată nu cedează.