Pe 3 ianuarie se împlinesc 100 de ani de la nașterea poetului si omul de cultura sibian, de origine austriaca, Wolf von Aichelburg.
Poeziile sale si contributiile sale in cadrul literaturii de expresie germane din Transilvania s-ar cuveni a fi cinstite si de catre sibieni…
Wolf von Aichelburg a imigrat in Republica Federala a Germaniei in 1981 la aproape 70 de ani. Perioada de detentie politica de la Canal, Aiud plus domiciliul fortat din Baragan si anii ce au urmat l-au grabit sa recupereze timpul pierdut. In loc sa se planga de atrocitatile traite a calatorit mult, a scris zeci de poeme si a compus muzica. Deschid cu emotie scrisorile si ilustratele trimise din locurile vizitate: Roma, Marsilia, Palma de Mallorca, Berlin, Tel Aviv, Vancouver, Tunisia sa. Nu i-a fost teama de varsta inaintata si nici de moarte.
Era un bun sportiv, aproape vegetarian, nu consuma alcool si nici nu fuma. Ii placea sa mearga pe jos kilometri, inota in larg mai mult decat oricine.
Recitind scrisorile sale, obtinand gratie prietenului nostru comun contele Nicolas de Sainte-Agathe din Franta, datele eliberate de catre un serviciu medico-legal ce a eliberat certificatul de deces al poetului, sunt convins ca Wolf von Aichelburg nu s-a sinucis contrar unor zvonuri nedocumentate cu iz conspirationist.
Va reproduc un fragment dintr-o epistola datata pe 20 decembrie 1993. In august 1994 Wolf von Aichelburg avea sa isi gaseasca sfarsitul rapus de marea indragita si cantata in poezia sa:
“Dar foarte multe in viata mea sunt intarzaiate.In noiembrie, cand am fost la Roma am avut trairi pe care le-am dorit fierbinte la 20 de ani..Anul 1940 la Roma a fost tot un an fierbinte.dar acum, la varsta foarte inaintata sunt recunsocator destinului asa cum mi-a impartit darurile. Mai mult ca oricand imi spun ca mila de sine insusi e cea mai mare prostie; si asa viata fiind scurta si toate fericirile mult si trecatoare decat ne inchipuim, la inceput. Ai avut cuvinte foarte bune pentru mine pentru care iti multumesc.Sper sa ne revedem.
Dupa acea nefericita muscatura de capusa mi s-au facut multe analize, toate negative, adica nu am tensiune, nu am ficatul afectat. Nu am diabet. Ce am, sarmanul de mine? Dorul frumosului si a pacii interioare. Dar asa ceva medicii nu au putut constata.”
De Craciun si de Anul Nou multa lumina si pace
Cu drag Wolf von Aichelburg
Transpun un poem din creatiile sale semnificativ, ce confirma aplecarea catre o natura solara re-vigorata in simboluri, intr-o viata a regasirii de sine in afara societatii ostile.
Măslinul
Pom surâzând, mai ocrotit ca oricare,
când sub mâna ursitei apăsată se frâng
despicate din creştet, crengi care plâng,
doar se resfiră, mai curat cuprinzătoare.
Peste spărtura din încheieturi rănite
se-nchide o mantie a tonurilor pure,
de panglici mătăsoase, frunzişuri clarobscure
ce se încolăcesc în grile aurite.
Mâini întristate, întoarse înspre glie
cu degete frânte în avântul curmat
spre înalt, adieri parfumate străbat
niciodată scăzând, coroana albăstrie.
Cu totul din soare, dar nu ucigaşe
raze ce orbesc: un ecou revenind
de-aromate vibraţii, lumini zămislind
pe sandale de frunze în hore gingaşe.
(Traducere de Dan Danila)
Din volumul
Wolf von Aichelburg,
Gedichte/Poezii,
Editura Hermann, Sibiu 1996
Florin, iti face cinste ca ne redai un crampei din viata acestui om minunat despre care din pacate nu am stiut nimic.
Mi-e ciuda ca a fost supus unui tratament crunt in timpul vietii lui in Romania – asta a fost ,,contributia” unor compatrioti. As vrea pentru asta, deci tardiv, sa-i pot mangaia memoria numindu-l ,,Neamtul” nostru.