Chiar dacă partidele parlamentare au irosit prima încercare de a alege preşedintele, rezultatul nu a supărat foarte mult partenerii europeni. Reacţia lor poate fi caracterizată drept calmă şi constructivă. Şefa diplomaţiei europene, Catherine Asthon, a salutat desfăşurarea primei faze, exprimându-şi un “interes” deosebit pentru a doua rundă, de care va depinde cum va arăta deznodământul crizei politice.
Deşi în mesajul transmis de Ashton se conţine o notă de dezamăgire faţă de eşecul repetat al formaţiunilor, poziţia acesteia este echilibrată de laudele aduse guvernării de la Chişinău pentru succesele realizate. Oficiala europeană reaminteşte însă politicienilor moldoveni că din perspectiva Bruxellului nu se mai poate tărăgăna cu alegerea preşedintelui, deoarece asta împiedica îndeplinirea unor obiective sociale şi economice imperative. Se evită însă orice menţiune a faptului că actuala criză poate produce obstacole pentru aprofundarea reformelor.
Europenilor le-a fost invocat faptul că reformele nu sunt prejudiciate de disfuncţiile instituţiilor statului. Sau totuşi, ei evită să recunoască că actualul blocaj instituţional periclitează înregistrarea unor succese, pentru a nu descuraja continuarea reformelor în condiţiile unei neîncrederi şi ciocniri de interese în cadrul coaliţiei de guvernare. Declaraţia lui Ashton evidenţiază un lucru esenţial, şi anume că, partenerii europeni nu leagă “eterna criză politică” de
îndeplinirea practică a reformelor. Separarea acestor două elemente nu exclude însă existenţa unei îngrijorări din partea UE în privinţa situaţiei socio-economice. Anume acest factor este determinant în formarea unei percepţii favorabile integrării europene şi Uniunii Europene în rândul populaţiei. Or, fără a ridica standardele de viaţă, reformele vor eşua lovindu-se de opoziţia opiniei publice reticente şi reacţionare faţă de anumite aspecte (legea antidiscriminare) ale ajustării R.Moldova la realităţile europene.
Criza a cărui calificativ variază de la cea instituţională, politică la cea constituţională, conduce la limitarea progresului economic, stangulând indicatorii sociali, ca urmare a comprimărilor de pe piaţa investitorilor străini, dezamăgiţi de instabilitatea politică permanentă în care se situează ţara.
Aflarea R.Moldova pe radarul Uniunii Europene permite exercitarea unor presiuni asupra forţelor politice moldoveneşti. Dar este oare suficientă această presiune pentru a genera stimulenţii necesari? Răspunsul este că stocul de instrumente şi soluţii al UE se epuizează, iar ciopârţirea formaţiunilor parlamentare complică şi mai mult căutarea variantei optime. De asemenea, europenii se feresc de repetarea scenariului ucrainean, care a condus în cele din urmă la degradarea democraţiei şi reprimarea opoziţiei, dorind să încurajeze un dialog purtat de către actorii politici de la Chişinău, cu o implicare minimă din exterior. Cel puţin în acest caz, vor exista mai puţine argumente ce ar incrimina UE că a contribuit la menţinerea unor guverne cu o legitimitate şi legalitate şubredă, doar pentru a se impune în faţa Rusiei.