caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica O Fiertura pe Zi



 

PORTRETE ÎN REVOLUŢIE Expoziţie dedicată Marii Revoluţii din Decembrie

de (25-12-2011)
5 ecouri

Anunţ virtual,

Admonestată de confraţi şi refuzată de galerii, după impietatea de a o fi revivifiat pe ELENA, Marilena Murariu doreşte să-şi ispăşească condamnabila rătăcire – dar şi pentru a încheia anul în cuviinţă şi smerenie – printr-un pios act de omagiere. Prin intermediul expoziţiei virtuale *”Portrete în revoluţie”,*  artista îşi propune să aducă ofrandă Marii Revoluţii din Decembrie, fal(n)icelor sale realizări.
Inspirată fiind de titlurile luptătorilor – (supra)vieţuitori în revoluţie, Marilena nu a găsit o cale mai potrivită pentru a-şi atinge scopul decât prin realizarea a şase impozante portrete virtuale.

Marilena Murariu vă invită aşadar să-i identificaţi pe:

–     *Osânzit în revoluţie,*

–     *Certificat în revoluţie,*

–     *Revolut în revoluţie,*

–     *Remorcat în revoluţie,*

–     *Încuscrit  în revoluţie,*

–     *Ilicit în revoluţie, * cărora li se adaugă, dintr-o firească nevoie de legitimare,

–     *Oculta eroilor.*

Virtual curator – Marian CONSTANTIN

Certificat în revoluţie


Ecouri

  • G. Petrineanu: (26-12-2011 la 03:36)

    Multumesc, Marilena Murariu! Sper, pentru binele nostru, sa nu-ti ispasesti niciodata pacatele.

  • simion.l: (26-12-2011 la 13:43)

    De 20 de ani traiesc doar din revolutie, din coruptie ,au privatizat idealurile din decembrie 1989 si s-au pus pe capatuiala si ingrasare .CRED CA A VENIT TIMPUL sa li se taie conducta si sa plateasca pentru -bogatia naucitoare afisata -realizata din bani publici .Dupa „marea revolutie ” ar trebui sa urmeze urgent „marea scuturare „.
    Certificatele de revolutionar descarcate cu „basculanta ” ar trebui sa fie reduse ,aceasta MITA postrevolutionara in conditiile in care pentru toti romanii este CRIZA constituie o nedreptate notorie .Oare cat ne mai puteti ” mulge ” si noi cat mai putem rezista ?
    FELICITARI dna.CURAJ MARILENA MURARIU -succes pentru perseverenta dvs.

  • DORIS: (27-12-2011 la 03:17)

    Bine ilustrata perioada postdecembrista. Singura noastra sansa este ca sa avem cat mai multi astfel de oameni, care prin puterea talentului lor sa combata coruptia, opulenta si tot ce este daunator pentru acest brav popor. Felicitari Marilena Murariu pentru curajul de care ai dat dovada cand ai gandit, dar mai ales cand ai realizat si expus o astfel de expozitie, total diferita de stitul tau artistic, dar care scoate cel mai bine in evidenta opulenta,dezmatul din zilele noastre.

  • Dana: (27-12-2011 la 06:00)

    Expozitie inedita chiar daca este virtuala este virtuoasa realizarea acesteia .Imi place punctul de vedere anterior al dnei Doris care a remarcat si subliniat opulenta coruptiei si curajul pictoritei Marilena Murariu ,O ARTISTA PLINA DE SENSIBILITATE care a renuntat la stilul sau caracteristic . Dezmatul ,opulenta ,trebuie combatute ,negate ,la toate nivelurile dar in special in parlament ( cuvant straniu format din doua verbe -a vorbi si a mintii )

  • Prepeleac: (31-12-2011 la 06:58)

    De la „Despre Elena în general” la „Portrete în Revoluție” e un pas înainte pe care Marilena îl face natural și discret, parcă pe nesimțite. Figurile din ultima expoziție sunt prefigurate în prima: 6 personaje colorate (la propriu și la figurat, parcă s-ar fi împodobit modelele însele), așezate, privite din față, de la același nivel, ca și cum pictorul, apoi implicit privitorul, ar sta așezat la aceeași masă cu ele; apoi un personaj în picioare, într-o poză dramatică, de dans sau expunere: Elena. Lipsesc tablourile de mari dimensiuni, „fotografiile de epocă” din prima expoziție.

    Culorile figurilor aparent masculine zugrăvesc un hedonism dez-mărginit, atot-acaparator, profund și amoral. Cu excepția uneia dintre ele, ușor recognoscibilă, o obsesie „ilicită” a Marilenei, celelalte sunt cumva comune (cel puțin pentru mine), cumva impersonale, simple forme umane în care Marilena potrivește o substanță comună: cea a unei căutări a Plăcerii, o căutare neobosită și neoprită de nicio normă, de nicio contingență, de nicio instanță internă sau externă.

    Privind expoziția de acum, am avut un sentiment inițial inexplicabil de jenă, de disconfort. Mi-a trebuit ceva timp să realizez că Marilena m-a așezat pe mine, Privitorul, la aceeași masă cu Ilicitul, cu Osânzitul, cu Încuscritul, cu Certificatul, cu Revolutul, cu Remorcatul, ca la o petrecere la care Oculta Eroilor se expune pe scenă, nu indecent, ci simbolic unificator de data aceasta. E povestea rescrisă românește a Albei ca Zăpada (de piele neagră pare rochia Elenei) și a celor Șapte Pitici. Al șaptelea sunt eu, Privitorul, parte integrantă a poveștii.

    În prima expoziție, Marilena oferea oglinzi personajelor politice. Acum oglinda ne arată pe noi, Privitorii, Ceilalți sau cum vom vrea noi să ne numim: Ana, Dana, Prepeleac, Marilena, Vasile, Ion, Gheorghe….
    Discursul artistic nu mai e în principal politic, ci antropologic. (Marilena îi păstrează niște haine „politice”, ca și cum ea însăși s-ar teme de ceea ce îi iese pe gură/din mână…)
    Cine să aibă, așadar, curajul să expună fizic o expoziție de la care oricine ar întoarce jenat privirea? – pentru că se recunoaște, împotriva voinței lui…
    …Nimeni! Mai e până acolo! E drumul lung de la Eu la Celălalt, care presupune onestitate, curaj, determinare. Până atunci rămânem singuri, doar cu plăcerile noastre din ce în ce mai scurte și mai fade, precum și cu acoliții noștri din ce în ce mai falși și mai hrăpăreți…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Schimbarea regimului în Transnistria, bucuria nebunilor?

Schimbarea puterii la Tiraspol va deschide puţine oportunităţi pe dimensiunea oficială, mai ales că Chişinăul nu are, cel puţin deocamdată,...

Închide
3.143.25.53