Politicul moldovenesc imită încercarea de a pune capăt crizei politice cu nealegerea preşedintelui. Concentrate pe interese distincte, formaţiunile parlamentare inventează situaţii contradictorii pentu a le folosi ulterior ca justificare în faţa publicului dezinteresat, supărat sau puternic stresat.
Votarea preşedintelui este o un subiect dificil pentru oferirea unor pronosticuri sigure. Deşi au apărut circumstanţele necesare pentru înfăptuirea alegerii – numărul necesar de voturi din partea grupului lui Dodon şi ale componentelor AIE-2 -, însumarea lor este problematică şi extrem de ipotetică. Or, logica matematică absentează în acest caz clinic din sfera politicii moldoveneşti. Iar tentativele unor surse media de a le hiponotiza pe colegele lui Dodon pentru a le apropia de PDM au şanse minore de a avea succes.
Grupul lui Dodon nu s-a coagulat întâmplător, la fel cum nici re-amenjarea segmentului de stânga, prin resuscitarea “socialiştilor”, nu este accidentală. Cu contribuţia mai mult sau mai puţin vizibilă a factorilor externi, dar asemenea mutări politice par a fi etape ale unui plan mai complex prin care comuniştilor li se pregăteşte un subsitut sau cel puţin un adversar pe stânga eşichierului politic. De aici şi porneşte devierea de la “logica matematică” spre necesitatea vitală de supravieţuire. La această răscruce se află grupul lui Dodon, care pe fondul sinergiei bunelor intenţii la nivel local şi a medierii subtile din partea europenilor riscă să se răsufle dacă îl votează pe Lupu.
Personajul Dodon a apărut că să rămâne cel puţin pentru 1-2 cicluri electorale, necesare la nivel teoretic, pentru a dezbina şi dizolva PCRM-ul. De aceea, misiunea lui este de a-şi păstra conturul politic căpătat după părăsirea comuniştilor. Având trei voturi la îndemână, Dodon nu va fi lăsat să cedeze uşor în faţa presiunilor democraţilor, care îl întrec pe el după numărul de mandate, fiind însă devansaţi de PLDM.
Cunoscând realităţile aspre din interiorul AIE-2, proaspătului socialist nu i-a fost deloc complicat să intre în joc cu partidul lui Filat. Anume aceste două elemente şi constituie obstacolele reale în calea “întronării” lui Lupu, dar nicidecum nu comuniştii lui Voronin sau singuraticul Godea.
PLDM vrea să-i izoleze şi mai mult pe democraţi, care deja pierd din cauza imaginii nefaste a “veşnicului candidat la funcţia de preşedinte al ţării” şi a “enigmaticului păpuşar influent”. Această ambiguitate la nivelul reprezentării ţării îi permite lui Filat să fie principalul exponent politic în comunicare cu exteriorul, iar aceasta îi aduce capital politic substanţial, deşi în prezent utilizat parţial. PLDM este conştient de faptul că mandatul parlamentului curent nu poate dura mai mult de 4 ani şi că din cauza certurilor din AIE-2 suferă PL şi PDM. De aceea, aplică un comportament şovăielnic şi imprevizibil, generând nervozitate în rândul democraţilor.
Dodon vrea manifestare şi are nevoie de teren pentru manevră. Votând pentru Lupu, socialistul se va priva cu propria mână de posibilitatea de a-şi garanta o longevitate publică şi un grad suficient de fezabilitate pentru proiectul politic lansat odată cu abandonarea PCRM.
Cu certitudinea, populaţia şi europenii se vor dezamăgi dacă alegerile de mâine se va nărui ca şi precedentele. Dar, logica alegerii preşedintelui contrastează puternic cu instinctul de a supravieţui şi de a lupta pentru putere. Anume imperativele instinctive vor fi determinante. Or, dacă Dodon va alege să-şi dezvolte propriul proiect, atunci în mod iminent Lupu va suferi o înfrângere dureroasă, dar mai puţin ruşinoasă datorită experienţelor precedente.