Vin apele rele
; vin de la deal.
Cresc ziua și noaptea.
Parcă ar izvorî din pământ.
Dunărea e gata să inunde orașul.
Oamenii fac baraje, diguri în trepte.
Intru pe faleza noastră.
Ne-am plimbat adesea în serile calde
Pe sub luminile felinarelor, slabe.
Rigla gradată e în apă până la gât.
Sub tălpi simt râme lipicioase.
Au venit cu nămolul de la deal, din Moldova.
De atâta nisip încărcat în sacii de iută,
Nu-mi mai simt umerii, brațele.
Gândul la tine mă mai ține treaz, în picioare.
Ești departe, departe.
Acolo acum nu e noapte; e ziuă, e soare.
Ochii nu mă mai ascultă;
Se închid de la sine, din când în când.
Sergentul ține ritmul cu fluierul său din argint.
E obosit și el; se aude rar, tot mai rar, abia deslușit.
Dimineața a venit cu o felie de pâine cu marmeladă.
Ceaiul e fierbinte, aproape clocotit.
Ochii mi se opresc pe rigla gradată.
Dunărea începe să scadă!
…ce frumos i-ai zis-o aici ,stimate domn DAN DAVID , e-o placere sa citesti , si
si e si mai mare , cand recitesti,,,asa cum spunea la vremea lui , neuitatul doctor MOSHE FELDENKRAIZ : ” ACTIUNILE CARE INTRADEVAR TI-AU PROCURAT PLACERE , VREI IMEDIAT SA LE REPETI ,IN CLIPA’N CARE AI TERMINAT .”… asa este !
cu deosebita „PLACERE”si urari de bine .itzhak bareket .