nu se mai opresc la mine
la masa unde stau cu barbă de poet român.
trec toţi
îi văd – se fac că nu mă văd.
sunt viitorii – se întâlnesc în spatele blocurilor gri
fac sex pe lângă tomberoane
scriu poezii fenomenale
aş putea scrie despre amărăciune
despre clipele de sticlă
dar şi paharul e o clepsidră
şi amarul
Doamne dacă se sparg sticlele
doar fântâna ramâne a noastră iar ochii sub bocancii un lung şir de soldaţi
migrează spre ţara
ce-mi ia viaţa pentru a-şi întreţine iluzia
că-mi aparţine
Ștefan Doru Dăncuș