Deşi începuse luna mai şi ar fi trebuit să se încălzească , de cateva saptamani vantul nu mai contenea frigul parcă se înăpăţana să plece. Cu ultimile puteri ne răscolea inimile trimiţandu-ne temperaturi scăzute.
Termometrul din cameră indica ziua temperaturi de 5, 7, 10, 13 grade. Într-o zi de joi, dimineaţa a început să plouă şi aşa a continuat aproape toată ziua…
Se apropia ora de terminare a programului şcolar. Mi-am luat umbrela şi am pornit spre şcoală. La întoarcere, am respectat acelaş ritual pe care îl facem zilnic cu băiatul meu: hrănirea cainilor maidanezi.
Ajunşi la blocul nostru lăţosul de Paco, tocmai se certa cu doi boschetari pe tomberon. Cand ne-a văzut i-a lăsat baltă, ne-a fixat cu privirea, a început să se lingă pe bot şi s-a apropiat de noi. Venea pentru paharul cu lapte.
Am plecat apoi spre blocul lui Amigo..nu era acasă. Iarba din faţa blocului înverzise şi crescuse mare. Firele de iarbă erau pline de picături de ploaie. La marginea trotuarului, Dino a văzut că se mişcă ceva prin iarbă. Mami ! Un pui ! Un pui de pasăre, făcea eforturi disperate să zboare. Nu era posibil…ploua …Parcă era un ghem de aţă încalcită..
Nerezistand să îl ştie că devine victimă, băiatul meu l-a luat acasă unde era cald şi bine. L-a şters cu serveţele, l-a uscat. Şi-a revenit imediat şi a început să ciripească. A improvizat repede o colivie, în interior i-a pus un bonsai artificial. Trilurile lui se auzeau în toată casa.
Iniţial am crezut că este un pui de randunică- fetiţă…dar avea prea multe culori pe ea… Neştiind nimic despre cum trebuie hrănit am apelat la cel mai bun prieten – Internetul. Veştile nu erau prea îmbucurătoare.
Mai întai am aflat că din maximum şase ouă cat cloceşte o randunică la primul rand de pui, doar 2- 3 pui sunt acceptaţi – cei mai rezistenţi, restul sunt aruncaţi din cuib. Dacă încerci să-l pui în cuib, îl recunoaşte şi tot jos ajunge.
Trebuia hrănit cu insecte, gaze, dar de unde să le luăm pe ploaia aceea care nu se mai oprea….
Din clipa în care este aruncat din cuib, dacă reuşeşte să reziste trei zile, va trăi. Aşadar avea o perioadă critică. La discuţiile de pe ,, forum” am aflat că mai poate fi hrănit cu miez de paine umezit şi servit cu ,,scobitoarea”. Am urmat sfaturile, l-am hrănit şi s-a culcat devreme . La ora 17,30 era în lumea viselor . Cam aşa a decurs ziua 1.
Ziua 2
După douăspreze ore de somn, ne-a dat deşteptarea. A urmat ,, micul dejun”, a băut singură apă de la robinet şi a început să se antreneze pentru zbor. Nu prea avea spor …pe bucăţele. Nu uita să cante. Glasul ei se auzea în tot apartamentul. A coincis ora de culcare cu cea din ziua anterioară. Băiatul aştepta a treia zi cu sufletul la gură. ,,Mami, îmi doresc să trăiască!”
Ziua 3
Pe la ora 6 dimineaţa ne-a trezit . Canta şi era veselă. Am hrănit-o din nou şi am lăsat-o să-şi continuie lecţiile de zbor prin casă. După un timp s-a oprit şi a început să-şi cureţe penele cu ciocul. Băiatul era tare fericit.
Mami, trăieşte!
Bucuria nu a ţinut mult . Dintr-o dată totul s-a năruit. Şi-a dat capul pe spate, aripile se mişcau haotic, nu mai avea echilibru , a privit spre cer de cateva ori şi s-a prabuşit. Lacrimile se prelingeau pe obrajii băiatului.
Îşi ascundea privirea. Continua să plangă. Deşi citisem împreună ce se va întampla, îi venea greu să accepte realitatea. După ce s-a liniştit, mi-a comunicat: ,,vreau să o înmormantăm la ţară la Gaga ” cu o voce foarte serioasă. Am împachetat-o şi am pus-o în congelator. A început să caute prin casă cartoane şi să-i confecţioneze un cosciug.
,,Înmormantarea”
După o săptămană am ajuns la ţară. Ajunşi acolo , am coborat toate bagajele din maşină şi cea mai importantă sacoşă a rămas în portbagaj. Dino a plecat de langă mine ca săgeata în timp ce gesticula cu mana fugind să-l ajungă pe vecinul care tocmai parcase maşina la două case de noi.După ce am analizat , de comun acord am stabilit că se va „odihni ” foarte bine la umbra unui nuc. Vizavi de el, printre ulucile coteţului singura găină care scăpase nemancată de vulpe urmărea atent. După vro jumătate de oră, Dino constată că i-a fost răscolit mormantul. Nu mai spun cat de hulită a fost biata pasăre… Chiar merita.