Cu ceva vreme in urma, intrebandu-ma retoric pentru cine scriem, gaseam raspunsul ca pentru noi insine. Imi dau seama totusi ca am omis un alt public foarte important pentru care scriem, si anume proprii nostri copii.
Asezandu-ma adesea in fata calculatorului pentru a asterne cateva randuri care urmeaza apoi a fi urcate in Internet, lipsesc de fapt de la jocurile si de la intrebarile copiilor mei. Fur din timpul lor, si acest lucru parca nu-mi prea convine. Insa am realizat ca exista si un revers al medaliei. Daca tot ce as vrea sa le spun intr-o buna zi cand vor fi oameni maturi ar fi inscris pe coli volante de hartie sau chiar adunat in volume tiparite, probabilitatea ca ei sa ajunga sa citeasca, sa afle mai bine despre parintii care i-au crescut si au incercat sa le dea niste repere, ar fi mai mica in comparatie cu sansa lor de a citi cate ceva in format electronic.
Azi, cand ei n-au inca maturitatea necesara sa inteleaga cea mai mare parte a gandurilor care ne framanta pe noi, nu pot sa stau de vorba cu ei decat despre problemele lor. Nu vom putea sta de vorba nici peste zece ani probabil – sau poate da, dar cu adevarat ei vor intelege pe deplin ce vreau sa spun, mult mai tarziu. Imi dau seama acum, cand am trecut binisor de 40, cat de mult m-am schimbat chiar si fata de cel care eram de exemplu la 25-30 de ani. Cum as putea comunica, peste timp, cu acesti buni prieteni care sunt copiii mei, daca nici macar nu stiu daca voi mai trai si daca voi fi intreg la minte si daca… si daca… la vremea cand ei vor putea sa faca o incursiune, prin intermediul gandurilor mele, in propriul lor trecut?
Astfel, scriu ACUM. Ma sustrag timpului si am grija ca formatul electronic a ceea ce scriem sa fie bine pastrat, pentru a dainui timpului si a ajunge in fata ochilor copiilor nostri, chiar a nenascutilor nostri copii, cum scria Anca intr-un recent poem. Fur din timpul lor de joaca de acum (nu chiar intregul timp de joaca…) si-l transform in timpul de meditatie de mai tarziu in care ne vom afla impreuna: eu cel de acum, impreuna cu ei, cei din viitor. Transform furtul meu in darul de peste ani si ani.
Este unul dintre multele alte motive pentru care va invit si pe voi sa scrieti ACUM. Nu pentru a deveni jurnalisti. Nu pentru a ridica in capul acestei lumi inca o poala de vestminte care sa-i arate partile intime, pe care de altfel si le cunoaste foarte bine si fara ajutorul dv. Nu pentru a adauga inca un zambet fotogenic miriadelor de zabtete fotogenice cu care ne-au obisnuit presa si televiziunea, incercand sa inventeze cu disperare o lume-surogat la care iata, suntem abonati, si care ne inunda in fiecare zi cu stiri care nu ne privesc nici pe noi nici pe copiii nostri. Daca nu pentru altceva, scrieti pentru cei care vor dori in viitor sa stie din cine li se adapa radacinile.