zâmbetul tău aluneca
pe spirala mea…
nasturii cămăşii tale ardeau,
gust de flacără mă tremura!
şi m-am lăsat ascunsă-n trifoi
de dor, am repetat respiraţia
verii egiptene, am iubit tăcerea
care mă hrănea cu lumina albă
a viitorului, am reînviat, straniu,
ameţeam, ca şi cum aş fi băut
dintr-o cană cu lună plină…
makgeolli amestecat cu piersică!
ce uşor trecuse furtuna, eram
noi, în zbor… pe eşarfa Fortunei!
şi te mângâiam încet… pe frunte,
ningea cu flori de busuioc, indigo!
30 octombrie 2010, 20:00
… in prag de erotism desvaluit, poemul schimba macazul cu maestria rafinata,
demna de talentul DANIELEI VOICULESCU….
MULTUMESC!