A fost odata ca nici
odata un imparat ce avea un caine. Cainele il apara de dusmani, de hoti si de alte lighioane.
Imparatul isi petrecea vremea in zaiafeturi.
Cainele nu inchidea un ochi, in timp ce la castel vaierele muzicii spintecau valea precum bairamul din Stanbul.
Suparat pe sfetnici ori pe norod, imparatul cel chior de beat indoia spinarea bietului caine venit in intampinare.
Azi asa, maine asa, tot intr-o snopeala, cu blidul gol din fata custii, cainelui i s-a facut lehamite, s-a napustit asupra imparatului muscandu-l de nas si dus a fost.
De unde vorba, cainele nu fuge de zburatura, ci de bucatura.
