Pe 21 august a.c. a incetat din viata Gheorghe Apostol (nascut in 1913 in comuna Tudor Vladimirescu, jud. Galati), fost inalt demnitar al PCR, veteran ilegalist (a intrat in partid in 1934), detinut in ilegalitate la Doftana, Caracal si Targu-Jiu, fost presedinte al sindicatelor comuniste, membru al Biroului Politic (inclusiv in aprilie 1954, cand a fost condamnat la moarte Lucretiu Patrascanu in urma unei decizii a acestui grup), prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri, unul dintre cei mai apropiati acoliti ai lui Gheorghiu-Dej. Activist diciplinat, nu a primit, conform autobiografiei sale din 1945, decat o sanctiune, o suspendare de 3 luni pentru lipsa de vigilenta si neglijenta la capitolul conspirativitate. A fost anchetat in 1989 la Colegiul Central de Partid condus de Nicolae Constantin in urma publicarii in Vest a “Scrisorii celor Sase” (ulterior, Silviu Brucan l-a auzat ca ar fi cedat presiunilor). Un scurt timp, in perioada 1954-1955, Apostol a fost prim-secretar al CC al PMR (dar tot Dej era liderul suprem, un veritabil si temut autocrat). Ani de zile Apostol a fost presedintele CCS (Consiliul Central al Sindicatelor), unde a colaborat cu Liuba Chisinevschi si cu Anton Moisescu. Asa-zisul atentat din 1945 impotriva lui Apostol, cel mai probabil o provocare organizata de Bodnaras si Pantiusa-Bodnarenko, a fost un subiect manipulat pentru autovictimizarea propagandistica a PCR.
Niciodata, sub nicio forma, Apostol nu a miscat in front in anii lui Dej. Forma sa mentala era simpla, manicheista: lumea se impartea in “mizeri si bogati”, in comunisti si ceilallti (burghezi, mici-burghezi, chiaburi, intelectuali sovaielnici, fascisti, social-fascisti). Privilegiile nomenklaturii din care facea el insusi parte nu l-au stingherit insa vreodata pe acest ex-proletar (era de profesie muncitor turnator). In 1958 i-a stigmatizat, alaturi de Dej si ceilalti membri ai echipei hegemonice, pe fostii ceferisti care protestau impotriva “imburghezirii ” elitei comuniste (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Vasile Bagu). A sustinut cu infocare colectivizarea fortata a agriculturii.
Portretul sau era expus pe cladirile oficiale si era purtat la demonstratii, la fiecare 1 Mai si 23 August, in randul celor noua membri ai Biroului Politic, centrul absolut al puterii (Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, Emil Bodnaras, Petre Borila, N. Ceausescu, Chivu Stoica, Al. Draghici, Ion Gh. Maurer, Al. Moghioros). In acest sens, neindoios, Vlad Stoicescu are dreptate sa-l numeasca ultimul mohican al echipei baronilor lui Gheorghiu-Dej:
In cartea sa despre ascensiunea lui Ceausescu la putere (tradusa de Ioana Ilie la Humanitas), regretatul politolog elvetian Pierre du Bois examineaza cu subtilitate jocurile de culise din ultimele luni de viata ale primului secretar al CC al PMR, cel numit de propaganda oficiala “fiul credincios al clasei muncitoare din Romania, militant de frunte al miscarii comuniste internationale”. In 1965, Apostol se credea indrituit sa fie sucesorul lui Dej. A fost o eroare de calcul si o subestimare naiva a rolului lui Ceausescu ca sef al Directiei Organizatorice a CC al PMR. Nu s-a intamplat astfel, in primul rand datorita jocurilor urzite de Maurer, Bodnaras, Ceausescu si Chivu Stoica dar, nu mai putin important, ca urmare a faptului ca Nicolae Ceausescu avea o baza reala in ceea ce numesc grupul aparatului de partid.
Apostol reprezenta subteranele clandestintatii comuniste, Ceausescu era simbolul autonomizarii aparatului. Iata mai jos o fotografie din 30 august 1944, cu Gh. Apostol si Chivu Stoica participand la intampinarea trupelor Armatei Rosii la Bucuresti (Foto #CO22, Fototeca online, Arhivele Nationale ale Romaniei si IICCMER). Ar fi interesant de stiut cine sunt membrele grupului compact feminin din fotografie (ma intreb daca in mijloc nu se afla Elena Ceausescu):
La Congresul al IX-lea, in iulie 1965, Apostol a fost ales in Comitetul Executitv si in Prezidiul Permanent, a prezentat Raportul cu privire la statutul partidului. Relatiile cu Ceausescu era execrabile, dar Apostol continua sa faca la bonne mine pour les mauvais jeux.
http://www.revista22.ro/microdezghetul-romanesc-40-de-ani-de-la-congresul-al-ix-lea-al-pcr-1905.html
In 1969, la Congresul al X-lea, a fost atacat de Constantin Dascalescu si de Gh. Pana pentru “abateri de la morala socialista” si alte asemenea “pacate”. A fost eliminat din varful piramidei. A refuzat sa-si faca autocritica si a trimis cateva texte extrem de dure catre conducerea de partid in care vorbea despre patologica grandomanie a lui N. Ceausescu. A lucrat un timp ca presedinte al Rezervelor de Stat, a fost apoi ambasador in Argentina, Uruguay si Brazilia. Cand a devenit convins ca intre PCR-ul lui Ceausescu si partidul in care el crezuse cu entuziasm nelimitat nu mai exista o reala continuitate, Apostol a facut un gest greu de imaginat pentru un bolsevic: a incalcat disciplina de partid, a devenit un fractionist.
In martie 1989, a fost unul dintre autorii “Scrisorii celor sase”, un document programatic al unei fractiuni care sfida dictatura personala a lui Nicolae Ceausescu, dar se mentinea in interiorul dogmei comuniste si nu chestiona nici rolul conducator al PCR, nici natura ilegitima a regimului. Ca si un Constantin Parvulescu ori Silviu Brucan, alti semnatari ai Scrisorii, Apostol fusese direct implicat in marile abuzuri ale perioadei de luare a puterii si de distrugere a democratiei din Romania.
Am scris adeseori despre Apostol in cartile mele, inclusiv in Stalinism pentru eternitate, inEvZ si pe acest blog. La un ceas istoric al unei abisale degradari a conditiilor de viata, cand dictatura neo-caligulara a lui Ceausescu atinsese paroxismul irationalitatii, Apostol a indraznit sa protesteze. Au semnat, imreuna cu el, Alexandru Barladeanu, Silviu Brucan, Corneliu Manescu, Constantin Parvulescu si Grigore Raceanu. A fost un protest din interior, un protest minimalist, dar totusi mai mult decat tacerile capitularde ale unor Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdet, Cornel Onescu, Cornel Burtica, Ion Stanescu, Ion Iliescu, Janos Fazekas, Alexandru Sencovici si atatia altii (unii dintre acestia au fost abordati sa semnezeScrisoarea celor sase si au refuzat, invocand tot felul de ratiuni). Nu mai vorbesc de cei care au stat alaturi de Ceausescu pana la capat, intre care Emil Bobu, Manea Manescu, Ion Dinca, Paul Niculescu-Mizil, Ioan Totu, Constantin Olteanu, Gogu Radulescu, Gheorghe Pana, Ion Coman, Cornel Pacoste, Ludovic Fazekas, Tudor Postelnicu, Lina Ciobanu, Stefan Andrei, Dumitru Popescu, Suzana Gadea, Iulian Vlad si ceilalti.
Cum spuneam, mi-am exprimat opiniile despre Apostol inca din timpul vietii sale, inclusiv in prefata cartii de convorbiri cu batranul ex-militant realizate de jurnalistul craiovean Ion Jianu, aparuta la editura Curtea Veche (Gheorghe Apostol si Scrisoarea celor Sase). Gh. Apostol a stiut ca voi scrie prefata, a citit ce-am scris. Nu a inteles niciodata ca servise un regim care, departe de a fi fost al muncitorilor, a fost de fapt o dictatura birocratica asupra adevaratei clase muncitoare (orice ar fi sustinut un Paul Niculescu-Mizil ori un Gheorghe Gaston Marin, impenitentiii stalinisti promovati acum postum la Antena 3). S-a complacut ca membru al inaltei nomenklaturi, a participat in chip decisiv la lichidarea sindicalismului liber din Romania.
A avut trei copii: din prima casatorie, dinainte de razboi, o fiica, Geta. Cu Melita Apostol (o ilegalista de origine din Brasov, nascuta Scharf, aflata un timp, in anii 50, in fruntea Comitetului Radiodifuziunii), un baiat Gelu (nascut in 1946, traieste, din cate stiu, in Canada) si o fiica, Sanda (nascuta in 1953). A fost in chip neconditionat omul lui Gheorghiu-Dej, alter ego-ul micului Stalin de la Bucuresti, era membru al cercului intim (inca din inchisoare, de la Doftana, apoi la Targu-Jiu), a nutrit aceleasi pasiuni cu acesta, gandea si vorbea ca el, nu a inteles niciodata ca PCR a fost o formatiune anti-patriotica, o secta dogmatica ale carei obsesii au costat enorm in plan uman, social, economic, cultural si moral.
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/11/scrisoarea-celor-sase-disidenta-sau-fractionism/
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/11/pagini-regasite-ion-iliescu-si-scrisoarea-celor-sase/
Stimate Domnule Profesor Tismaneanu,
Am cateva mici observatii, sau mai curand intrebari si amintiri. Prima: in Israel, cineva a afirmat ca Melita Apostol, nascuta Scharf, ar fi fost nu din Brasov, ci din Bucovina, dintr-o familie de evrei de origine sefarda, vorbitori de germana si iudeo-spaniola, care locuiau la Cernauti. Bineinteles, comunista convinsa, precum si printre „sotiile evreice culte” ale demnitarilor comunisti, fosti muncitori autodidacti.
De asemenea, am aflat din aceeasi sursa – cineva care spunea ca ar fi ruda cu familia Scharf, inrudita cu familia Feiger, ca Zeev Scharf, fost ministru al industriei si comertului in guvernul israelian, autorul acordului de cooperare economica Israel-Romania din 1968 impreuna cu ministrul roman al comertului exterior, Gheorghe Cioara (acord urmat de expozitia economica israeliana la Bucuresti in primavara aceluiasi an), ar fi fost ruda cu Melita Apostol-Scharf.
De asemenea, din aceeasi sursa neoficiala am aflat ca o ruda a acestei doamne, un fost om de afaceri urmarit politic in 1949 (nu stiu daca pentru sionism sau altceva), care isi pierduse averea, cu exceptia unei gentute cu bijuterii, i-ar fi cerut ajutorul pentru a putea scapa si parasi Romania. Ea l-ar fi refuzat, spunandu-i ca deoarece ii este ruda nu il da pa mana militiei. Respectivul s-ar fi spanzurat in urma acestei ultime sperante de salvare, nereusita, din partea rudei lui. Deoarece nu-mi place sa scriu istorie „dupa ureche”, prefer sa mentionez cazul ca pe o intrebare. Poate stiti ceva asupra acestei intamplari sau acestui caz (desi nu are importanta pentru biografia lui Gheorghe Apostol, dar are importanta pentru istoria „sotiilor evreice” ale demnitarilor comunisti romani in perioada deceniului obsedant).
Alt aspect. Atunci cand eram copil, la Galati, imi amintesc de faptul ca Gheorghe Apostol candida pentru Marea Adunare Nationala la Galati. Imi amintesc ca pe afisul electoral – eram copil si radeam, nu intelegeam – era notat: „De profesiune: turnator”. Si alt caz: cum a venit odata Gheorghe Apostol la magazinul Alimentara din Piata 30 Decembrie de la Galati. Se pare ca pe neasteptate. Eram copil, nu intelegeam nimic. Eram la Alimentara impreuna cu bunica si asteptam ca ea sa termine de cumparat; ma invarteam si ma jucam in mijlocul magazinului. Deodata a inceput o inghesuiala mare, nu intelegeam de ce, dar ma simteam presat, voiam sa ies afara, dar nu puteam. M-am pomenit impins spre un barbat in loden gris si m-am frecat de lodenul lui. El nu a reactionat, avea alta preocupare in acel moment. Nu intelegeam nimic, dar auzeam „Apostol”. Apoi bunica m-a „recuperat” si mi-a povestit ca la magazin venise in vizita ministrul Gheorghe Apostol, in mod neprevazut. Una dintre vanzatoare, poate chiar gestionara strigase mirata:”Apostol, a venit la noi Apostol”. Tot din motive electorale, poate pentru ca era nascut la Tudor Vladimirescu, a decis sa candideze la Galati, unde erau oameni care il cunosteau. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca barbatul in loden gris era chiar Gheorghe Apostol.
Alt aspect. Intr-un ziar israelian de limba romana am citit un articol al fostului ambasador al Israelului in Argentina, Eliezer Palmor, originar din Cluj, care l-a cunoscut pe colegul sau roman Gheorghe Apostol la Buenos Aires si a avut relatii bune cu el. Interesant a citi aminitiri ale unui fost ambasador…
Si, in incheiere, pentru ca omul a murit, desi a avut gandirea pe care a avut-o si a facut faptele pe care le-a facut, as vrea sa adau: Dumnezeu sa-l ierte. In fond, cred ca Scrisoarea celor Sase a fost un lucru important pe care l-a facut, in conditiile realitatii romanesti din anii 1988-1989. Imi amintesc de un articol publicat in Israel de poetul Samson Lazar (Lascar Saraga), la decesul Anei Pauker. Articolul era intitulat :”Eu voi spune un Kadish pentru Ana Pauker”. [Pentru cei care nu stiu: Kadish este rugaciunea evreiasca spusa de indoliati, sau in memoria cuiva].
Cu deosebit respect,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
D-l Herscovici, din intamplare cunosc sora si fratele lui Zeev Sharf: fratele era comunist pana ce l-au epurat si se numea Suciu, iar sora era casatorita Mehr, mama lui Boris Mehr care scrie cateodata in publicatiile evreiesti din Romania. Nu am auzit ca aceasta familie sa fie ruda cu prima sotie a lui Georghe Apostol
Primo – articolul mi se pare echilibrat, echitabil, Apostol a fost un mediocru, dar cu un mediocru se mai putea face ceva, cu un paranoic ca NC nimic.
Duo – eu sunt nepotul lui Zeev Schaerf, ajuns în 1924 în Palestina, nu a fost comunist, ci sionist -socialist, primul secretar al Guvernului israelian al lui Ben Gurion, apoi ministru al Industriei, Comerţului, Contsrucţiilor, Finanţelor în mai multe guverne.
Erica Hoffer face o confuzie, familia Schaerf a numărat cinci fraţi, sora cea mare a fost croitoreasă, fratele cel mare a fost cel numit mai sus, urmează mama mea Mania Schaerf, căsătorită Mehr,apoi Petre Suciu, comunist ilegalist, volntar în Spania, apoi director în Min. Comerţului Exterior, decedat în Israel şi ultimul Iaacov Schaerf, kibuţnik, decedat, nici unul nu a a avut un grad de rudenie cu Melita Apostol. O spun cu toată răspunderea.
Iar bunicii Schaerf au fost împuşcaţi de militari germani la Bogdanovka, pe Bug, în 1942.
Stimati Domni,
Multumesc pentru informatii, pe care nu le cunosteam. Ceea ce am scris se baza pe ceea ce mi-a povestit un fost prieten din tinerete, pe nume Lolo Feigher (dupa mama: Schieber, dupa afirmatiile lui nume germanizat din cel ladino Schiba), care sustinea ca provine din aceeasi familie. De fapt, repet, a fost o simpla intrebare, o verificare a unei povestiri auzita de la un prieten apropiat de varsta mea, nascut dupa cel de al doilea razboi mondial. El adaugase intre rude pe regretata profesoara de limba germana ca limba straina la Universitatea Ebraica din Ierusalim, doamna Adela Hauslich. Cu aceeasi ocazie mi-a povestit ca aceasta doamna si sotul ei fusesera prieteni cu poetul Paul Celan, se bucurasera atunci cand el a venit sa tina un curs la universitatea din Haifa si se intristasera ca nu se putuse adapta si a trebuit sa paraseasca Israelul. Apoi mi-a adaugat ca Paul Celan era un suflet de hasid intrat in cultura moderna si astfel a fost sacrificat. Interesant ca Lolo Feigher venise in Israel mi se pare in 1965 din Sighisoara, unde locuise familia lui dupa cel de al doilea razboi mondial; tatal lui fusese inginer. Nu l-am mai intalnit de mult, de circa 13-14 ani, asa ca nu mai stiu nimic; inteleg ca trebuie sa pun la indoiala unele povestiri. Pentru a nu scrie istorie dupa ureche…(de fapt, totdeauna am tratat povestirile si asa-zisa „istorie orala”, cu unele exceptii, cu multa reticenta). Cer scuze pentru interventie si intrebari, mai ales pentru a doua interventie, care nu apartine exact temei.
Cu deosebit respect,
Dr. Lucian-Zeev Herscovici
Stimate domnule Herscovici:
Va multumesc pentru mesajul Dvs atat de bogat in informatii. Din ceea ce cunosc, Melita Apostol era originara din Brasov, familia ei se numea Scharf (un nume nu atat de rar) si avea importante proprietati pe care Melita le-a donat partidului. Nu era ruda cu familia Scharf din zona Cernauti (Zeev Sharef, fratele sau Petre Suciu, sora acestuia Mania Mehr). Puteti verfica acest lucru fie cu Gabrlel Suciu ori cu Boris Mehr-Marian (intre timp a aparut comentariul sau pentru care ii multumesc).
In biografia (de fapt un necrolog) pe care am scris-p pentru Gh. Apostol (www.crimele comunismului.ro), pe baza dosarului sau de cadre, mentionez ca era de profesie muncitor turnator. Referintele la familie (sunt o practica obisnuita a acestor texte scrise despre o personalitate in momentul incetarii din viata (si nu doar atunci). Ar fi trebuit sa spun ca a trteia sotie a lui Gh. Apostol a fost cantareata de opereta Adriana Codreanu, vaduva sa in acest moment. La Congresul al X-lea al PCR, Nicolae Ceausescu a incercat sa o foloseasca pe vechea ilegalista Melita Apostol pentru a-l blama pe fostul ei sot in numel „moralei proletare”. Melita a refuzat.
Despre morti, ca si despre vii, important este sa spunem adevarul. Nu am negat vreodata semnificatia Scrisorii celor Sase. Am facut si fac distinctia dintre fractionismul intrapartinic si disidenta. Autorii Scrisorii celor Sase nu au contestat nici rolul monopolist al partidului, nici rolul Securitatii in intemeierea unei dictaturi totalitare de extrema stanga in Romania.
Gh. Apostol cunostea pozitia mea, a acceptyat ca eu sa scriu prefata ultimei sale carti. Am spus acolo lcrurle asa cum le vad eu. Pe blogul meu puteti citi mai mult pe aceste subiecte.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Scuzați-mă că intervin în modul acesta inoportun în această discuție despre picanterii familiale, dar aș vrea să-i pun lui Vladimir o întrebare de istorie contra-factuală: ce s-ar fi întâmplat dacă la moartea lui Dej în loc de Ceaușescu postul de prim secretar PCR ar fi fost ocupat de Gheorghe Apostol?
Raspuns lui Petru Clej:
Istoriile de familie conteaza imens in istoria regimurilor totalitare. Sa ne amintim de relatiile dintre clanul Borila si clanul Ceausescu. Ori dintre Enver Hoxha si Mehmet Shehu.
Cred ca daca Apostol venea la putere ar fi continuat linia lui Dej in politica externa (fara gesturi spectaculoase de tipul condamnarii intr-un miting de masa a invaziei Cehoslovaciei), ar fi dovedit mai mult calm in optiunile economice, ar fi mentinut controlul de partid asupra vietii ideologice si pe cel al Securitatii in toate chestiunile vitale pentru regim. Nu cred ca ar fi sustinut o politica demografica de tip politienesc precum Ceausescu, prin interzicerea avorturilor etc Nu s-ar fi amestecat de aceeasi maniera brutala in viata personala a oamenilor (era el insusi de doua ori divortat). Nu avea nici cea mai mica inclinatie spre reformism, dar nu era un fanatic „iluminat”. Nu se credea „uns” de Istorie sa-i fericeasca de-a pururi pe romani. Nu stiu sa fi fost la fel de crud precum Dej, dar era si el un bizantin la capitolul intrigi. Limitat, cu o cultura de scoala elementara in cel mai bun caz, era vanitos si uneori vindicativ. Dar era, la baza, un proletar veritabil, spre deosebire de lumpenul Ceausescu. Nu putea sa fie succesorul real intrucat nu avea o baza de sustinere in aparatul de partid, fieful lui Ceausescu si coloana vertebrala a regimului.