Benidorm, visul unui primar dintr-un catun de pescari
Constrans, printre altele de buzunar, imi fac concediul intr-un mod mai putin ecologic: iau cu masina – mica mea martoaga cocosata – Europa de-a curmezisul, din Scandinavia pana la o destinatie care difera de la an la an.
Pacatul comis are si parti bune: parcurgi o felie variata din Europa si, in timpul cat te afli in drum spre alt loc, apuci sa meditezi asupra a ceea ce ai vazut. Ajungi imediat la comparatii: compari mere cu pere dupa cum te pricepi, incerci sa vezi nuante si tonuri intre alb si negru. In comunism, Securitatea nu voia sa facem comparatii. Oare poate o fiinta, cat de inferioara ar fi ea sa faca fata lumii ce o inconjoara fara ca neincetat sa compare si sa reevalueze? Nu stiu daca Securistii si-au pus intrebarea, dar probabil pentru ei eram (si vom fi) ne-fiinte. Mai nou, nu le mai pasa de noi, dar rolul a fost preluat de cetatenii nationalisti carora nu am de gand sa le cer scuze pentru cele ce urmeaza sa scriu.
Meta-turism
In Germania, am cerut cateva sugestii privind ce e de vazut unei cunostinta, bine intentionate. Am incercat sa-i spun ca m-am pregatit cu ,,Traseul Tirolului” la care voiam sa adaug cateva sugestii de la cei care stiu mai bine locurile. Nu m-a lasat sa termin si, privindu-ma cam cu mila, a dat drumul la banda ,,NU merge in locul X, nici Y, nici Z – NU ai ce sa vezi – mergi la Castelul P, cel mai frumos, Versailles e o mizerie in comparatie cu el, apoi la Biserica Q si asa mai departe.
Am facut tocmai pe dos, desi as fi vrut sa vad si castelul cu pricina. Dar nu-mi pare rau.
Cand calatorim, pe langa impachetarile cu namol, Piscul X si nelipsitele Monumente (biserici si mormite de voievozi datorita carora avem o tara si nu altceva), in mod inconstient ne delectam si cu alte lucruri mai umile. Fiecare are reteta lui; iat-o mai jos pe a mea:
Oamenii. Felul lor de a fi, comportare si obiceiuri sociale, limba, modurile de comunicare. Ce le place sa faca atunci cand se aduna si cum. Este un privilegiu sa poti fi primit acasa la cineva sau macar sa-ti faci o idee despre viata lui trangand la o pensiune. Tot aici intra gastronomia. In cele 30-40 restaurante pe care am apucat sa le frecventam era, printre altele liniste: muzica discreta sau deloc. Oamenii vin acolo sa se vada, sa discute, nicidecum sa zbiere.
Urbanismul. Pentru mine, nespecialist, este ingemanarea intre oameni si constructii. Un loc in care oamenii se strang in numar mare de placere, este adesaea o reusita urbanistica. Te delectezi atat de aspectul cat si de functionarea unor astfel de locuri bine urbanizate.
Accesul la natura. Cat poti vedea din goana masinii, a trenului sau in drumetie. Armonia dintre amenajarile de infrastructura si natura. La fel ca blana unui animal de companie, ,,pielea” pamantului intr-o anume regiune ne arata cat de mult e iubit, ingrijit si respectat. E frumos cand, cat cuprinde privirea, ii poti admira pielea catifelata, fara cicatrice si mutilari. Arata frumos chiar cand e vreme urata, dar cand soarele straluceste si cerul e senin este o binecuvantare. ,,Pielea” poate fi un loc plin de verdeata, dar si un desert, o apa. Tot aici se poate pomeni existenta animalelor pe care le intalnesti, salbatice (iepuri, rate, lebede si caprioare blande) sau domestice. O lume in care animalele se ascund de frica pierde in ochii calatorului.
Atractii – nu in ultimul rand. Daca ai inspiratia, timpul si norocul sa lasi din cand in cand drumul mare, abatandu-te intr-un loc insignifiant poti avea surprize. Un giratoriu transformat intr-un mini muzeu al satului (sau miniparc), o ograda transformata in mini club de calarie dar unde poti vedea si lame (cum am vazut intr-un sat din Tirol) sau elani in semilibertate.
Oglinda apei - la Königsee, St. Bartolomä, Germania
Oglinda apei. In unele civilizatii, inspirate si mature (cam in majoritate in UE) oglinda unei ape este o oglinda de aur. Nu conteaza de unde vine aceasta fascinatie dar stiu ca nu te nasti cu ea: trebuie (re)educata. Inca mai sunt unii care, in locul in care traiesc (si au putere de decizie) vad o apa, cat de modesta si nespectaculoasa ar fie, ca fiind doar o ,,balta” mizera, buna de aruncat mortaciuni in ea. E o greseala sa ne gandim ca atractii sunt doar Tamisa, Vltava pe malul Pragai, Sena sau malul Mediteranei la Antibes ca demne de atentie. Mergeti (sau cautati pe google) Baia (Ungaria), Melnic (Cehia) sau cea mai obscura localitate ,,Bad XX” din Germania si, daca veti fi preveniti veti intelege.
,,Din rahat, bici”
Iata cateva din invatamintele pe care le-am tras dupa ultima calatorie.
Nu exista localitati care sa fie cu totul neinteresante pentru turistism. In Ungaria, Slovenia, Cehia, Germania (ca sa aleg niste nume de tari la intamplare) in cea mai nenorocita si minuscula ,,vagauna” locuitorii se lupta pe viata si pe moarte sa ,,faca din rahat bici”. O fac cu placere si mandrie – se vede asta – nu din scarba. Provocarea este sa gasesti nestemate ascunse in banalul loc in care locuiesti si sa le pui in valoare fara ostentatie.
Stiti povestea cu primarul dintr-un sat nenorocit de pescari din Spania, Benidorm? Asa era in anii ’60 cand un primar anonim s-a hotarat sa faca din el cu totul altceva. Pentru amanunte cautati pe google…
Aurul saraciei
Asa cum localnicii cu har fac din rahat bici (aur, mai bine zis) turistul cu buget relativ mic e rasplatit cu un altfel de aur. Daca nu faci turism sponsorizat cu generozitate din banii publici, daca nu zbori cu avionul la clasa I-a, daca nu esti primit, tinut in puf (si ,,aburit”?) de ,,autoritatile locale” pe banii de protocol, daca trebuie sa te gandesti can scoti din buzunar 50 de centi, atunci vei avea privilegiul contactului cu viata. Impresiile tale, bune sau rele (in din zece ceva iese pe dos cand calatoresti) vor fi vii si autentice. Vor avea pret si valoare de invatatura.
Cum e cu margaretele noastre?
Manat de necazurile si problemele prin care birocratia romaneasca imi arata ca nu m-a uitat, am fost cateva zile pe drumurile Moldovei. Am facut-o dorind din toata inima sa ma bucur de ceeace intalnesc trecand cu vederea neesentialul. Cateva impresii.
Moldova, inspre Bacau, Targu Neamt, Piatra Neamt, are sosele bune si relativ rapide. Circulatia nu e atat de smintita cum se zvoneste. Existenta unei benzi de rezerva face ca traficul sa curga. Mai putine treceri prin localitati, ca in alte zone ale tarii.
Bacaul a fost o surpriza. Drumul national trece pe Strada Mare. Cladirile, inclusiv blocurile de locuinte ceausiste, sunt primenite. Totul e curatel si prietenos. Merita sa poposesti macar cateva minute.
Piatra Neamt. Un fel de pom laudat, pentru care aveam emotii. In centru, o excelenta socializare: imbinarea dintre cladiri moderne si vechi, gradina publica, dau o nota de prospetime. Privelistea Muntelui Pietricica direct din centru e un plus.
Am tras, mai mult din curiozitate, la hotelul central, cel cu multe etaje. Renovat decent. Am fost primiti cu prietenie de portar. La vreo 80 lei am luat un apartament cu mic dejun. Hotelul are si un restaurant (amenajat pompos desi stangaci, curat) si o gradina de vara simpatica. Muzica pe viu (desi cu volumul prea tare). Servirea chelnerilor si meniul au fost destul de stangace. Tot complexul se remarca prin tot felul de stangacii (nu suparatoare) ducandu-ma cu gandul, ca ,,in sfarsit” dupa un deceniu de ,,Epoca luminilor” si doua de Democratie Originala, s-a reajuns la forma din vremurile de glorie socialiste din anii 65-70. E asta de bine sau de rau? Nu stiu, dar privit in ansamblu, e mult prea putin.
L-am intrebat pe Nenea Portarul, un dulce trecut de 60 de ani, cu o mutrisoara trista – o fi avand si dece – cine este in spatale realizarii. ,,Nenea Gogu” – ne raspunde plin de respect.
Spre Targu Neamt si Manastiri
Incredibil, dar placut, satele din drum au gazon tuns si trotuare. Arhitectura taraneasca se pastreaza, aproape neintinata de noile furii. Culorile arhitecturale moderne din marile metropole ca Pitestiul, rosu aprins, portocaliu, mov, verde sau albastru neon lipsesc. Ce usurare!
La un moment dat, armonia e tulburate de vederea unui monument ciudat ce se iveste din zare aproape penetrand retina. Ce sa fie ce sa fie, ceva cu patru turnuri cu cupole umflate, jumate minaret jumate turla crestina, patru falusuri siameze erectate pe deasupra blandului peisaj. Ajunsi mai aproape, dar fara sa oprim, ne lamurim ca trebuie sa fie o biserica crestina din vremurile noi. Asta e… vorba romanului…
Si totusi… Ce popa afurisit, frate cu Uciga-l toaca, trebuie sa fi fost ispit sa zamisleasca un asa lacas?
In acelasi timp, doamnele din masina izbucnesc intr-un ras nebun fiindu-le rusine insa sa spuna. Ghicesc cauza ca motivul hazului e trecerea pe langa un fel de replica a monumentului, un biet cal surprins intr-o pozitie naturala. Aveam sa vad ceva asemanator, desi la o scara mai mica, o clopotnita acum librarie ridicata prin 1880, la Manastirea Sucevita parca. Se intampla si la case mai mari deci.
Pensiuni cu margarete
Ne-am tot uitat dupa mult laudatele pensiuni cu margarete pe care niste localnici din Piatra Neamt ni le recomandau cu caldura (desi nu parea ca fusesera vreodata ei insisi).
Din pacate, atat cat am putut vedea, o dezamagire. O parte din ele sunt niste constructii mult prea mari (foste complexe comerciale ale satului) mult beton, cu o falosenie ridicola, oblojite cu ,,termopanele” colorate de rigoare cu fatada din calcar natur lacuit lucios, cu arteziene napadite de matasea broastei.
Restaurantele aferente sunt curate sau curatele (dupa caz) dar izul de kitch, usorul iz de salmonela si meniul cam ciudat (cafele apoase un fel de medie aritmetica intre espresso, cafea turceasca, Nescafe si nechezol) sunt departe de a te atrage.
Ma gandesc cu parere de rau la acesti intreprinzatori. Unii din ei si-au pus saracii pielea pe bat ca sa isi realizeze Afacerea Vietii, altii, poate doar niste beizadele fara prea mare legatura cu viata satului, care aveau capital nefolosit si s-au gandit sa-l foloseasca ca sa-i abureasca pe Turistii Americani, Nemti si ,,Engleji”. Pacat… nu aburesc pe nimeni dar reusesc sa pangareasca un peisaj care s-a pastrat ca prin minune neintinat.
Problema nu o vad la acesti oameni de isprava ci in faptul ca administratia, societatea romaneasca nu a fost capabila si nu s-a sinchisit s-ai sfatuiasca inante de a apuca sa improaste cu betoane. De ce, de exemplu, sa nu fi cumparat cateva gospodarii taranesti invecinate pe care restaurandu-le si modernizandu-le cu bun simt sa le fi transformat in niste pensiuni cu aer autentic. Aceasta cand, la o azvarlitura de bat Manastirea Varatec e pilda vie a unei organizari si administrari exemplare, probabil neschimbate de secole.
Feelingul Salmonela
Am schimbat cursul intrand apoi in munte, spre Bicaz. Sunt destule locuri frumose in natura, nici vorba. Prea putine popasuri ,,belvedere” pentru masini insa. Ajungem la Portul Bicaz, o mica adunare de case care arata foarte bine, cel putin ca idee. Alegem intre un resturant (si hotel) pe vapor si o terasa in consola deasupra lacului, in zona portului. Mancarea e decenta (fara excese), usora aluzie de salmonela mentinandu-se. Din pacate, apa langa mal este sugrumata de mizerii care ne agreseaza cu miezmele lor. Ma gandesc cu parere de rau ca am comandat (si mancat din) pastravul de crescatorie… oare cum o fi apa in care traieste bietul peste?
Si un bilant
Sarind peste o serie intreaga de aspecte, vreau sa mai enumar doar cateva.
Nu stiu daca exista statistici in acest sens dar daca cineva s-ar apuca sa inventarieze numarul de atractii (sa zicem cladiri din Evul Mediu), si numarul oraselor obiective turistice din Germania (iau o la intamplare o tara din categoria marilor culturi istorice) si din Romania raportate la o referinte, kilometru patrat, cap de locuitor, sau PNB, raportul ar fi cam de 1:30 (daca nu si mai mult) in favoarea Germaniei.
Avem si noi, e adeavarat. Am avut si mai multe dar le-am distrus (Ada-Kaleh sau Hala din Pitesti, ca sa pomenesc numai doua).
Am avea, dar nu le vedem: cu gandul al biserici si morminte de voievozi, igonoram cu dispret principiul de a face din rahat bici. De curand s-a demolat Moara din Pitesti, o cladire a carei silueta avea pentru Pitesti valoare heraldica. ,,Nu era buna”. In Suedia ar fi fost transformata in bloc de locuinte de lux, salvata si pastrata cu mandrie. Daca mama mare e mica, urata si bolnava, nu o scot in curte sa o impusc numai pentru ca a vecinilor e mai mare si mai frumoasa. Ma ingrijesc de ea ca de ochii din cap. E A MEA!
Ne-am invatat sa nu ne pese de radacinile noastre, cu exceptia, din nou, a bisericilor si mormintelor de voievozi. Exista urbanistica din perioada inter sau postbelica care e aruncata la gunoi. Ne-am pierdut acel instinct omenesc care te leaga de locurile dragi, ele devenind parte a sufletului nostru. Le trimitem la Dracu’. Ne bucuram mai mult de coridoarele unui ,,Mall” sau de o fantana cantatoare de milioade de dolari. La dracu’ cu cinematografele de langa Gambrinus, la dracu cu Beraria Gambrinus, la dracu cu toata Peninsula Constantei (orasul vechi, cea cu statuia lui Ovidiu).
Dam cu piciorul oportunitatilor – doar ne permitem
Daca tot avem mai putine, le-am lasat sa se distruga sau le-am distrus, sa ne facem din asta un avantaj. Nu avem de restaurat oceane de cladiri istorice asa cum are de exemplu orasul portughez Porto.
Avand putine, ne-am putea permite sa avem grija de ele ca de niste nestemate.
Nu, nu veniti cu ,,vraji” ca nu au fost bani! Dupa doua decenii nu mai tine. In doua decenii Germania s-a ridicat din ruine iar economia romaneasca a DUDUIT de ani buni. Daca tot nu facem nimic cu banii pentru infrastructura, modernizarea Romaniei, sau alte proiecte, sa slobozim ceva din ei pentru salvarea fondului turistic si al sufletului nostru colectiv, atata cat mai este.
Presupunand ca am gasi o cale de a scapa de blestemul contemporan al Mesterului Manole. Complicitatea tehnocratilor, gospodarilor si politicienilor, patriotilor, in conservarea propriei incompetente, arogante si coruptii sunt blestemul lui Manole in zilele noastre.
Domnilor, daca v-ati da macar osteneala si ati invata sa furati cu stil si bun simt, ar mai ramane ci ceva firmituri pentru proiectele de felul celor de mai sus care nu se mai lanseaza niciodata.
Si ati avea, incepand chiar de luna viitoare, si statuie.