Se făcea că alerg pe pământ fără drum
într-o goană de vânt, prin tăcere şi scrum,
iar seninu-mi căzu peste lacrimi vărsând
praf de perle târzii din adânc tremurând.
Se făcea că de drag te visam nedormind,
te iubeam în păcat, te doream neştiind
că amiezile cad peste tâmple visând…
flori de gheaţă pustii în iubiri şi în gând.
Şi aşa se făcea că alerg nevăzând,
până unde şi când, te iubeam doar în gând.