lungul drum de la ametist
la safir… seamănă cu 101,
capete de barcă, luminate
de marea pântecului, unde
se adună cheile furtunii.
şi privesc acest zâmbet,
care m-a numărat în surzenia
lumii… covorul fermecat
e o linie trasă de cometă,
mă ia spre tine, aromă
de ceai indian… colorat
e scrâşnetul, în căuşul
destinului. şi acul pendulei
ne semnează irisul virtual.
din vest. argintul curge.
ia forma tâmplei mov,
ca şi cum norocul ar sta
la fel de bine… pe aripa
curajoasă a lui Napoleon,
înmulţind timpul senin
chiar cu peruzelele sufletului.
şi bate gândul spre foc…
spre început. aş vrea să uit.
să mă naşti tu. să te nasc eu.
să fim gemenii clipei…
ochii ei, sărutând iubirea.
11 mai 2010, 17:02