oracolul pare o coadă chimică, iubirea… ploaie carmin pe frunze de nuc.
nu mai aştept să mi se ofere cadoul de a fi “aleasă”, am început să-mi răsfir iarba şi trifoiul sufletului, să iubesc taina timpului, unde noi stăm ca bobocii de magnolii, paraleli cu zidul sacrificiului… învăţând să respirăm precum Ana lui Manole, să luminăm şuierul de spirală. şi tot acest pietriş, albit, se face un suspin blând, de lume care speră în accentul de dăruire simplă.
rândunelele cântă.
aşa scriam pe 13 mai, nu bănuiam coada alchimică… ploaie spaniolă.
mi se pare că plouă cu zodii într-un cerc din perle arămii şi bordo. gândul se dublează, opt din argint ispitind rondele turcoaz şi ocean flower. visez… frunzele curg, lovers moon, toamne deschise pe un evantai din ametist uitat în palma ta, parfum de vers, real red, privire de adolescent pe sânii mei nocturni, o clementină tăiată pe jumătate, lecţia despre tragicul portocaliu, dulcele de sub coaja subţire, dorinţă plângând.
rândunelele sunt un gând ascuns pe baby lips.
şi plouă torenţial, aleargă barbarul după miezul de noapte.
dar eu sunt spiral chain, cupru alintând focul păcii, din doi lotuşi cosmici.
16 mai 2010, 00:44