Conferintele de presa organizate de cei doi reprezentanti semnificativi ai Aliantei pentru Integrare Europeana – PLDM si PDM – elucideaza “ghemul de divergente” care ingreuneaza comunicarea intre reprezentantii guvernarii.
Animozitatile nu sunt vazute insa de nimeni ca si impedimente pentru existenta Aliantei, care este un front comun al fortelor politice anti-comuniste si un partener integru pentru partenerii externi/internationali.
Coeziunea politica in jurul unor obiective comune este determinata de criza socio-economica, dar si cea politica, in care oscileaza Moldova.
Montarea unui traseu european, pentru o integrare europeana cat mai reusita, constituie angajamentul asumat de guvernarea liberal-democrata in raport cu Bruxellul. Iar in loc, aceasta primeste bonusuri politice si economice din partea structurilor si statelor europene, sub forma unor instrumente institutionale si fonduri puse la dispozitie pentru accelerarea si implementarea reformelor multisectoriale.
Cel mai esential aspect in “incrucisarea” liberal-democrata este platforma comuna pe care cele 4 partide se pregatesc pentru alegerile anticipate, repartizandu-si in baza anumitor principii discrete domeniile, subiectele si personajele destinate pentru agonisirea capitalului politic necesar pentru viitoarele lupte electorale.
Precautia fata de electorat si presimtirile privitor la posibilitatea revenirii comunistilor le face pe cele 4 partide sa aleaga raul cel mai mic, adica sa ramana impreuna chiar daca nu accepta comportamentul unuia sau altuia. Totodata, nici o formatiune nu doreste sa-si prejudicieze imaginea in ochii electoratului moldovean din tara si cel din strainatate (preponderent din Occident), de aceea, nu risca sa faca pasul primar in directia destramarii Aliantei.
Acest lucru ar fi semnalat un dezastru pentru fortele democratice cu adevarat europene, iar indirect ar contabiliza inca un esec al Bruxellului in politica europeana de vecinatate (dupa cazul rusinos din Ucraina).