îţi simt freamătul…
foile care se desfac pe evantaiul
visului meu, curioase…
triunghiurile se petrec, albastrul
cerului vine spre mine, alunecând
pe lumina aurie a vârfului de munte.
copilăria aerului miroase fantastic…
şi mângâierea se face eşarfă de taină,
respiră în mi, ca un zambet aquadelic.
magicianul din Montana mă trezeşte
pe linia cu dor, la amiaza tăcerii…
îţi simt freamătul, sughite poetic, alb!
6 mai 2010, 02:53