La vernisajul din octombrie 2008, la Muzeul de Arta din Constanta
Mai mult decât istoria ne pot surprinde uneori oamenii care o fac şi o trăiesc. Rămânem uneori de-a dreptul uimiţi că generaţii din epoci diferite se mai pot întâlni la modul concret şi că pot comunica direct.
Printre mulţii artişti plastici ai României contemporane se numără o doamnă a picturii interbelice şi postbelice care a împlinit pe 22 decembrie 2009 venerabila vârstă de 101 an. Medi Wechsler Dinu, ultima supravieţuitoare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură a fost până acum câţiva ani aproape necunoscută, la fel ca şi opera ei căreia, având privilegiul să o cercetez îndeaproape, i-am putut constata vastitatea, valoarea şi unicitatea.
Autoportret, ulei pe carton, Muzeul de Arta din Constanta
O nedreptăţită a istoriei, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze, Medi Wechsler Dinu ar putea constitui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.
Portretul lui Mamut, desen, Muzeul de Arta Constanta
Fiindcă o cunosc îndeaproape pe artistă, îmi este imposibil să scriu despre opera ei, separând-o vreo clipă de omul exemplar care este pictoriţa însăşi, chiar şi acum la vârsta unei senectuţi înţelepte, împăcate cu sine, îndelung răbdătoare şi pline de înţelegere şi compasiune faţă de semeni.
Mai presus decât orice, Medi Wechsler Dinu iubeşte oamenii, chiar şi pe cei care i-au pricinuit suferinţe. Nu şi-a pierdut umorul. Dimpotrivă, şi l-a cultivat. Are în spate o genealogie fabuloasă, plină de adevărate personaje de roman, de la străbunici, bunici şi părinţi, până la cel ce i-a fost partener de viaţă: gazetarul Gheorghe Dinu sau poetul avangardist de mare talent Ştefan Roll. Artista s-a format şi a trăit într-o atmosferă de intensă emulaţie culturală. Pe lângă faptul de a fi fost contemporana marilor noştri artişti şi scriitori interbelici, a cunoscut mişcarea de avangardă şi pe exponenţii ei, fără a se fi lăsat însă vreodată ispitită de altceva decât spiritul clasic ce o defineşte şi ca om şi ca pictoriţă. A vrut să devină arhitect. Nu s-a putut, fiindcă n-avea abilităţi pentru matematică. Drept pentru care s-a înscris la belle arte, ca studentă a marilor profesori Jean Al. Steriadi, Strâmbulescu şi Francisc Reiner, urmând în paralel şi cursurile de matematici ale lui Dan Barbilian (poetul Ion Barbu). A frecventat, de asemenea, cursurile lui Nae Ionescu, despre care mărturiseşte că era un om fermecător, un spirit viu şi cuceritor. Steriadi o considera cea mai talentată studentă a sa. Orgoliul n-a fost însă niciodată trăsătura forte a lui Medi Wechsler Dinu. A avut întotdeauna marea disponibilitate de a se încânta de izbânzile artistice ale altora, pe sine punându-se într-un con de umbră.
Case la Balcic, ulei/carton, Muzeul de Arta Constanta
Dragostea pentru oameni se regăseşte în toate genurile şi tehnicile cultivate de-a lungul timpului de artistă. La vârsta primei tinereţi a făcut mult studiu de atelier, folosindu-se de model. Toate studiile ei se remarcă prin forţă a desenului şi ştiinţă a compoziţiei. Dar a lucrat şi portrete de prieteni, rude sau oameni celebri ai vremii. De la crochiuri şi schiţe fugare, până la pânze în ulei, portretele şi autoportretele ei se remarcă printr-un fin simţ al observaţiei, dar şi prin deplina stăpânire a mijloacelor artistice.
Peisaj Sulina, acuarela, Muzeul de Arta Tulcea
Traiectoria artistică, ba chiar şi propria sa biografie, cunosc o întorsătură definitivă la întâlnirea cu Balcicul. Spaţiul exotic al Coastei de Argint acţionează magic asupra viziunii lui Medi Wechsler. Nu se mai poate desprinde de loc. Pictează cât ţine sezonul cald, timp de cinci ani (1934 – 1939), în acel tărâm pitoresc, oriental, scăldat într-o lumină unică, alături de artiştii noştri interbelici cu mult mai cunoscuţi: Tonitza, Şirato Steriadi, Lucian Grigorescu, Iser, Mutzner şi mulţi alţii. Leagă prietenie cu familia primarului providenţial al Balcicului de atunci, Octavian Moşescu. De pe terasa casei acestuia contemplă şi pictează marea şi portul. Cel mai mult însă o impresionează la Balcic oamenii, mai ales cei sărmani şi umili, pescarii, negustorii tătari şi turci, femeile şi copii lor pe care îi pictează adesea cu o dragoste aparte. Îşi petrece dimineţile în celebra cafenea a lui Mamut, de unde pescarii pleacă în zori să-şi întindă năvoadele. Atmosfera acelor locuri devenite astăzi istorie se păstrează intactă în lucrările de tinereţe ale lui Medi Wechsler. Compoziţiile ei de la Balcic, opere de artă şi documente de epocă, uleiuri, acuarele sau desene nu sunt cu nimic mai prejos decât cele demult cunoscute şi tezaurizate în muzeele noastre de artă modernă. Încă din această etapă de creaţie se poate lesne distinge că artista nu merge pe căi bătătorite. Are atât o viziune a ei, plină de gingăşie, candoare, înţelegere pentru spiritul locului şi pentru natura umană, cât şi un stil de a picta în care se poate observa căutarea febrilă, dorinţa de a surprinde clipa efemeră, dar şi eterna nemulţumire de sine. Chiar şi peisajele, nu doar portretele de oameni, sunt un fel de instantanee. Suportul pictural înregistrează în general fragmente, detalii capabile să evoce întregul. Nu de puţine ori lucrările ei de la Balcic par neterminate. Studiindu-le atent am putut constata că ele sunt special lăsate aşa, cât a durat clipa de trăire ori cât a putut desprinde ochiul din strânsoarea unui moment trecător.
La cafenea, acuarela, Muzeul de Arta Constanta
În aceeaşi epocă senină, prolifică în toate planurile, dar şi de dulce visare, Medi Wechsler face o lungă călătorie în Grecia împreună cu prietena ei, pictoriţa Victoria Constantinescu. În acel an, 1937, ele străbat distanţe mari în Grecia continentală şi pe insule, lucrând intens la Volos, Patras, Olympia, Atena, Skiatos, Mikonos, Santorini. Victoria Constantinescu îşi necăjeşte constant prietena spunându-i: „Medi, tu nu faci Grecia, tu faci tot Balcicul”. Se întoarce în ţară profund nemulţumită de producţia artistică din Elada. Nu-şi arată lucrările, dar, din fericire, nici nu le distruge. Am avut privilegiul să le descopăr eu, acum, după mai bine de 70 de ani, ticsite în mape şi caiete de schiţe. Sunt, în majoritate, cu excepţia câtorva remarcabile peisaje greceşti, desene şi crochiuri de un rafinament desăvârşit, ce ar putea îmbogăţi patrimoniul oricărui muzeu de artă modernă din lume. O afirm fără reţinere. Aceste lucrări de mici dimensiuni ce definesc atât de bine spiritul artistei se adresează ochiului exersat, unei categorii de privitori ultracultivate, nicidecum unor amatori de artă mai puţin instruiţi. Ele sunt un bun exemplu al modului în care cultura, alături de talentul înnăscut al unui artist, pot conduce la naşterea unei opere perene.
Golful Balcic, desen, Muzeul de Arta Constanta
În 1940 porţile coloniei artistice de la Balcic se închid definitiv artiştilor români. Medi Wechsler îşi consumă aici nu doar o parte a marilor sale resurse de sensibilitate artistică, dar şi o romantică poveste de dragoste cu mezinul familiei Brauner, Teodor, fratele lui Victor Brauner. Tot la Balcic avea să-l cunoască pe viitorul ei partener de viaţă: poetul avangardist Ştefan Roll. Izgonirea din acest Paradis terestru nu e singura nenorocire care i se întâmplă artistei. Urmează nefasta perioadă a persecutării evreilor când spaimei de deportare i se adaugă interdicţia de a expune. Artista se refugiază într-un refuz vehement de a mai lucra. Îndeplineşte pentru o perioadă scurtă funcţia de profesor de desen la o şcoală pentru copiii evrei din Bucureşti.
(continuare în numărul viitor)