Egon Marc Lövith: autoportret 1945Renumitul sculptor, pictor şi grafician clujean şi-a încheiat călătoria vieţii la 31 august 2009, la venerabila vârstă de 86 de ani. Absenţa sa pământeană este compensată de prezenţa în istoria artei transilvane şi universale.
Egon Marc Lövith s-a născut la Cluj în 1923, în familia unui ceasornicar evreu care peste câţiva ani avea să emigreze în Mexic, după ce gărzile legionare îi vor fi devastat atelierul. În 1936, după moartea timpurie a tatălui, Egon revine în ţară cu mama şi surioara lui, pentru că numai aveau din ce trăi în Mexic. Nici la Cluj nu le mergea prea bine, astfel încât adolescentul Lövith este nevoit să muncească pentru a-şi întreţine familia. Hămăleşte şi face cărăuşie, iar în puţinele ore libere desenează. Descoperindu-şi vocaţia artistică se străduieşte să-şi perfecţioneze abilităţile, participând la cursurile artiştilor clujeni ai vremii. Obţine premiul întâi la un concurs naţional de desen. Legile antievreieşti şi războiul pun capăt acestor activităţi. Egon Marc Lövith este înrolat mai întâi în detaşamentul de muncă din armata ungară şi apoi deportat la Auschwitz. De acolo este transportat în mai multe lagăre naziste, fiind eliberat la Dachau. În primele zile de după eliberare o cunoaşte pe Margot Breuer, originară din Debreţin. Dragostea înfiripată pe tărâmul morţii se dovedeşte atât de puternică încât Margot îl urmează la Cluj. Cei doi tineri care şi-au pierdut familiile în Holocaust se căsătoresc şi se stabilesc în oraşul natal al lui Egon, pe care nu-l vor mai părăsi niciodată. După război Egon Marc Lövith absolvă Institutul de Arte Plastice din Cluj, la clasa de sculptură condusă de Ion Irimescu, devine cadru didactic universitar şi unul dintre tinerii artişti apreciaţi ai vremii, exponent al manierei realist-socialiste.
La mijlocul anilor 1960 se produce schimbarea majoră în opera lui Egon Marc Lövith, el numărându-se printre primii artişti plastici clujeni care aduc un suflu înnoitor. Noua manieră de exprimare vizează reflecţia asupra actului creator şi esenţializarea formei. Expoziţiile individuale şi colective din ţară şi străinătate aduc în faţa publicului motive circulare exprimate prin mijloacele sculpturii, graficii, ceramicii sau picturii. Iată câteva dintre ele: Eternul cuplu (1959 – 1999), Holocaust (1945 – 1999), Iudaica (1980 – 2000), Sombreros (1975 – 1998), Quijotesco(1951 – 1998), Bagatelles (1963 – 2000) Păsări (1997 – 1998), Plenitudinea vieţii (1954 – 1999), Icar (1970 – 1999), Nike (1956 -1999). După cum arată într-o lucrare monografică criticul de artă Alexandra Rus “Ciclurile conţin imagini-embleme realizate, uneori, în sculptură, pictură, paste, grafică sau ceramică, alteori, într-o singură tehnică; ele sunt create într-un singur an sau, dimpotrivă, trasează o direcţie esenţială în întreaga viaţă a artistului. Adesea ciclurile se potenţează reciproc, compenetrându-se în acelaşi generos univers spiritual. Urmărirea dezvoltării emblematice în cadrul fiecărui ciclu sau a configurării întregului univers semnificativ dezvăluie nu numai autenticitatea trăirii, adâncimea abordării spirituale ci şi o fascinantă şi debordantă creativitate care-l situează pe artist în zona înnoirii plastice.
Ciclul Holocaust început în 1945 cu schiţa în cărbune Un luptător – autoportret, continuat cu sculpturile Deportaţii (1951), Ultimul cântec (1953) a fost desăvârşit în anii 1980 cu o serie de pasteluri. Seria Holocaust a fost expusă în ţară, Israel, Ungaria şi Germania ca, în final, să alcătuiască o expoziţie permanente găzduită la memorialul din Dachau, inaugurată în toamna anului 2006 în prezenţa artistului. “Cele 34 de lucrări sunt 34 de momente absolut relevante (spicuim câteva titluri: Deportarea, Prima noapte în lagăr, Cartoful, K.Z. Lagărul copiilor, Baraca femeilor, Frigul, Revier) Imaginile realizate direct cu mâna, fără estompă, sunt adevărate amprente ale durerii, dar şi autentice opere de artă. “ – scrie Liana Maxy.
Artistul marcat profund de dispariţia iubitei sale soţii Margot, eterna muză, a mai continuat să creeze şi chiar să expună, până în decembrie 2006 când a suferit un atac cerebral care i-a afectat memoria. Cei doi ani şi jumătate care au urmat au fost petrecuţi, la decizia verişoarelor moştenitoare, într-un cămin de bătrâni din Cluj, într-o singurătate tristă, alinată doar de vizitele câtorva prieteni. Prin diligenţele acestora, în 21 mai 2009, la Muzeul Naţional de Artă din Cluj a fost organizată o expoziţie sub genericul „ Medalion Lövith”. Cu prilejul acestui eveniment maestrul a apărut din nou în faţa publicului iubitor de artă din Cluj care l-a înconjurat cu căldură şi i-a cântat „Mulţi ani trăiască !” Din păcate urarea nu s-a împlinit şi Egon Marc Lövith a trecut în nefiinţă la 31 august 2009. Acum odihneşte alături de soţia sa Margot, la cimitirul evreiesc neolog din Cluj. Fie-i memoria binecuvântată !