ACUM.TV

Pe timpul lui Iuvenal, ba chiar încă dinaintea lui, politicianul era răspunzător şi pentru pâine şi pentru circ. Ce ţi se cerea în schimbul mărinimiei era să laşi toate celelalte treburi ale cetăţii în grija politicianului. Sau cum se zice pe la noi “să nu te bagi”. Mai pe şleau spus – populism hrănind (cu pâine şi circ) lipsa simţului civic.

Nu mă credeţi? Ascultaţi-l pe marele satirist: “… iam pridem, ex quo suffragia nulli uendimus, effudit curas; nam qui dabat olim imperium, fasces, legiones, omnia, nunc se continet atque duas tantum res anxius optat, panem et circenses.” (Satire 10.77–81)?

Deşi se repetă până la ameţeală, Istoria, ştim cu toţi, nu stă pe loc – evoluează. Unul din “progresele” ei vizibile este acela că azi politicianul este răspunzător de pâine, intelectualul – de circ. Tristă diviziune socială a muncii.

Dar politicianul nu are numai intelectualii lui, are şi ziariştii lui. Nu vreau să insinuez că toţi intelectualii nu sunt şi ziarişti, iar toţi ziariştii nu sunt şi intelectuali. Înseamnă doar că — mai ales atunci când intelectualul se manifestă şi ca ziarist, publicist, articler, analist politic etc. — prozelitismul pe care îl practică în favoarea partidului ori politicianului pe care îl sprijină devine un circ. De multe ori grotesc şi asurzitor.

Dintre intelectualii ziarişti ai dlui Băsescu, niciunul nu mi se pare lovit de o tragedie mai cumplită ca dl Traian Ungureanu. Deseori, când scrie ori vorbeşte despre dl Traian Băsescu, dl Ungureanu pare în transă. Este un fel de somnambulism autoinoculat şi întreţinut cu îndârjire. Un fel de ţăcăneală pusă pe pilot automat.

Osanalele înălţate azi de dl Ungureanu dlui Băsescu mă fac să mă întreb dacă nu cumva linguşelile odioase aduse de Corneliu Vadim Tudor lui Nicoale Ceauşescu şi Savantei de renume mondial, Elena Ceauşescu, erau nişte pamflete fioroase.

Am văzut câteva secvenţe video cu dl Ungureanu în preajma dlui Băsescu – una din ele de la o sindrofie a Grupului de Dialog Social. Sclipitorul ziarist de altădată, necruţătorul pamfletar (când în colimatorul peniţei sale se află neprieteni ai dlui Băsescu) era asudat, transpira ca o pădure tropicală – atât de copleşit era că se află la dreapta ori la stânga dlui Băsescu.

S-a scris relativ mult despre cum a renunţat sau a fost invitat să renunţe dl Ungureanu la rubrica din Cotidianul atunci când a anunţat că intră în politică. Adevărul este că Domnia sa intrase mai de multişor în politică iar multe din textele semnate în Cotidianul nu mai erau, şi mai de multişor, altceva decât un fel de manifest săptămânal intitulat “Români, vă ordon: Iubiţi-l pe Băsescu!”

Atâtea calităţi continuă să-i găsească dl Ungureanu dlui Băsescu (instalatorul şi depanatorul naţiunii, partea bună a politici româneşti etc.) încât ai senzaţia că tot ce s-a schimbat după 1989 este că am trecut de la cultul personalităţii lui Ceauşescu la cultul personalităţii lui Băsescu. Nu ni se mai vorbeşte de Marele Cârmaci; ni se inoculează ideea Marelui Dibaci. Halal progres! În capul meu era că Traian Ungureanu este dintr-un cu totul alt aluat decât alde Ciutacu, Badea ori tonomatul ambulat, umanoidul acela cu laptopul.

Există în scrisul dlui Ungureanu o exaltare ce subminează şi textul şi mesajul. De altfel, exaltarea pare în cazul său un fel de modus vivendi. Întrebat ce va face dacă se va dovedi adevărat că PDL va intra la guvernare cu PSD-PC, dl Unugureanu a declarat ”Mă arunc de pe bloc!”

Noroc că dl Ungureanu este şi uşor poltron. S-a ţinut de cuvânt doar pe jumătate. De aruncat, s-a aruncat. Dar nu de pe bloc, ci din balconul Palatului Cotroceni. Şi nu pe vreun astfal, ci în Parlamentul European. Şi nu de unul singur, ci de mână cu domnişoara Elena Băsescu. E drept, spun martori oculari – unii din dumnealor membre şi membrii ai desantului cu nume de cod “Totul pentru Băse, restul pentru România” – cu mâna cealaltă, dl Ungureanu se ţinea de nas.

Nu mă credeţi? Bănuiţi că am ceva împotriva dlui Ungureanu? Nu am. Tot nu mă credeţi? Atunci, deschideţi linkurile următoare:

Jurnalistii lui Basescu
Arunca-te Traiane
Salveaza-l pe Traian

Ele vă vor conduce la trei texte extraordinare ale unui om care îi este prieten dlui Ungureanu. Nu neapărat pentru că se văd, beau bere pe o terasă, ci mai ales pentru că îi spune, şi public nu doar între patru ochi, ce veţi vedea că-i spune. Dar cum zice Montaigne – “Cuvântul e jumătate al celui ce îl rosteşte şi jumătate al celui ce îl ascultă.”

Dar, vai!, se pare că a vorbi cu dl Ungureanu despre anumite lucruri este ca şi cum ai vorbi cu dl Adrian Păunescu despre altele – Vânare de vânt! Ce noroc că nu s-a apucat şi Bob Dylan de politică!

Aţi citit textele la care vă duc linkurile? Dacă da, poate îmi veţi da dreptate când spun că, până când intelectualii ziarişti ai unuia ori altuia nu vor accepta că nu pot fi cerberi fioroşi – cu unii şi mandoline leşinate – cu alţii, efortul lor de “a lumina mulţimea” e ca un vers din alt cântec.

Ghici care?

Vizitați și Blogul lui Dorin Tudoran

Acest articol a fost publicat duminică, 26 iulie 2009 la rubrica Limba Soacrei.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.