Marian Lupu: gest sincer sau diversiune comunistă\”Nu vă încredeţi în Cal, troieni!/ Căci fie ce o fi, mă tem de greci chiar şi atunci când aduc daruri\”.
(Vergilius – Eneida)
Evoluţiile de la Chişinău se precipită. După ce partidul de guvernământ şi-a afişat, cinic şi fără de cruţare, adevăratul „program electoral” într-un editorial despre „comandourile morţi” publicat în oficiosul de partid şi de stat, iată că PCRM mai trimite un mesaj opiniei publice: plecarea din partid a numărului doi de pe listele parlamentare ale comuniştilor, nimeni altul decât Marian Lupu. O mişcare aşteptată şi, totuşi, neaşteptată. Mai ales prin consecinţele ei.
Orice ar fi, e criză la PCRM
Indiferent dacă retragerea lui Marian Lupu e sinceră şi vine dintr-o exasperare onest exprimată de fostul preşedinte al parlamentului în declaraţia din 10 iunie sau e un joc de campanie al tehnologilor din partidul lui Voronin, plecarea lui Marian Lupu indică o criză profundă a taberei comuniste.
În prima versiune, avem de-a face cu o pierdere semnificativă pentru PCRM, mai ales la nivelul imaginii, atât în plan intern cât şi extern. Este, în plus, semnul că zvonurile legate de diverse grupări concurente din interiorul PCRM, care pivotează în jurul lui Voronin-Tkaciuk, Vladimir Ţurcan sau Marian Lupu, nu sunt simple zvonuri. Că Lupu a fost respins de aceste grupări sau a vrut să disloce una dintre ele este altă discuţie şi nu interesează acum (rămâne să constatăm că Marian Lupu a plecat, totuşi, singur). Dacă însă ipoteza plecării sincere se va dovedi corectă, PCRM scârţâie serios din încheieturi în perspectiva viitoarelor alegeri.
În a doua versiune, după care mutarea lui Lupu este partea unei strategii abile a tehnologilor comunişti, tot o slăbiciune relevă. Pentru că ideea plasării fostului spicher într-un alt partid sau coaliţie de partide „social-democrate” care, tras(ă) în parlament de locomotiva Marian Lupu, s-ar reuni împreună cu foştii colegi ai acestuia după anticipate, asigurând astfel jinduita majoritate, e semnul că PCRM nu se mai poate salva singur. Tocmai această strategie arată clar că cele 80 de mandate visate de şeful PCRM sunt la fel de certe ca şi… mulţimea de „voturi de aur” pe care comuniştii pretindeau, indecent, că le au în buzunar.
Testul mediatic
Un singur lucru ne va dumiri, probabil, în legătură cu semnificaţia gestului fostului preşedinte de parlament – atitudinea faţă de „transfug” a trusturilor media controlate, direct sau indirect, de către comunişti. În cazul lui Vasile Tarlev, s-a declanşat un veritabil linşaj — întemeiat sau nu, e altă poveste -, care a paralizat ieşirile publice ale celui care se vroia cel mai prieten dintre prietenii Rusiei în RM (Moscova a avut altă părere, se pare). Oricum, ex-premierului i-au fost închise uşile spaţiului public şi a fost supus unor campanii declanşate coordonat în media afiliată partidului de guvernământ. Dacă vor, comuniştii pot! Ce se va petrece cu Marian Lupu? El ştie multe despre fostul său partid, dar şi partidul ştie multe despre el. Sau ar putea sugera că ştie… Deja în declaraţia sa din 10 iunie, fostul lider de parlament a lansat acuze grave şi care, în orice stat normal, ar fi presupus autosesizarea instituţiilor statului. Deocamdată, reacţiile au fost neverosimil de blânde. Să vedem ce va urma.
Există un „brand” Marian Lupu?
O altă chestiune: cât de eficient poate fi un Lupu fără portofoliu? Socoteala de acasă nu se potriveşte de fiecare dată cu cea de la târg. Iar de data asta, socoteala celor care îl dau câştigător se bazează pe cota de notorietate şi prestigiu pe care fostul nr. 2 pe lista comuniştilor le-ar poseda şi care ar putea fi hotărâtoare pentru viitoarea configuraţie a parlamentului de la Chişinău. Întrebarea de fond este următoarea: există un „brand Marian Lupu”? Respectiv o zestre imagistică atractivă şi decisivă pentru partidele care vor reuşi până la urmă să şi-l asume?
Greu de spus, deocamdată. Ideea curentă este că da. Notorietatea lui Marian Lupu – despre care se spune că ar fi adus 20% din votul comuniştilor, deşi nu e deloc clar cum se face acest calcul – şi încrederea de care se bucură ar fi fost acreditată şi de sondaje. Din 2005 până în 2009, încrederea de care se bucură în rândul populaţiei a fost depăşită, cu rarisime excepţii, doar de cea a preşedintelui. Lupu a atins cote de încredere care variau între 33%-40%, iar în octombrie 2008 ajunge chiar să sufle în ceafa lui Voronin la o distanţă de numai un procent. Barometrul de opinie publică al IPP din decembrie 2009 ne arată că de cea mai mare încredere se bucură Vladimir Voronin (48,4%), urmat de Zinaida Grecianâi (42,8%) şi Marian Lupu (35,5%). (Dorin Chirtoacă ocupă locul patru, cu 31,5%). Citite aşa, cifrele par să indice un brand „Marian Lupu” solid.
Scaunul sau persoana?
Asemenea rezultate trebuie însă privite cu precauţie. Mai ales în societăţile în care autoritatea statului este încă nechestionată, iar „a lucra la stat” e un rezervor de prestigiu enorm. Observaţia ce trebuie făcută aici e că răspunsul la întrebarea din sondaje este prestabilit, adică respondentul are o listă cu personalităţi dintre care este invitat să selecteze persoana în care are cea mai mare încredere (lista e prezentată sau citită). De aici posibilitatea ca aceste scoruri să măsoare mai degrabă rezonanţa sau prestigiul funcţiei cu care este asociat respectivul nume, decât prestigiul personal. Prin urmare, aceste rezultate trebuie corelate cu altele, adică răspunsurile libere/spontane la întrebarea „în care personalitate politică din RM aveţi cea mai mare încredere?”. De data asta, răspunsurile sunt niţel diferite: Voronin conduce cu 22,8%, Dorin Chirtoacă are 8,3%, Marian Lupu câştigă doar 5,6%, iar Zinaida Greceanâi… 2,9%! Ce indică rezultatele cu răspunsuri libere? Faptul că ratingul lui Marian Lupu este acum de patru ori mai mic decât al lui Vladimir Voronin şi mai mic decât al primarului Chişinăului, respectiv că scorul mare din sondaje se datorează mai degrabă poziţiei în sistem a lui Marian Lupu (sau Zinaidei Greceanâi) şi nu persoanei ca atare. Nu contează cine eşti, contează ce eşti! Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu e deloc sigur că, deposedat de poziţia sa publică şi macerat mediatic de către comunişti, Marian Lupu va mai conta la fel în mentalul public. Cazul lui Vasile Tarlev vine urgent în minte.
\”Lista lui Lupu\” – adio, dar rămân cu tine?
Unde merge Marian Lupu? Unul dintre drumuri pare închis. Indiferent că dezertarea lui e sinceră sau nu, Opoziţia ar risca enorm să îl accepte. Unui public radicalizat nu-i poţi răspunde cu asumarea numărului doi de pe listele PCRM, iar timpul e prea scurt pentru explicaţii credibile. Direcţia cea mai plauzibilă pare să fie cea a „social-democraţiei” (europene, cum altfel?!). Ce înseamnă însă „social-democraţia” în RM? Ca de fiecare dată aici – mai degrabă oameni, nu doctrine. Adică Tarlev, Braghiş, Andronic sau Diacov, doi foşti prim-miniştri şi doi ex-preşedinţi de parlament. Lupu va fi alături de ei sau îi va înlocui pe unii dintre ei la conducerea unui partid rezultat după o serie de fuziuni. Indiferent însă cum va arăta viitoarea „listă a lui Lupu” – pentru că asta înseamnă eventuala formaţiune politică „social-democrată” – distanţa dintre ea şi fostul partid al lui Marian Lupu riscă să devină mai mică decât distanţa care o separă de Opoziţia liberală. În perioada preelectorală, dar mai ales în cea postelectorală, vom vedea cu adevărat dacă lupul, la Chişinău, îşi poate schimb şi blana, şi năravul…