ACUM.TV

Liderii opoziției – Ghimpu, Filat, Urechean – trebuie să se pregătească de alegeri (foto INFOTAG)

„Cu un cântec de sirenă / Lumea-ntinde lucii mreje / Ca să schimbe-actorii-n scenă / Te momeşte în vârteje”

(Glossă, Mihai Eminescu)

Refuzul Opoziţiei de a vota candidaţii propuşi de PCRM pentru funcţia de preşedinte al republicii a ridicat atât prestigiul Opoziţiei, cât şi nivelul aspiraţiilor celor care susţin alegerilor anticipate. Şi nu sunt puţini. Cale de întors nu mai este, în realitate. Nici scenariile care au fost şi vor fi vehiculate prin gazete sau cancelarii – toate, traduceri în „moldoveneşte” ale sugestiilor reprezentantului special al UE pentru R. Moldova – nu au şanse reale de izbândă.

„Poliţistul bun” vs „poliţistul rău”

Primul scenariu se bazează pe „rezonabilitatea” Opoziţiei. Există oameni responsabili şi în rândurile Opoziţiei, cu care se poate discuta, nu-i aşa, atunci când li se face o ofertă politică acceptabilă. Trebuie doar identificaţi şi extraşi dintr-un context nociv. Aşa credea sau vroia că ne facă să credem, printre alţii, un „comentator internaţional”, atunci când curta intens un lider de Opoziţie – „un politician cu instinctul politicianului” – blamându-i, impudic, vicepreşedintele – „un lider radical, care are influenţă asupra deciziilor preşedintelui”. Ideea din spatele acestor străduinţe este că – puţinilor! – lideri rezonabili ai Opoziţiei trebuie să le fie contrapuşi comuniştii „buni”, „cu faţă umană”, iar din întâlnirea lor pragmatică să se iţească jinduitul vot de aur sau susţinerea actualei majorităţi. Ideea unui „comunist de omenie”, agreabil şi agreat de către Opoziţie a fost circulată prin presă, nu o dată. S-a sugerat numele lui Marian Lupu ca posibil candidat în turul doi din partea comuniştilor, personaj care ar fi putut, în viziunea celor care au lansat scenariul, să tempereze animozităţile şi să înduplece o Opoziţie considerată pestriţă şi neomogenă. Ideea a căzut în desuet, se pare, după declaraţiile clare ale liderului Voronin după eşecul de la primul tur: numele propuse pentru turul doi vor fi aceleaşi cu cele respinse pe 20 mai. Semn că fie Lupu nu se bucură încă de încrederea liderului, fie că PCRM s-a decis pentru anticipate, fie… altceva.

Toţi sunt buni – mai puţin Voronin!

O formă mai elaborată a acestui scenariu a fost lansată tot în presă, prin vocea unui comentator cu cotă. De data asta, PCRM nu mai era împărţit între liderii acceptabili şi cei nedigerabili, ci între Vladimir Voronin şi… restul comuniştilor. Primul este văzut ca unică încarnare a răului politic, factor de tensiune şi dihotomii în societate şi în comparaţie cu care ceilalţi devin inocenţi şi acceptabili: „În fond, protestele [postelectorale] nici măcar nu au fost îndreptate împotriva comuniştilor ca Marian Lupu, Zinaida Greceanâi, Andrei Stratan sau chiar Mark Tkaciuk, ci împotriva menţinerii la putere al lui Vladimir Voronin”.
Nici mai mult, nici mai puţin! Ideea a fost dusă mai departe şi alt scenariu a ieşit de aici. Unul care sugera, deloc discret, retragerea preşedintelui Voronin din orice demnitate politică ca soluţie la blocajul politic din stânga Prutului.

Scenariul Den Xiaoping

…sau Charles de Gaulle, Richard Nixon, Margaret Thatcher, Helmut Kohl…

Există două versiuni. În prima dintre ele, preşedintele este invitat să devină un soi de „Deng Xiaoping al R. Moldova” – în fond, chiar Voronin invocase prin 2007 această posibilitate. Retragerea sa ar consemna depăşirea crizei politice pentru că ar permite Opoziţiei – aşa cum scria, sagace, un comentator de la Chişinău – „posibilitatea să înainteze propriul candidat pentru cea de-a doua tentativă la funcţia de preşedinte al RM pe care PCRM să o susţină şi să invite reprezentantul UE să fie un fel de mediator între partidul de guvernământ, pe care preşedintele Voronin va continua probabil să-l conducă, şi Opoziţie, pentru a face un nou design al structurii politice din RM”.
În a doua versiune a scenariului, una occidentalizată – şi mult mai amuzantă! – diagnosticul este similar. Iată ce scrie acelaşi „comentator internaţional”: „Un şef de stat demn de acest titlu, şi care a servit statul în măsura capacităţilor sale vreme de opt ani, trebuie să-şi dea seama când a sosit momentul retragerii sale din viaţa politică activă… Dânsul poate obţine statutul ne-oficial, dar prestigios, ce se cheamă la americani şi britanici elder statesman, adică om de stat veteran, opinia căruia este ascultată şi solicitată, chiar dacă dânsul a ieşit din viaţa politică activă, sau rămâne simbolic deputat în parlament”. După care este descrisă o panoplie din cei mai mari şefi de state şi guverne din lume, la care este invitat să se alăture şi generalul de miliţie Vladimir Voronin…

„Monstruoasa coaliţie”

Un scenariu pentru care îţi trebuie azi multă imaginaţie. Dar unii au avut-o în cantităţi suficiente. Deşi stătea pe buzele multora, a fost enunţat cu claritate abia după votul din 20 mai de către un lider marcant al PCRM – istoric contestat, de altfel, tocmai pentru debordanta-i imaginaţie! Acesta sugera că, pentru a depăşi criza politică, este nevoie de o „coaliţie monstruoasă”, formată din deputaţii din Opoziţie şi cei din PCRM. Este de fapt o reiterare – mai puţin ideea „interesului naţional” şi presiunea externă – a scenariului 4 aprilie 2005: „Politicienii de stânga, şi de dreapta şi cei supăraţi, şi cei mai puţin supăraţi numaidecât trebuie să caute compromisuri. Compromisurile sunt ieşirea din situaţie”, mai ales că „astfel de coaliţii au fost create în mai multe ţări şi au adus la un rezultat pozitiv”. Cinism teribil: cum îşi (mai) poate imagina cineva că este posibilă, la marginea Europei şi în secolul XXI, o coaliţie bazată pe fraudă, atrocităţi şi crime neelucidate?

De la morala pragmatismului la pragmatismul moralei

Ce şanse au aceste scenarii? Infime. În realitate, Opoziţia nu ar putea să le accepte nici dacă ar dori unii dintre membrii ei. Şi nu numai pentru că refuzul generalizat din 20 mai a ridicat la maxim cota aşteptărilor, ci pentru că oricare dintre scenariile „căldicele” de evitare a anticipatelor confundă planurile.

Argumentul pentru care cele trei partide au refuzat colaborarea cu PCRM se bazează pe fraudarea alegerilor, crimele şi atrocităţile comise după 5 aprilie. Refuzul are la bază, pe de-o parte, un principiu moral, care ţine de incompatibilităţi de fond, nu de formă. Pe de altă parte, niciunul dintre aceste argumente nu are vreo conotaţie personală, nu ţine de simpatii sau antipatii private. Ceea ce se refuză ţine de structuri, sisteme de putere sau moduri de a concepe şi exercita puterea politică. Vladimir Voronin, în acest caz, nu este (doar) un personaj nesimpatic şi vetust politic, ci încarnarea unui sistem de putere fără scrupule şi cu care nu poţi intra în cârdăşie dacă nu i te livrezi necondiţionat.
Despre aceste lucruri vrea Opoziţia să îşi convingă susţinători interni şi internaţionali.

Şi dacă aşa stau lucrurile, devine evident că promotorii scenariilor menţionate vorbesc o limbă diferită. Asistăm la un veritabil dialog al surzilor care nu poate, riguros vorbind, să ducă la o soluţie. Pentru că niciunul dintre „scenariile” menţionate nu atinge revendicările Opoziţiei.

În definitiv, pentru cele trei partide liberale opţiunea pentru anticipate este şi singura alternativă pragmatică. În această bătălie, Opoziţia nu are de pierdut decât, eventual, nişte voturi. Are însă de câştigat credibilitate şi şansa de a crea alternativă reală în R. Moldova pentru a veni la putere mai repede decât se aşteaptă cei care o invită astăzi la compromisuri inacceptabile

Acest articol a fost publicat luni, 25 mai 2009 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.