caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Epistolie premergătoare la letopisețul (sondajul) BCS

de (23-4-2009)

Boieri Dumneavoastra,

Dam stire prea cinstitei tale fete ca noi, sociologii de la Biroul de Cercetari Sociale am hotarat sa ne unim eforturile pentru a da la iveala o izvoditura noua si orighinala despre cum se randuiesc lucrurile prin ceasta tara, care sa ramaie feciorilor si nepotilor de-acum si pana-n veci si sa le fie de invatatura. Cu multa nevointa am tremis oastea noastra de cercetasi in toate colturile tarii sa asculte si sa noteze parerile oamenilor mai mari sau mai mici, sa inteleaga profunzimea mintii lor si s-o incondeieze pre chestionare. Si unindu-le cap la cap toate cestea, am obtinut nalta cugetare si ale neamului virtuti. La fel cum s-a tamplat de am ghecit ale norodului intentii de vot la toate alegerile cu asa preciziune cum nu s-a mai vazut pre la noi la alte cete de sondatori, la fel ne-am pornit cu sarg sa izvodim acest letopiset asa cum n-a facut nimenea inaintea noastra.

Ceea ce veti ceti nu sunt basme ori povesti si nici scorneli ale vreunor nemernici, ci opinii cu grija alese din toate cetele sociale, asa incat sa fie reprezentative pentru toate neamurile acestei tari. Fiind in preajma Pastelui, am ticluit cu slove moderne niste intrebari despre mantuire si reincarnare, despre incinerare si cipuri biometrice, alaturi de cele despre naltii nostri oameni de stat.

Cugetand la cronicile altor case de sondaj si fiind oameni cu frica de Dumnezeu, am hotarat sa iti trimitem Mariei Tale toate intrebarile fara a-ti ascunde vreuna si toate raspunsurile primite, nemasluite si intru-totul adevarate, asa cum te-am obisnuit de ani indelungati.

Osteneste-te si ceteste predosloviia bataliei politice ce va sa vina, asa cum se simte ea in popor si ai sa vezi ca parca timpul se-ntoarce cu sute de ani in urma. Grigore Ureche povesteste ca acu vreo 650 de ani, un crai a vazut ca o hiara stapanea intinse pamanturi. Dupa multa istovire si hartuire, dupa ce au gonit-o prin munti, au scos-o intr-un tarziu la ses. Acolo fiind si hiara obosita, au rapus-o si au descalecat, punand stapanire pe acele tinuturi, poruncind tocmeli si legi fara strambatati.

Sondand cu intelepciune de la milostivul Dumnezeu adancurile mintii acestui neam, am descoperit ca el crede ca este stapanit de un animal salbatic. Unul din zece oameni crede ca la Cotroceni stapaneste o sireata vulpe. Atii spun ca e un leu sau un caine, cativa il vad ca un lup, hiena, sarpe sau sacal. Oricum, cei mai multi il asemuiesc cu o hiara salbatica pe al lor Voda, de a carei istetime unii sunt incantati si altii sunt infricosati. Vuieste insa prin targuri ca un print, un fat frumos sau o creatura nobila s-a pornit din tabara liberala sa vaneze hiara de la Cotroceni. Observam ca in scurt timp a strans oaste mare in cetatea de scaun si prin Banie, convingandu-i pe multi din tabara socialista sa dezerteze si sa i se alature. Desi a pornit la vanatoare cu oaste mica, decimata si speriata de salbatecul Voda, craiul liberal e incurajat de pe margine de norod, iar la bursa pariurilor fortele lor sunt aproape identice. Inca puternic si plin de surprize, Voda si-a pierdut o parte din oaste inainte de inceperea bataliei, caci taberei lui i-a cam pierit pohta de a se entuziasma la auzul rasului lui, asa cum era pe vremuri si multi dintre ai lui il cred de pe acum sortit Iadului.

Vazand mare freamat prin targurile tarii si intelegand ca lumea ie nelamurita despre fortele capeteniilor tuturor partidelor care intra in bataliile apropiate, trimitem Mariei Tale acest letopiset cu rugamintea sa buciumi la telefon la toti prietenii tai din toate giudetele sau sa le trimiti ravas electronic ca sa-i faci sa cunoasca starea norodului. Deoarece am vazut ca multi uneltesc sa slabeasca fortele partidelor adverse prin dezinformare, neinformare sau trunchiata informare cu sondajele, de multa vreme ne-am ostenit sa le incurcam planurile diavolesti si sa facem publice adevaratele ganduri ale neamului nostru. Dar nu e de nici un folos acest efort daca Maria Ta nu te apuci repejor de lucru sa spui tuturor adevarul masurat de noi. Te indemnam dara sa-ti faci timp si sa-ti arunci ochii pe ceasta zamislire, ca-i pacat ca oamenii sa-si fi spus de pomana ofurile. Zbate-te sa-i faci pe oamenii de rand sa priceapa cum gandesc cei de langa ei, caci bataliile ce vor veni pentru ei se duc si viata le-o vor afecta.

Pre urma, trimite-ne si noua slova ta mestesugita ca s-o ducem departe, in toate zarile, caci poate deasupra ta s-au revarsat multe scantei din focul ceresc al muzelor si randuiesti vartos si cu mult talc maiastre articole despre ceasta alcatuire sociologica. Si zamisleste si tu noi intrebari pre care sa le adresam norodului intr-o viitoare cercetare si trimite-ni-le degraba, ca sa aratam lumii alte aspecte ale gandirii acestui neam.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Bruno Stefan – doftor si invatator de sociologie

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Modificările aduse Legii Cetățeniei

OUG nr. 36/2009 pentru modificarea si completarea Legii cetateniei romane nr. 21/1991. Ordonanta de urgenta 36/2009 Publicat in Monitorul Oficial,...

Închide
3.135.206.229