Totul a inceput vineri, la premiera spectacolului Made in Moldova, scris de Constantin Cheianu. Chiar dacă unii dintre prietenii mei spun ca Satiricus e fleoşc în comparaţie cu felul cum era înainte – mi-a plăcut mult. Bine-jucat, emoţii, sentimente..
Spectacolul era despre sistemul corupt, care, până în prezent e un fel de epidemie în ţara asta. Dăm bani, luăm bani, cumpărăm drepturi, vindem obligaţii, schimbăm valori şi promisiuni tot pentru bani. Se pare ca singura valoare de valoare care a mai ramas e banii, asta chiar dacă aceştia sunt doar nişte hârtii desenate şi protejate.
La universitate dăm bani pentru diplome, cumpărăm cadouri. Ne pare că aşa procurăm cunoştinţe. La medic parcă am cumpăra sănătate. Logic vorbind: n-ar trebui oare ca medicamentele să fie gratuite? La fel si tot ceea ce ţine de ingrijiri şi intervenţii medicale.
Tărâm poetic
Mai apoi, peste doar câteva zile, apare protestul ONG-ştilor care e tulburat violent de nişte vopsitori za svaiu stranu, care sunt nişte rataţi, evident. Cum pentru 1000 de lei să ataci nişte oameni care protestează paşnic , dar să te temi să fii filmat ca să nu strige nevasta la tine? Cazul mi-aduce aminte de băiatu’ de pe monument, Ştefan cel Mare. Atacatorii se credeau probabil soldaţii lu’ Ştefan care atacă otomanii fiind de 10 ori mai puțini. Efectiv, simularea a eşuat.
Patrioţi
În aceeaşi zi, reporterul de la JurnalTv are o discuţie inteligentă cu unul din poliţiştii care patrulează în faţa ministerului de afaceri interne aka MAI. Să vă spun o poveste: dat fiind faptul că particip la trăiningul de la SSAJ am fost într-un exerciţiu să fac un material TV care solicita declaraţiile vreunui de la Poliţia Rutieră, însemnând din clădirea MAI.
Am fost, am ieşit şi mi-am instalat comod aparatul de filmat pe triped in faţa ministerului şi, fără să mă grăbesc, inregistrez câteva secunde faţa clădirii. Îmediat s-a apropiat de mine şi de colega mea exact tipul din filmuleţ împreună cu “partenerul” lui de patrulă.
– Nu se poate de filmat aici, zice.
– A, scuze, nu ştiam, da’ de ce?
– De-atâta.
Pun camera pe stop şi mă pregătesc s-o şterg. El:
– Puteţi să udaliţ?
– E pe casetă.
– Nu şî şi?
Nu i-am răspuns şi am plecat.
M-am consultat mai apoi cu specialişti în domeniu. Artur a zis că orice clădire care poate fi văzută cu ochiul liber poate fi filmată sau fotografiată. Deci este ilegal ce fac poliţiştii care patrulează. Straniu este că şi la ambasada româniei am întâlnit aceeaşi problemă. Trebuia, banal, să fac o poză din faţă. Nu! s-a apropiat nenea carabinier şi a spus că nu se poate. Evident că am trecut drumul, am facut poza şi am fugit.
Incă mai straniu e că acu’ vineri am fost la preşedinţie. Am filmat chiar în faţa acesteia, aproape că m-am urcat pe scări – nimic. Pace şi linişte. Concluzia? Poliţiştii de la preşedinţie sunt mai puţin paranoici.
Alt eveniment marcant:
Am intrat într-un local mai deosebit din Chişinău. Era doar un început de afacere dar administratoarea mi-a povestit că problemele deja au început. I se cere bani de peste tot. Că daca nu dă bani ap i se inchide localul. Dar ea ştie că daca dă o dată, ap’ se începe mulsul. Evident nu putea spune astea în faţa camerei de luat vederi. A spus că nu există leac pentru un astfel de sistem. A spus că daca va apărea la TV, nu numai că nu va fi mai bine, dar va avea probleme muuult mai grave (iată de ce nu dau nume exacte).
Paradis
Iar la sfârşitul săptămânii găsim un tip important împuşcat în cap.
O ţară de vis. Urât.