caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Ce uită fraţii noştri români în Basarabia şi Bucovina de Nord sau reţeta baltică versus reţeta românească

de (11-1-2009)

Am citit pe un articol al mai vechiului meu prieten Dan Dungaciu intitulat „Ce uită prietenii noştri baltici în Basarabia” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8815.

Ideea de bază cuprinsă în acest material este că Republica Moldova, asistată în traseul ei european de prietenii baltici, nu revine la situaţia dinaintea ocupaţiei sovietice şi că balticii ar aplica un dublu standard: revenirea la modelul interbelic este bună pentru baltici şi proastă pentru Chişinău.

Trebuie să-i dau perfectă dreptate domnului Dan Dungaciu atunci când scrie că „unul dintre factorii care au asigurat succesul tranziţiei statelor baltice acesta a fost: o angajare extraordinară în proiect şi a carei combustie a fost întoarcerea fecundă spre trecutul anterior ocupaţiei, percepută ca deviaţie, ca deraiere istorică. De aici tentaţia de a te întoarce acolo de unde ai deraiat, tocmai pentru a putea relua drumul cel bun. Iar punctul acela la care trebuia sa te întorci a fost, pentru baltici, intervalul interbelic.”

Întrebarea mea legitimă este dacă şi Bucureştiul oficial a fost şi este la fel de extraordinar de angajat în proiectul său naţional, angajare a cărei combustie să fie întoarcerea fecundă spre trecutul anterior ocupaţiei sovietice a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, dacă şi Bucureştiul s-a întors, odată cu balticii, la drumul cel bun, la intervalul interbelic? Răspunsul stă la suprafaţă: din pacate, nu. Singura instituţie naţională care s-a întros fecund spre trecutul anterior ocupaţiei sovietice şi a reluat, cu înţelegere şi realism, drumul cel bun rămâne a fi Biserica Ortodoxă Română, care a luat act cu binecuvântare de reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi a episcopiilor ei istorice sufragane.

În rest, asistăm nedumeriţi la o inexplicabilă lipsă de principialitate şi consecvenţă, ca şi la lipsa unei strategii coerente privind chestiunea cetăţeniei interbelice, după reţetele puse în aplicare de prietenii baltici.

Primele decizii adoptate de Parlamentele celor trei state baltice au fost cele de repunere în funcţiune a Constituţiilor interbelice şi de restabilire de drept, într-o singură zi, a cetăţeniei lituaniene, letone şi estoniene, pentru deţinătorii acestora de până la ocupaţia sovietică şi pentru urmaşii lor.

Ce a făcut însă România în acest sens? S-a reîntors la interbelic? I-a repus cumva de drept în cetăţenie pe românii abandonaţi sub ocupaţia sovietelor, ştiindu-se că nu au existat nici măcar cazuri izolate în care românii să fi renunţat vreodată la cetăţenia interbelică? De ce nu a făcut-o în 1990 sau 1991? De ce nu a făcut-o în 1992, în 2000, în 2005 sau în 2008? Şi o va face vreodată? Şi-i asumă România de drept şi suveran pe românii din Basarabia şi Bucovina de Nord sau nu? Le răspunde el după reţeta baltică atunci când aceştia cer să fie restabiliţi în cetăţenia interbelică? Toată lumea observă cu tristeţe că nu, iar procedurile individuale de restabilire în drepturile cetăţeneşti sunt ruşinos de îndelungate şi dureros de umilitoare. Şi atunci de ce şi la ce bun aceste reproşuri adresate Chişinăului?

Pentru orice român abandonat în 1940, formule de tipul „Reţeta baltică versus reţeta moldovenească” sună cinic şi ofensator, chiar dacă nu aceasta a fost intenţia autorului. Formula corectă, dacă tot discutăm între fraţi, trebuie să fie „Reţeta baltică versus reţeta românească”. Dacă Bucureştiul ar face pentru cetăţenii săi interbelici ceea ce au făcut în mod suveran Vilniusul, Riga şi Tallinnul pentru cetăţenii lor interbelici, am avea alt temei şi alt punct de pornire pentru o discuţie serioasă şi nespeculativă asupra reţetelor de urmat.

Este un adevăr elementar şi axiomatic că Statul român există pentru români, nu românii pentru Statul român. Am spus-o şi cu alte ocazii că României, ca patrie etnică şi ţară de rudenie, îi revin, potrivit exigenţelor şi standardelor Consiliului Europei, obligaţii concrete faţă de conaţionalii săi de peste hotare, inclusiv pentru foştii ei cetăţeni interbelici şi urmaşii acestora, indiferent de etnia lor.

Prima dintre obligaţii este recunoaşterea oficială a românilor ca români şi restabilirea de drept a acestora în cetăţenia interbelică, sub singura rezervă ca aceştia să nu fi renunţat la ea în mod expres şi individual. Altminteri, orice reproş aruncat în obrazul românilor basarabeni şi nord-bucovineni este susceptibil fie de cinism, fie de laşitate, fie de flecăreală în vânt. Are România curajul să revină la modelul interbelic, aşa cum au facut-o prietenii noştri baltici? Adesea preopinenţii mei în acest subiect invocă pretextul unor imaginare limitări sau interdicţii impuse de Uniunea Europeană la restabilirea românilor abandonaţi în 1940 în drepturile lor cetăţeneşti.

M-am convins în discuţiile cu multipli oficiali europeni că acest pretext este inventat doar ca scuză pentru lipsa de corectitudine şi curaj a administraţiei de la Bucureşti şi nu are nimic în comun cu mult invocata Convenţie europeană cu privire la cetăţenie, chestiune în care orice parte semnatară este pe deplin suverană. Ar mai fi poate de precizat că mecanismul cetăţeniei române interbelice poate fi o resursă esenţială pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Vlad Cubreacov este deputat PPCD în Parlamentul Republicii Moldova

http://cubreacov.wordpress.com/2008/12/22/ce-uita-fratii-nostri-romani-in-basarabia-si-bucovina-de-nord-sau-reteta-baltica-versus-reteta-romaneasca/

Ecouri

  • Alexe Leahu: (11-1-2009 la 00:00)

    Am citit cu atentie invectivele dlui Cubreacov la adresa Romaniei. Nu zic ca nu contin si mult adevar in ele, dar adevarul trunchiat este, pana la urma, un soi de minciuna. Nu am vazut o analiza coroborata si cu
    „vina” basarabenilor si a celor care-i orienteaza (mai exact, dezorienteaza). Aceasta ar intregi adevarul.
    Numai ca o analiza de genul aceasta nu se cuvine, cred eu, sa o faca un personaj controversat, reprezentant la ora actuala a unui partid controversat (PPCD) din Republica Moldova. Sa aperi niste valori romanesti si sa fii totodata in aceeasi barca cu puterea comunista de la Chisinau este cel putin dubios, dle Cubreacov.
    Eu unul cred in aparitia unor lideri noi, lideri tineri in Republica Moldova, capabili sa dea un suflu nou vietii politice din Basarabia, suflu in consens cu aspiratiile populatiei de acolo care merita, intr-adevar, o soarta mai buna.

  • Maria Soare: (11-1-2009 la 00:00)

    Probabil ca in Basarabia speranta in aparitia unor lideri tineri care sa schimbe lucrurile intr-un sens pozitiv mai are indreptatire, din pacate, in Romania aceasta speranta e aproape pierduta…

  • Ionic: (11-1-2009 la 00:00)

    Nu va imaginaţi cat de bine balticii ne cunoşteau problemele noastre pe timpul URSS si ce lecţii de conştiinţa naţională ne ofereau cu orice ocazie. Era de ajuns sa fii măcar o săptămână in Armenia sau Lituania, Estonia, Letonia, ca sa înţelegi cine eşti, de unde vii, ce popor si ce cultură reprezinţi. Evident nici vorba nu putea fi atunci de identitatea romanescă. Ca sa va imaginaţi ce însemna sa scrii un singur cuvânt in grafie latină voi exemplifica cu un caz de la studioul “Telefilm-Chişinău”. Participând la un festival de filme televizate in Armenia pe la 1976-77 directorul acestui studio, un documentarist profesionist – Simionel, şi-a scris pe un autograf numele său în româneşte – cu grafie latină. La întoarcere a fost denunţat, scos din post, n-a mai realizat nici un documentar si numele lui a devenit tabu in RSSM până la sfârşitul vieţii.

    Paradoxal, dar din cele citite pe forumuri am impresia ca balticii, inclusiv cetăţeni de rând, si azi ne înţeleg problemele noastre mai bine chiar decât unii politologi si ziarişti români – din simplu motiv ca experienţa trăita in comun in spaţiul popoarelor URSS diferă totuşi mult de cea din România ceauşista sau din lagărul socialist. Romanii, bulgarii migrând in alte ţări de-abia acum sunt puşi in situaţia de a supraveţui identitar intr-un mediu străin, alolingv, de a căpăta imunitate la procesele de asimilare, de a interacţiona cu reprezentanţii altor etnii aflate in situaţii similare. Cu regret, mulţi români n-au fost demult sau niciodată in R. Moldova, au din mass-media doar păreri preconcepute, nu doresc sa cunoască, ba acum, după aderarea la UE, unii nici chiar sa mai audă de tot ce se întâmpla la est de Prut.

  • Petru Clej: (11-1-2009 la 00:00)

    Domnule Anghelescu,

    Spuneți că ați fost în anii ’90 în Republica Moldova. Când, mai aproape de 1990 sau de 1999?

    Pe urmă, au fost destui din România prin Republica Moldova, dar asta nu e garanția că au și înțeles ce se petrece acolo.

    Îl acuzați pe domnul Cubreacov, dar nu e clar de ce anume îl acuzați. Eu unul nu prea înțeleg și dacă eu nu înțeleg, vă garantez că mulți cititori nici ei nu vor înțelege. Vă rog așadar să fiți mai explicit.

    În sfârșit, remarc că scrieți numele domnului Cubreacov cu K, și nu o singură dată, deși e bine cunoscută ortografia numelui său, inclusiv din afișarea numelui autorului în revista ACUM. Presupun că e o scăpare.

  • Anton Constantinescu: (11-1-2009 la 00:00)

    Parerea mea este ca exemplul Basarabiei este unic in sociologia moderna si inca nu am citit nici un studiu serios asupra acestui fenomen.

    Din psihiatrie se cunoaste „Sindromul Stockholm”, care reprezinta cazul victimelor ce se ataseaza de agresori dupa o perioada mai lunga de „acomodare”. Aici insa este vorba de un caz colectiv, nu individual.

    Se cunosc destule cazuri de persoane sechestrate timp de zeci de ani, sau chiar de persoane tinute legate de pat cu anii, care in momentul eliberarii lor nu reactioneaza pozitiv si care mai pastreaza unele sentimente pozitive fatza de calaii lor. Cazul Basarabiei (un caz colectiv) este exceptional, desi nu cred ca este unic. Dupa parerea mea, spalarea creierilor cu ajutorul fricii (justificate sau nu) a fost cu mult mai adanca in Basarabia decat in alte „republici” unionale, tocmai din motivul ca nu se poate crea un nou „popor” doar prin hotarare „de sus”.

    Probabil ca daca s-ar fi facut unirea Romaniei cu Basarabia in 1990, cand numai 2% din basarabeni se declarau romani, lucrurile ar fi iesit prost, mai ales ca atunci multi romani isi luau lumea in cap si plecau in cele patru zari. Acum ele s-au schimbat (foarte lent insa!) si aproape 30% dintre basarabeni se considera romani, iar Romania s-a stabilizat oarecum.

    Cu totul altceva ar fi fost daca situatia economica a Romaniei ar fi fost mai buna in 1990. Treptat insa lucrurile se schimba spre bine, in sensul ca este tot mai evident ca intr-un viitor inca nedeterminat vom asista la o uniune culturala cel putin, daca nu si „de facto”.

  • Dan Anghelescu: (11-1-2009 la 00:00)

    Domnul Kubreacov – am impresia – invinuieste cumva Romania de ceea ce basarabenii – si numai ei – nu inteleg, nu stiu, sau nu vor sa faca.Cu totii sm iesit dintr-o catastrofa a istoriei pe care nici nu ne dam osteneala sa o intelegem cum trebuie. Cu atat mai mult nu intelegem ca Dumnezeu ne da dar nu ne baga in traista.

    Guvernele de la Bucuresti nu era de asteptat sa faca ceva.Dar daca era o dorinta mare de revenire in patria muma nimeni nu ar fi putut sa opreasca pe nimeni. In anii 90 am fost in Basarabia si stiu ce spun. Am vazut duplicitatea cu ochii proprii.Ea se vede si acum…

    Daca nu ati putut sa intelegeti ce a fost / si continua sa fie – comunismul in mentalul din Rep. Moldova nu dati vina pe Romania si pe romani. Cat timp nu aveti putinta de a gandi si a intelege e inutil si ineficient.

    Domnul Kubreakov practica o cochetarie penibila care – pacat- nu foloseste decat la accentuare derutei celor ce nu au posibiltatile de a intelege. E o manipulare, Domnule Kubreakov, o derobare jalnica. Dar cred ca stiti bine si ce faceti si – mai ales – ce nu faceti.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Misiune FMI în România

Juan Fernandez-Ansola, reprezentantul FMI in Romania la finele lunii ianuarie va veni in Romania intr-o vizită pentru a evalua situaţia...

Închide
3.144.4.54