caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Diaspora si candidatii sai – o opinie personala

de (7-12-2008)

Ştim acum că participarea diasporei la alegerile din 30 noiembrie a fost sub aşteptări. Au participat aşadar la vot 24008 persoane, deşi fuseseră distribuite peste 500000 de buletine de vot. Avem acum şase parlamentari (doi senatori, patru deputaţi) ce vor reprezenta Diaspora în Parlamentul României.

Explicaţii la absenteismul alegătorilor din străinătate se pot găsi multe: de la dezinteresul – şi dezamăgirea – alegătorilor potenţiali faţă de viaţa politică din România, la lipsa unor proceduri de care să facă posibilă votarea independent de dispunerea geografică sau de prezenţa fizică la data de 30 noembrie a alegătorilor (votul prin corespondenţă, sau prin e-mail), stricteţea (probabil cu un anumit scop bine urmărit) privind dreptul de participare la vot, aşa cum a fost interdicţia de a vota pe baza unor documente provizorii eliberate de consulate (ca şi cum consulatele ar fi putut să încurajeze fraudele sau să ofere dreptul electoral unor persoane „indezirabile“??) ş.a.m.d.; motive în general plauzibile şi, în mare măsură, cumva îndreptăţite.

Să fim bine înţeleşi: nu am nimic împotriva faptului de a vota în calitate de cetăţean român (cetăţenie pe care, alături de cea germană dobîndită, am dorit s-o păstrez, deşi birocraţia din ţară mi-a împiedicat prelungirea paşaportului românesc!) în ideea de a fi ceva mai bine nu numai pentru cei din ţară, ci şi pentru noi, cei ce trăim peste hotare. Şi sunt la fel de convins că pentru aceştia din urmă se pot face mult mai multe.

Alegerile din acest an au adus însă un element nou – pentru cei din diasporă – şi anume apariţia unor candidaţi din partea diasporei. Or aici mi se pare că se ridică nişte semne de întrebare.

Cît timp era vorba să votăm – noi, cei ce trăim dincolo de hotarele României – unul sau altul dintre partide (respectiv unul sau altul dintre candidaţii la preşedinţie), opţiunea fiecăruia dintre noi era de înţeles. Cei ce cunoaştem realitatea din ţară – în concret din localităţile de origine, sau pe care le-am vizitat între timp, avem acolo rude, prieteni cu problemele dar şi cu speranţele lor – şi deci „ne pasă“ de evoluţiile de acolo – ne dădeam votul nostru celor pe care îi consideram în viitorul apropiat capabili de a face mai mult pentru o calitate superioară a vieţii în România – din toate punctele de vedere. Candidaţii respectivi trebuiau să-i reprezinte pe compatrioţii noştri din ţară, iar noi, cunoscînd starea de lucru şi problemele acestora, le susţineam, prin votul nostru, cauza (implicit şi pe a noastră, pentru situaţiile cînd ne găseam în ţară).

Intre timp însă a apărut un element nou: candidaţi pentru Camera Deputaților, respectiv Senat, din partea diasporei. Involuntar, imediat mi-am pus nişte întrebări:
Pe cine vor să reprezinte aceşti candidaţi? Iar apoi:
In ce măsură vor putea candidaţii aleşi să ajute cu ceva situaţia alegătorului ce trăieşte într-o altă ţară decît România?

La prima întrebare răspunsul aşteptat – şi bineînţeles dorit de cei în cauză – ar fi: „pe alegătorii din colegiul respectiv“ (Care? Din toată Europa (fie chiar numai cea occidentală)? Sau de pe mai multe continente?)

Ca să spun deschis de la bun început: îi înţeleg (deşi nu-i aprob neapărat) pe politicienii din ţară, care vor să-şi asigure cît mai multe voturi; în fond asta este dorinţa politicienilor din toate ţările (unul din partidele din Germania ar fi în stare – deocamdată metaforic vorbind – să-şi atragă pînă şi voturile imigranţilor ilegali, după ce şi-a atras simpatia şi altor grupuri de potenţiali alegători, susţinînd printre altele consumul de droguri (cele „uşoare“!), prostituţia (cea „liberă“, nesilită!), mişcarea homosexualilor, etc, etc).

Inţeleg pînă la urmă şi dorinţa candidaţilor (nu numai din ţară, ci şi dintre cei trăitori în diasporă) de a ocupa un fotoliu de parlamentar sau senator, bineînţeles fără să pun la îndoială buna lor credinţă şi eventual chiar o dorinţă sinceră de a face ceva bun pentru românii din străinătate, neuitîndu-i nici pe rudele şi apropiaţii acestora care au rămas în România.

Am mai afirmat însă cu alte ocazii, în schimburi de opinii cu alţi compatrioţi ce trăiesc în alte ţări: diaspora românească este (ca şi alte diaspore, evident) este eterogenă şi nici nu are cum să fie altfel.
Eterogenă din mai multe puncte de vedere şi anume:

– al „vechimii“ (un factor esenţial, dacă comparăm de ex. situaţia economică din Germania în urmă cu 30 de ani cu cea de acum),
– vîrstei,
– condiţiei sociale
– şi nu în ultimul rînd al intereselor imediate:

– cei ce au venit la muncă, în condiţii deseori greu de imaginat,
– cei ce studiază şi speră să-şi găsească un loc de muncă pe măsura capacităţilor lor, apoi
– cei trecuţi de o anumită vîrstă (peste care în prezent nu mai au căutare pe piaţa de muncă, indiferent de experienţa şi capacităţile lor profesionnale), dar care au venit pentru a le asigura copiilor lor perspective greu de realizat în România.
Este de la sine înţeles şi nu trebuie să ai studii sociologice ca să-ţi dai seama că toate aceste grupuri nu pot avea aceleaşi interese şi obiective de viitor cu cei care au venit în urmă cu 20 sau 30 de ani, cu o situaţie consolidată, cu nişte ani lucraţi aici dîndu-le drepturi egale cu ale concetăţenilor lor germani şi bucurîndu-se de nişte realizări care pentru cei din primele categorii enunţate fie că aparţin viitorului, fie că nu există.

Mai adăugăm în final şi:
– diversitatea opţiunilor politice şi, deseori,
– neîncrederea şi suspiciunile reciproce între una sau alta dintre categoriile de mai sus
şi avem un tablou mai mult sau mai puţin întreg al comunităţii româneşti din diasporă.

Nu avem o situaţie ca de exemplu în cazul „Aussiedlerilor“ (repatriaţilor) de origine germană (saşii ardeleni, şvabii bănăţeni) sosiţi în Germania înainte de 1989 (a nu se amesteca cu cei de aceeaşi origine sosiţi însă după ce au trebuit „să construiască socialismul“ pînă la capăt, care nu se mai bucură de aceleaşi avantaje ca cei dinainte): o grupă mult mai omogenă din punct de vedere al condiţiei sociale, profesionale, cu interese în general comune, dar care au rămas şi aici o minoritate (o „Randgruppe“ – o grupă marginală) relativ puţin asimilaţi de germanii „get-beget“. La fel nu este o situaţie comparabilă cu cei sosiţi din fosta URSS şi aparţinînd uneia din următoarele două categorii: repatriaţii de origine germană (Russland-Deutschen) – e adevărat, cei mai mulţi de generaţia a treia, nemaiavînd prea mult în comun cu „germanitatea“ – sau cei de origine evreiască (cu statutul de „refugiaţi contigentaţi“), de obicei provenind din oraşele mari şi cu pregătire superioară. Pe toţi aceştia însă îi preocupă interese comune, au un statut similar, trebuie să facă faţă aceloraşi probleme ş.a.m.d.; numărul impresionabil de publicaţii în limba rusă editate în Germania nu face decît să confirme cele de mai sus.

In aceste condiţii pe care din categoriile de cetăţeni români (marea majoritate avînd şi cetăţenia germană) vor să-i reprezinte candidaţii cu pricina? Şi mai ales cum?

Am urmărit de curiozitate cam tot ce a apărut în Internet privind obiectivele acestora şi din toate cele declarate de candidaţii prezenţi pe acest mediu de comunicare am reţinut un singur obiectiv, de interes pentru una din categoriile citate mai sus, şi anume pentru cei plecaţi la muncă în străinătate. Acestora li se promitea din partea candidaţilor sprijin sub diferite forme în situaţia lor în localităţile unde muncesc, ca şi familiilor lor rămase în ţară.

Cu toată bunăvoinţa însă, nu am reuşit să descopăr alte obiective reale.

Dezideratele de mai sus nu stau nici ele de fapt prea solid în picioare. Cei sosiţi la muncă legal în Occident au nişte contracte (este adevărat, unele semnate în necunoştinţa tuturor datelor – situaţii în care am luat şi noi poziţie în mass media de aici) care trebuiesc respectate conform legislaţiei de aici, tot astfel cum trebuie respectată constituţia şi legile ţării în care trăieşti. Aici nu te poate ajuta un parlament dintr-o altă ţară; cel mult te poate ajuta un oficiu sau o autoritate din România, cu atribuţii în informarea cetăţenilor doritori să lucreze – şi să trăiască – peste hotare.
Or, după cîte ştiu, există un Oficiu pentru Românii de peste hotare, pe care nu cred că îl împiedică nimeni să-şi lărgescă şi să-şi diversifice competenţele.
In mod similar, oficiile consulare ale României oferă asistenţa lor în multe cazuri, inclusiv întocmirea unor formalităţi (şi aici activitatea lor ar putea fi susţinută mai mult de către organele administrative din ţară).
Există în România şi un Oficiu al Forţei de Muncă, care are printre altele şi competenţa de a facilita trimiterea la muncă în străinătate în funcţie de ofertele din diferite ţări.

In plus în ţările occidentale (ca şi în România de după 1989 de altfel) libertatea de asociere este garantată: nimeni şi nimic nu-i împiedică pe românii de origine să-şi înfiinţeze cîte asociaţii doresc (ba chiar şi forme de organizare ce nu au nevoie de a fi înregistrate la Tribunal – o altă facilitate a legislaţiei de aici – cum este cazul Cercului cultural pe care îl conduce – voluntar -subsemnatul), în care săşi desfăşoare orice fel de activităţi doresc – respectînd evident principiile democratice şi legile de aici.
Diversitatea asociaţiilor culturale, de prietenie, de ajutor umanitar ş.a. româneşti din Germania este cea mai bună dovadă în acest sens.

Cu toată bunăvoinţa aşadar, nu am reuşit să găsesc un alt domeniu real în care din România ar putea fi întreprins ceva pentru compatrioţii noştri din diasporă. Cel mult, aşa cum am arătat mai sus, unor oficii, autorităţi, sau foruri similare din ţară, le pot fi lărgite sau diversificate atribuţiile încît cei ce au nevoie – din rîndul uneia sau alteia din categoriile de români din diasporă – să poată apela cu toată încrederea şi cu siguranţa că doleanţele lor (relative la statutul lor şi de cetăţeni români) vor fi ascultate şi soluţionate. Şi nu să asculte promisiuni electorale, care, oricît ar fi de bine intenţionate, sunt (haideţi să fim sinceri!) au un mare coeficient de nesiguranţă.

Şi aceasta indiferent dacă acei candidaţi la Parlament sau Senat provin din rîndul diasporei sau (ceea îmi este şi mai de neînţeles) din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Trăim acum cu toţii într-o Europă unită, suntem cetăţeni ai acestei Europe, respectînd aceleaşi principii şi bucurîndu-ne de aceleaşi drepturi, avînd obligaţia – normală – de a ne supune legilor din ţările în care locuim.

Ecouri

  • Emil Mateiaş: (7-12-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Timoscenco,

    Punctele dumneavoastra de vedere sunt şi juste şi corecte. Aţi pus punctul pe „i” privind relaţiile diasporei cu ţara: care sunt drepturile pe caree noi nu le avem şi trebuie să ne ajute ţara în care trăm să ni le acorde?. Asta e valabil şi pentru cei ce trăiesc şi muncesc legal în Italia şi Spania. Am spus şi eu de mai multe ori, fie prin Apeluri intrnationale fie prin pagina ligii LARG acest lucru împteună cu multe din opiniile dv. Păcat că nu doriţi să deveniţi mebru la Liga, pentru a fi mai puternici şi mai uniţi, cu atât mai mult cu cât ideile şi aspiraţiilr noastre sunt identice.
    Va multumesc pentru articol si pentru obiectiva intervenţie,
    Emil Mateiaş

  • Alexandru Draghici: (7-12-2008 la 00:00)

    Ideea de a alege reprezentati parlamenatari pentru romani care traiesc ina afara granitelor tarii este eronata d.p.d.v. politic. Caci un cetatean, indiferent al carei tari, are dreptul sa voteze numai pentru si in tara in care a hotarat sa traiasca. Daca are dreptul de vot in acea tara, atunci totul este clar: va vota de exemplu pentru alegerile parlamentare din Elvetia, pt. ca are cetatenie elvetiana.

    Daca este insa de exemplu roman, care traieste temporar in Australia de exemplu, atunci nu ar trebui sa aiba dreptul la vot in Romania. Caci el nu traieste in momentul votului in Romania.

    Cei care poseda doua cetatenii, si doresc sa voteze si pentru, si in tara gazda, cat si in tara din care au plecat, in cazul nostru Romania, comite, as putea spune chiar, o „frauda”. Caci un cetatean german de exemplu nu poate vota pentru o alta tara.

    „Inventia romaneasca” are un scop politic destul de transparent: cat mai multe voturi. Propaganda facuta, mai ales in tari cu „potential”, precum Spania, a fost penibila. Au urmat scandaluri inerente. Ar trebui sa se renunte la aceste operatiuni care costa bani publici!

    Cine vrea sa voteze parlamentari romani, trebuie sa se hotarasca sa traiasca si in Romania, pentru a simti nemijlocit efectele votului sau pe propria-i piele. Inventia amintita a deschis cu usurinta poarta catre manipulari si coruptie.

    Vorba lui Nea’ Iancu: „Da eu pentru cine votez?”

    Intr-adevar aceasta inventie „curat murdar” romaneasca a turmentat diaspora, lasand-o mai in ceata decat inainte de aceasta parodie de alegeri!

    Vom fi invatat ceva din aceasta intamplare?

  • Petru Clej: (7-12-2008 la 00:00)

    Domnule Drăghici,

    La nivel de principiu vă înșelați. Numeroase alte țări nu numai că permit votul cetățenilor din Diasporă, dar rezervă și locuri parlamentarilor aleși de Diasporă (6 senatori și 12 deputați aleși direct în Italia, 6 senatori aleși indirect în Franța), facilitând și votul prin corespondență sau prin internet.

    Deci nu e vorba de o invenție românească.

    Mai mult, dumneavoastră, dacă aveți cetățenia română și sunteți rezident într-o țară a UE aveți dreptul să votați în acea țară în alegeri europene și în alegeri locale (sau să candidați).

    Unde sunt de acord cu dumneavoastră este că s-a exagerat cu numărul de șase parlamentari (doi senatori și patru deputați), iar în articolul alăturat propun reducerea la doi (un senator și un deputat).



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cum a fost ales Jozsef Koto deputat cu 34 de voturi?

sursa www.riport.roMai mulți cititori din Israel ai revistei ACUM nu-și revin din surpriză: cum a putut candidatul UDMR Jozsef Koto...

Închide
3.15.186.78