Nicolae Suciu, inconjurat de cei dragi la implinirea varstei de 75 ani, august 2008Nu mi-am imginat cat de greu imi va fi sa scriu un articol in memoria unei persoane dragi ce ne-a parasit cu destinatia implacabila, de neocolit.
Nicolae Suciu mi-a fost dascal de muzica in ciclul secundar al unei scoli generale dintr-un cartier marginas sibian, ca apoi in anii liceului “Gh.Lazar” din Sibiu
sa-l am din nou ca profesor si ca diriginte.
Nicolae Suciu si-a dedicat activitatea scolii si totodata s-a distins prin arta de dirijor si conducator de coruri in judetul Sibiu, timp de cinci decenii.
Transilvanean din Marginimea Sibiului, un tinut unic si cu radacini in vremuri precrestine, Nicolae Suciu ne lasa cu inima indurerata tocmai inainte sarbatorirea Sfantului Nicolae.
L-am vizitat in luna octombrie a acestui an in Sibiu si i-am promis ca o sa-l revad.
Timpul sejurului acasa isi grabeste nisipul clepsidrei si nu mai facem fata atator revederi, imbratisari, despartiri. Nu am mai reusit sa-i mai calc pragul, si nu-mi iert acest lucru.
Nu-mi pot inchipui ca profesorul si dirigintele drag plin de verva, oferindu-mi volumele sale de culegeri de folclor, compozitii muzicale proprii, s- a stins din viata.
Nu vorbea despre boala necrutatoare si trecea peste aceasta ca si cum ai fi neglijat o usoara durere de cap.
Ca profesor de muzica Nicolae Suciu a format zeci de formatii si ansambluri corale in Sibiu, in satele din jurul municipiului. Intre 1952 si pana inainte de trecerea sa in nefiinta a prelucrat si a valorificat filonul folcloric insumandu-le in cateva aparitii editoriale : Câte doruri sunt pe lume (Braşov, 1969) şi Mureş, Mureş, apă lină (Deva, 1969), Colinde (Sibiu, 2000), Coruri (Sibiu, 2004), Pe Târnave-n sus şi-n jos (în colaborare cu I. Cioc, Sibiu, 2007) şi Izvoarele Mărginimii, vol. I (Sibiu, 2008).
Era generos si avea simtul umorului. Isi cheltuia ultimii bani cumparanad elevilor la sate covrigi, dulciuri ori chiar rechizite scolare.
Nu excelam niciodata la muzica si afon, nu am facut parte din corul liceului; insa nu pot uita cand colegii mei – membri ai formatiei muzicale au beneficiat de o excursie gratuita in tara ca drept recompensa intr-o competitie nationala. Stiind ca proveneam dintr-o familie saraca m-a invitat sa vin si eu in excursie. Cu acea ocazie am vizitat pentru prima oara Brasovul, Castelul Bran sa.
Generatiile tinere de azi sunt desprinse de valorile traditionale urmand traiectoria unui timp al consumarii comerciale, mai putin spirituale si probabil nu mai acorda atentia cuvenita oricarui dascal, oricat de stralucit ar fi el.
Imediat dupa inmormantarea Domnului Profesor Nicolae Suciu am primit un mesaj ce m-a intristat si mai mult, mesaj pe care il citez: “Azi , 4 noi.2008 am asistat la catedrala de pe Mihai Viteazu(Sibiu) la ramas bun-ul de la Nicolae Suciu.
Din pacate numai oameni de varsta a treia au participat+soborul de preoti.Pacat ca tineretul habar nu are de activitatea multilaterala si de valoarea profesorului,dirijorului,compozitorului,folcloristului şi cercetatorului Nicolae Suciu.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Jenő ERZSE “
Nu-mi iau ramas bun caci el nu a plecat, ne consolam cu faptul ca nimic din stradaniile artistilor adevarati nu piere, pastrandu-le vie printre noi existenta spirituala. In acest sens pastez o frumoasa compozitie muzicala, un cantec pe versurile eminesciene Dona Sol: