Noaptea e timpul când mă deşir.
Umblu prin pustiul din mine.
Continent ascuns.
Doar nisip, mult nisip.
Deşert, dune.
Din galbenul înfierbântat,
Mătreaţa pământului,
Din când în când
Scorpioni bruni capetele şi le ridică.
Nicio oază, niciun fir
Din care să înţeleg că soarele
Nu străbate-n zadar
Pustietăţile ascunse în mine,
În spatele zâmbetului crispat
Îndreptat către lume.
Cum pot ascunde oare atâtea gânduri ucise?
De ce nu s-au topit în anii care s-au dus?
Păşesc greu prin deşertul fără orizont.
Tălpile mi se scufundă în marea secată.
Mă ustură sângele; fierbe.
Nisipul îmi pătrunde în ochi,
Printre degete.
Nu mă mai ştiu întoarce acasă.
Mă voi pierde prin pustietăţile acestea
În care mă sufoc, abia mai respir.
Mi-e drumul închis.
Labirint interzis.
Noaptea e timpul când mă deşir.
Dan David, Los Angeles, Feb.-11-2007.
Artwork S. Alvin