Cum pe 15 ianuarie, s-a decis prin lege, să se sărbătorească Ziua Culturii Naționale (românești), data aleasă fiind ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, această sărbătoare implică și celebrarea poetului național. Din numeroasele evenimente în țară și peste hotare cu această ocazie, mi-a atras în mod deosebit atenția cititul, în limba română, al poe≥iei “Lacul” de către Ambasadorul Marei Britanii în România, Paul Brummell, lângă Ipotești, chiar la locul unde poetul a compus aceea poezie despre dragoste și solitudine, și iubire a naturii.
Iată un gest frumos din partea unui ne-vorbitor de română, pe care la scară și mai importantă l-au făcut și alți străini captând elemente românești. Mă refer la fotograful-etnolog japonez Miya Koisei, primul care, printr-o expoziție minunată de fotografii, “România celor Patru Anotimpuri”, la Musée de l’Homme, Paris (1997), a prezentat https://www.libhumanitas.ro/maramuresul-meu-my-maramures-miya-kosei-idea-design-2015.html nostru în Franța.
Coperta cartii de Miya Kosei, editura Humanitas.
Apoi, la compozitorul William Toutant (o piesă pentru bariton și pian inspirat de textul “http://luceafarul.com/Pages/sbsglossabantas.html” de Mihai Eminescu) și artistul Jerry W. McDaniel (picturi-ilustrații la poeme de Lucian Blaga, Ana Blandiana și acum, special pentru acest articol, la poezia lui Eminescu “Lacul”).
Detaliu din pictura-ilustrație pentru poezia lui Eminescu “Lacul” de pictorul american
Jerry W. McDaniel, © 2018. www.ic-art-gallery.com
Pictura-ilustrație pentru poezia lui Eminescu “Lacul” de pictorul american Jerry W. McDaniel, © 2018
Kosei s-a deplasat el spre România (de multe ori, încă din 1950), dar cei doi americani nu ar fi avut access la poeții români decât prin traducerile pe care, din fericire, le-au găsit pe Internet și în volume traduse în engleză.
Punctul spre care doresc să atrag atenția aici este importanța de a traduce din română în limbi de mare răspândire, cum ar fi engleza, spaniola, franceza, chineza. Multe din evenimentele din străinătate, organizate de Institutele Culturale, Ambasadele/Consulatele, de bisericile și societățile comunitare românești în diverse locuri de pe glob, sunt concepute doar pentru români. Iar noi ne cunoaștem cultura. [15, 16, 17, 18] Mulți știm pe dinafară poezia “Lacul” sau “Luceafărul”.
Am auzit de multe ori în emigrație spunându-se “Suntem români, să vorbim românește.” Da, este plăcut să ne întâlnim între noi spre a ne mai domoli dorul și nostalgia, și a ne păstra tradiția, dar important este și să ne facem cultura cunoscută și în afară țării. Și pentru aceasta trebuiesc evenimente care să invite și ne-vorbitori de română, să fie în limba țării unde au loc, sau bilingve. Ținând aceste evenimente doar în română îi izgonim pe nativi, și vom rămâne veșnic necunoscuți.
România are atât de multe lucruri frumoase “de arătat lumii”, sunt atâția români răspândiți pe tot globul, care s-au afirmat, în diverse domenii. Cu convingerea că trebuie să punem in lumină tot ce are valoros România, cultura românească, mi-am impus eu misiunea de a face descoperiri-surpriză românești în străînătate și din 1998 scriu articole pe această temă. (Vol I al articolelor mele, “Exerciții de Neuitare”, în română (2015), se poate răsfoi pe Amazon; în present lucrez la traducerea în engleză și franceză a Vol. I și la Vol II – bilingv).
Coperta Vol I. Editura Reflections, Inc., 2015.
Încercările mele au accentuat întotdeauna necesitatea de a face evenimente unde să poată participa/și înțelege ce se spune și nativii: expozițiile de la CSUN, Mateescu (1985) și Brâncuși-Mateescu (2005), Congresul ARA (1992), momentul literar cu ocazia vizitei pe Coasta de Vest a SUA (2015) a scriitorilor Ana Blandiana și Romulus Rusan, însoțiți de poeta Doina Uricariu, pe atunci directoare a ICR din New York.
Invitatia (creata de Prof. David Moon) la expozitia “Encounters” prezentand fotografii cu sculpture de Constantin Brancusi si Patriciu Mateescu de la CSUN, 2015.
Cazul meu reprezintă un efort de “o persoană” așa cum sunt și alte cazuri, ca să iau drept exemplu pe acela al lui Andrei George Săhlean, care l-a tradus minunat și l-a promovat în SUA pe Eminescu. Vizibilitatea culturii noastre nu se poate face sufficient prin aceste eforturi care sunt mari și cu sprijin financiar minim sau inexistent.
Ne confruntăm cu o realitate pe care o știm bine: România și cultura noastră sunt foarte puțin cunoscute în afara țării. Din lunga mea experiență de trai în SUA, aproape jumătate de secol, știu că americanul cunoaște despre România numai fenomenul Dracula și Ceaușescu, nume de sportivi ca Ilie Năstase, Nadia Comăneci și, mai nou, Simona Halep, sau, cântecul formației O-zone, “Dragoste din Tei” ajuns “viral” pe Internet. Despre cântărețele de operă celebre contemporane, Leonida Văduva și Angela Gheorghiu, sau clasicii Constantin Brâncuși, Eugen Ionesco, George Enescu puțini străini știu că sunt români. Câți ne-vorbitori de română știu că România a avut artiști impresioniști, câți știu despre talentații noștrii pictori și sculptori, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonița, Milița Petrașcu, Ion Jalea, George Apostu (ca să numesc doar câțiva)? Câți ne-au citit literatura?
Dacă ar fi mai cunoscută, ar fi multe elemente din cultura noastră care ar fi în competiție cu elemente similare din alte culturi, sau chiar le-ar depăși. Iată un exemplu: Un student de la secția de muzică de la UCLA (University of California at Los Angeles) a făcut o prezentare, acum foarte mulți ani, în seminarul “Building Bridges” (“Să Construim Punți”) organizat de Georgiana Fârnoagă, care predă Româna la UCLA. Studentul acesta ne-român, a comparat, cu exemplificări audio, “Simfonia în Albastru” a lui George Gershwin și “Rapsodia Română” a lui George Enescu. Concluzia lui a fost că, între cele două, piesa muzicală a lui Enescu îi plăcea mai mult.
Sunt cam de numărat pe degete expozițiile și spectacolele inițiate în afara țării de instituții culturale “străine” importante (expoziția de la Paris, cu ani în urmă, a impresioniștilor români, expoziția Nicolae Grigorescu “Napoleon al III-lea și Principatele Române”, la Muzeul Chateau de Compiègne (2009); expoziția organizată la Institutul pentru Studiul Lumii Antice (Institute for the Study of the Ancient World – ISAW) la New York University (2010), “Lumea dispărută a vechii Europe, Valea Dunării, 5000-3500 înainte de era noastră” (prezentând Cultura Cucuteni).
Motivele pentru care cultura noastră nu este cunoscută sunt diverse. Suntem o țară mică ca geografie, cu o limbă nu de mare răspândire. Tot ce se scrie ca litertură română, dacă nu este tradus, nu este accesibil restului lumii. Dar nu numai literatura are nevoie de traduceri, toate domeniile au. Articole și cărți, despre pictori, sculptori, muzicieni, compozitori, arhitecți, actori, regizori, oameni de cultură și știință români, reălizri românești, trebuiesc traduse în limbi “internaționale”; și publicațiile trebuie să fie de înaltă calitate. Ziarele din diaspora ar fi bine să publice măcar câteva din articolele lor și în limbi raspândite; ziarele și revistele din România ar trebui și ele să publice articole în limbi mult vorbite pe glob, atât în ziarul/revista lor cât și să încerce plasarea acelor articole în ziare/reviste cunoscute (ca Le Figaro, Le Monde, The Guardian, New York Times, Los Angeles Times, etc.). Și nu este ușor. Publicațiile acestea au jurnaliștii lor și un sindicat care îi ține la distanță pe cei ce nu fac parte din el… Este nevoie deci de o acțiune puternică, bine coordonată, de reclamă și finanțare din partea guvernului României și a organizațiilor care consitutiv reprezintă țara peste hotare pentru a crea o “carte de vizită” a culturii românești.
Alt lucru care ar ajuta cu siguranță ar fi ca guvernul Românei să finanțeze muzee de cultură românească în diverse puncte cheie din lume (New York, Los Angeles, Tokyo, Bejing, Shangai, Paris, Londra, Istanbul, etc.). Un astfel de muzeu ar crea o platformă de vizibilitate constantă. Puținele muzee românești din SUA sunt și ele create prin efortul unei persoane și se află în afară potecii bătute (Regina Maria/Marie, Queen of România, la Muzeul de Artă Maryhill în statul Washington, creat de un bun prieten al reginei, sau Muzeul înființat de văduva pictorului newyorkez Dimitre Berea, în statul Kentuky).
În concluzie iată ce cred că este necesar: cât mai multe traduceri și publicare de articole și cărți în limbi de mare răspândire; un efort continuu de reclamă susținută în media din afara țării (presă, radio și televiziune) de către Consulate și ICR; evenimente bilingve, cu panouri cu texte în limba nativilor, cu traducători simultani (cum se obișnuiește la întâlniri de capete politice și congrese internaționale); și înființarea de muzee românești cu activități de înaltă calitate și foarte active. Deci trebuie lucrat sârguincios la o strategie de promovare și alocare de fonduri mai importante din partea guvernului pentru a crea efectul acesta de “carte de vizită” a culturii românești, atât de necesară.
Ileana Costea, 20 ianuari 2018, Los Angeles
Notă: Am scris mai în detaliu pe acaestă temă într-un articol publicat pe 15 ianuarie anul acesta de revista Melidonium.
© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.
A face cunoscută cultura este o iniţiativă lăudabilă, oricine ar face acest lucru. Exemplul dat de d-na Costea este impresionant.
> … mi-a atras în mod deosebit atenția cititul, în limba română, al poe≥iei “Lacul” de către Ambasadorul Marei Britanii în România, Paul Brummell … Iată un gest frumos din partea unui ne-vorbitor de română, …
L-am văzut pe dl. Brummell la televizor şi mi s-a părut că vorbeşte bine limba română. De pe LinkedIn am aflat că vorbeşte în franceză, italiană, rusă şi… română. Aceasta explică cum de citeşte el pe video, în româneşte, o celebră poezie a lui Eminescu. Bine pentru el, şi bine şi pentru români.
> Este nevoie deci de o acțiune puternică, bine coordonată, de reclamă și finanțare din partea guvernului României și a organizațiilor care consitutiv reprezintă țara peste hotare pentru a crea o “carte de vizită” a culturii românești.
Deoarece alegerea finală este făcută de funcţionari, există riscul să fie promovate nu persoanele cele mai potrivite, ci cele „mai bine conectate”.
Eu cred că cei mai buni purtători de cultură românească sunt personalităţile şi ansamblurile marcante din domeniul artei, care prin renumele internaţional pe care şi-l crează datorită calităţilor lor recunoscute, sunt invitate să participe la manifestări culturale din toată lumea.
> Deci trebuie lucrat sârguincios la o strategie de promovare și alocare de fonduri mai importante din partea guvernului pentru a crea efectul acesta de “carte de vizită” a culturii românești, atât de necesară.
Cu riscul de avea aceleaşi probleme ca mai sus. Fiind calea evidentă, bănuiesc că s-a tot făcut, dar nu ştiu ce a adus cu adevărat. Poate că mă înşel, dar nu cred că pe Angela Gheorghiu au trebuit să o promoveze instituţiile statului român pentru ca să apară în spectacole la Metropolitan-ul din New York, London’s Royal Opera House, opera din Vienna sau La Scala din Milano. Înclin să cred însă că prestaţiile artistei şi interviurile care au urmat au făcut mult bine cunoaşterii de către cei din străinătate a valorii artei şi artiştilor din România.
> Puținele muzee românești din SUA sunt și ele create prin efortul unei persoane și se află în afară potecii bătute …
Aceasta mi se pare calea de urmat şi de încurajat. Este doar o părere (my two cents).
Nu trebuie uitat că banii alocați de statul român pentru cultură şi popularizarea ei în străinătate provin din impozitele plătite de români. Iar românii nu sunt bogați şi în plus au poate alte priorități pentru utilizarea banilor lor. Dar… nu-i întreabă nimeni…
Un punct important mai este şi că gusturile în materie de cultură diferă foarte mult, de la Angela Gheorghiu la… manele.
La nunţi, de exemplu, se aplică regula că cine plăteşte taraful alege şi muzica. Ori în cazul statului, care plăteşte din banii tuturor, cine o alege?
În cazul Cuminţeniei Pământului, statul român a propus o subscripţie publică voluntară pentru achiziţionarea ei, care a eşuat deoarece marele public nu s-a arătat suficient de doritor de a poseda această sculptură.
„Un punct important mai este şi că gusturile în materie de cultură diferă foarte mult, de la Angela Gheorghiu la… manele.”
Cea mai frumoasa mostra de cultura romaneasca moderna: https://www.youtube.com/watch?v=tXO2QtjixaM
🙁
Comentariile de pe youtube la maneaua de mai sus arată şi ele diversitatea şi divergenţele gusturilor în materie de artă. Ele merg de la:
– „Bai, videoul asta are mai multe vizualizari decat populatia Romaniei”. … „Ar trebui sa fie imnul romaniei”.
la:
– „mai bine ma arunc pe geam decat sa ascult asa ceva. … Manelele astea…dupa părerea mea,ar trebui sa fie interzise!”.
Note:
Acum sunt aproape 60 milioane de vizualizări, ceea ce ar arăta (se vede şi din reacţii) că videoul s-ar bucura de succes şi în afara României, deci că s-a făcut singur cunoscut pe plan internaţional.
Se observă că reacţiile la artă sau la echivalentele ei şi-au găsit un loc potrivit în cadrul rubricii lui ACUM intitulate premonitoriu „Relativităţi culturale”.
„– „mai bine ma arunc pe geam decat sa ascult asa ceva. … Manelele astea…dupa părerea mea,ar trebui sa fie interzise!”.
Sint de acord 100%
Iar eu sunt de acord 100% cu doamna Lucaciu. Am privit aceasta piesa muzicala de vreo 20 de ori si inca nu cred ca omenirea poate decadea la un asemenea nivel. Timpuri tulbure, asa ceva apare in timpurile cand se fac bani criminali cu miliardele, pentru „new money” cultura nu joaca vreun rol important, ei doresc sa ne faca pe toti dupa chipul si asemanarea lor. E un exemplu de degradare totala culturala. Mai jos nu se poate de cazut…
> Mai jos nu se poate de cazut…
Este ceea ce spune pesimistul. Optimistul răspunde: ba se poate! 🙂
@Alexandru Grosu
> Am privit aceasta piesa muzicala de vreo 20 de ori
20 de ori este categoric prea mult 🙂
Eu n-am rezistat mai mult de 2 minute
@Wanda
>> Manelele astea… ar trebui sa fie interzise!”.
>
>Sint de acord 100%
Sunt în total dezacord 100%, dar probabil ai glumit.
Un istoric surprinzător al genului: https://ro.wikipedia.org/wiki/Manele Vezi şi tabul „Discuţie”.
==============
60 de milioane de vizionări – nu este plauzibil.
@Alexandru L.
> 60 de milioane de vizionări – nu este plauzibil.
Nu mai este departe până acolo. Când am început să scriu, contorul era la „59,454,337 views”.
La terminarea comentariului, după reîncărcarea paginii, era la „59,455,976”. Video-ul stă acolo de 5 ani.
Iată şi un scurt extras din „lirică”:
Hai in vacante
Pe la Saint Tropez
Ia si nevasta da ia si amanta
Ca-i frumoasa viata
60 de milioane de vizionări – este un triş: cineva (autorul?) generează false vizionări.
@Alexandru L.
> 60 de milioane de vizionări – este un triş: cineva (autorul?) generează false vizionări.
Atunci ce zici de peste 1 miliard de vizionări al clipului de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=QcIy9NiNbmo
Taylor Swift – Bad Blood ft. Kendrick Lamar
1,176,180,743 views . Published on May 17, 2015
Şi vizionarea acestui video să fi fost oare manipulată?
Există multe pagini pe web care explică felul în care Youtube evită manipularea contoarele sale. Aş menţiona că interpreţii primesc bani de la Youtube pe număr de vizionări, deci Youtube are motive serioase să se protejeze de trişări.
Domnul A.Leibovici a scris: „> Am privit aceasta piesa muzicala de vreo 20 de ori
20 de ori este categoric prea mult ????
Eu n-am rezistat mai mult de 2 minute”.
Am vizionat de 20 de ori fiindca aveam un sentiment ca am mai vazut asa ceva undeva, insa nu puteam sa-mi amintesc unde. Acum am inteles, am vazut ceva similar la M.Bulgakov, in „Inima de caine”. Eroul manelist din video-ul romanesc seamana izbitor de mult cu tovarasul Sharikov Poligraf Poligrafovici- omul-caine-proletar. Numai ca manelistu’ canta pe tema bogatiei facute prin furt intr-o noapte si despre placerile pe care i le aduc banii, iar cainele-proletar canta despre „hegemonul luptei de clasa”- proletariatul. In rest, nu vad nicio deosebire. Comparati, domnilor:
https://www.youtube.com/watch?v=ffAHXuBJs-I
https://www.youtube.com/watch?v=tXO2QtjixaM
@Alexandru Grosu
Da, este o asemănare, atât la faţă, cât şi la versuri. Şarikov cântă Яблочко pe un text vulgar-interlop, astfel încât „lupta de clasă” este de fapt persiflată…
Dl. Alexandru Grosu a scris: „Numai ca manelistu’ canta pe tema bogatiei facute prin furt intr-o noapte …”.
Am citit versurile manelei şi nu am reuşit să detectez în ele că este vorba de bogăţie făcută „prin furt intr-o noapte”.
Există mulţi oameni care cred că se poate deveni avut numai prin furt, dar noroc că ei se înşeală. Manelistul însuşi „… a strâns și el bani frumoși din cântat, aproximativ 1,3 milioane de euro”.
@Alexandru L.
> Da, este o asemănare, atât la faţă, …
Nu am reuşit să constat, la o comparare directă a imaginilor persoanelor respective, vreo asemănare între actorul Vladimir Tolokonnikov şi manelistul Florin Stoian.
„Nu am reuşit să constat, la o comparare directă a imaginilor persoanelor respective, vreo asemănare între actorul Vladimir Tolokonnikov şi manelistul Florin Stoian.”
Dvs trebuie sa analizati asemanarea launtrica. Atunci veti vedea ca asemanarea cainelui proletar Sharikov cu manelistu’, care poarta nick-ul „Maimuta”, este izbitoare!
„Am citit versurile manelei şi nu am reuşit să detectez în ele că este vorba de bogăţie făcută „prin furt intr-o noapte”.”
Sunt convins ca aceste versuri i-au fost dedicate lui Bercea Mondialu’si Mircea Basescu.
„Şarikov cântă Яблочко pe un text vulgar-interlop, astfel încât „lupta de clasă” este de fapt persiflată…”
O versiune anarhista asemanatoare:
https://www.youtube.com/watch?v=Mf98w7wfXfY
@Alexandru Grosu
> O versiune anarhista asemanatoare […]
Textul acestei versiuni „anarhiste” se găseşte şi el pe pagina Wiki indicat mai sus, aici, precum şi mai jos, în versiunea combinată integrală….