Pumnii mi se descleştează încet.
Caracatiţă ameţită de adâncurile întunecate.
Palmele mai poartă, albe,
Urmele unghiilor peste liniile destinului,
Peste linia veţii,
Secţionate ca nişte râme de lama unui hârleţ.
Mai ţii minte scufundările noastre
În apele calde la Molokay?
Le tot visez de atunci.
Te revăd din adâncuri
Plutind ca o caracatiţă cu patru braţe.
Aud un cântec moale ca un geamăt sub perne.
E cântecul valurilor care mă acopere.
Deasupra, pe obrazul ridat al apelor, tu nu mai eşti.
Caracatiţa mă priveşte cu ochi bulbucaţi
Ca o broască.
Norul albastru mi se aşează peste pleoape.
Pumnii mi se descleştează încet.
Dan David, Los Angeles, martie-14-2007.