caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

CAPCANELE DEPENDENŢEI PETROLIERE

de (14-1-2008)

În curând sfredelele forajelor vor traversa planeta, scotocind după ce ne-am deprins să numim „aurul negru”. Omonimia cu metalul preţios propriu-zis îmi pare improprie, cel puţin privind aspectul şi consistenţa. Unul reflectează soarele, altul tenebrele; unul rezistă eternităţii, celălalt, supus efemerului util, agonizează în deşeuri funeste, care, mai curând sau mai târziu, ne vor înăbuşi.
S-ar putea însă ca, datorită raţiunilor economice, cele două elemente preţioase să-şi găsească un numitor comun, costul. Cu setea inextingibilă de care suntem cuprinşi pentru acest lichid soios, preţul barilului se va alinia, probabil, din salt în triplusalt, cu preţul lingoului. Recordul istoric a fost deja bătut la 2 ianuarie curent când, la New York, s-a plătit 100 de dolari barilul.
În curs de 30 de ani preţul barilului a fost înmulţit cu 20. Cine şi-ar fi imaginat în 1999, când strâmbam din nas la vestea celor 10-15 dolari(americani) cu care se negocia barilul – trecând brusc, în anul 2000, la 28 $ – că ne vom apropia, în mai puţin de 10 ani, de limitele inabordabilului? Fără să ne mai amintim de anii paradiziaci, 1969 -72, când dolarul era ban, nu glumă, iar barilul de brut se vindea cu 2,59 $. Acceleraţia acestor metamorfoze de ordin economic, suportate, în cele din urmă, de buzunarele noastre, se datorează unui consum mondial scelerat, autor al crizelor succesive şi binefăcător al speculatorilor de tot soiul. Deşi primul „şoc petrolier”, provocat în 1974 de câteva State producătoare, a sunat ca un prim avertisment, conştiinţele nu s-au trezit, lăsând dependenţa să ia proporţii.
Dinamismul noilor puteri industriale(China, Brazilia sau India), devoratoare de petrol şi de materii prime, s-a alăturat vechilor consumatoare, al căror apetit nu descreşte câtuşi de puţin, preferând, împreună, să ignoreze prognozele geologilor precum că resursele petrolifere convenţionale se subţiază pe zi ce trece. Ipoteza unui nou Orient-Mijlociu? Nimic mai improbabil. Astfel, prospecţiunile şi forajele, la adâncimi nebănuite, înfloresc mai peste tot, vechile puţuri abandonate sunt reactualizate şi, cum marfa trebuie să circule, asistăm la apariţia conductelor transcontinentale, adăugând o altă dependenţă, dependenţei.

Ce „mână invizibilă” ar putea tempera această pasiune deşuchiată şi susceptibilă, în orice clipă, să declanşeze conflicte din ce în ce mai imprevizibile, printre care conflictul impardonabil cu atmosfera terestră al cărui rol de pubelă nu mai poate fi acceptat.

Profiturile se conjugă la prezent, cât mai rapid şi cât mai oportun pentru „Big Oil”. Din 2005 încoace preţurile istorice au generat profituri istorice. În cel de al 3-lea trimestru al lui 2007, cele cinci mega–companii : Exxon, Chevron, Schell, BP şi Total, au înregistrat 20 de miliarde de dolari de beneficii nete.
Pe de altă parte, preţul ridicat al petrolului, accelerează amortizarea investiţiilor şi împărţirea producţiei cu ţările gazdă, autorizând producătorilor renegocierea contractelor, semnate în perioade mai puţin favorabile pentru ei, asigurându-le astfel un profit mai substanţial.
Dar cum se face că în Statele producătoare o mare majoritate a populaţiei profită într-atât de puţin de aceste vânzări masive ale unei bogăţii care, în mod legitim, le aparţine şi lor?
Nu cred că e nevoie de studii sociologice pentru a explica mişcările de revoltă care destabilizează în ultimul timp ţările bântuite de inechitate socială şi de corupţie.

Nu putem pretinde, fără a ne expune ridicolului, la o lume fără petrol, din moment ce structura întregii societăţii are ca bază utilizarea acestuia. Ne putem însă imagina o lume unde interesele unor minorităţi opulente şi vorace, nu compromit, iremediabil, viitorul întregii umanităţi.

Considerând că resursele, cum ar fi gazele naturale şi petrolul, aparţin patrimoniului umanităţii şi că acest patrimoniu este delapidat în mod absurd, fără să se ţină cont de trebuinţele generaţiilor viitoare, instituirea unei organizaţii colective de gestiune ar fi mai mult decât indispensabilă.
Din păcate, se face tot mai mult simţită incapacitatea egoistă de a calcula pe termen lung, ca şi cum, cei în drept s-o facă, ar fi convinşi că viitorul este atât de incert, încât nu mai prezintă un mare interes…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pictorul

Pentru el pânza e câmpie cu flori, harta sudorilor viselor colorate, aurora imaginară care îi înfăşoară umerii la nevoie când...

Închide
3.141.12.30