Nu despre Justitia din Romania vreau sa vorbesc. Au curs deja tone de cerneala pe aceasta tema si nu as putea spune absolut nimic nou. Este cunoscuta si in strainatate: Justitia influentata de binecunoscutul “Stii cine sunt eu?” sau bazata pe “telefonul important venit de la o persoana foarte de sus” sau pur si simplu de portofel. Daca in Romania s-au inregistrat pasi inainte pe calea bunului mers al Justitei si independentei magistratilor sub conducerea Monicai Macovei, acum a fost numit un franar de serviciu in fruntea Ministerului Justitiei. Nu ma refer numai la scrisoarea trimisa de el la UE. Este vorba mai mult de actiunea sa de demontare a tot ce a construit predecesorul sau. Nu ma intereseaza ca nu are trecut comunist. Ce se naste din pisica, soareci mananca, sau aschia nu sare departe de pom. Puteti sa va alegeti proverbul care va convine, amandoua spun acelasi lucru. Chestie de educatie.
Sa privim o clipa si la Justitia din vest. Face cu adevarat dreptate? Aparent da, judecatorii sunt liberi in deciziile lor si nu pot fi influentati politic. Iar cand Curtea Constitutionala din Karlsruhe/Germania rosteste o sentinta/hotarare toti stau drepti de la vladica pana la opinca si o respecta, fie ca le place sau nu. Din pacate, nu e cazul si la noi…
Si totusi, impartirea dreptatii se poate influenta si aici. Cum? Foarte simplu: cu bani. A nu se intelege dare de mita, ci pur si simplu cu avere si avocati isteti si versati, care stiu sa speculeze fiecare anomalie si lipsa din legislatie. Pentru asta este nevoie de foarte multi bani. Dau mai jos cateva exemple:
1. Cetateanul X se imbata in carciuma din colt. Are un conflict cu un coleg de bautura si ii repede aceluia cativa pumni in gura lasandu-l fara o parte din podoaba sa dentara. Poate fi condamnat la despagubiri morale si materiale. Daca are bani, pentru niste avocati buni, plateste, daca nu, intra in puscarie pentru huliganism si ranire corporala.
2. Cetateanul Y este bogat, are bani gramada. Da doua palme unuia care, i s-a parut lui ca se uita prea pofticios si obraznic la insotitoarea lui. Dat in judecata, vine cu o ceata de avocati, medici, ba chiar si istorici dupa el. Istoricii pot dovedi ca a avut in arborele sau genealogic o ruda, care era foarte agresiva, medicii spun ca ar fi vorba aici de o gena pe care a mostenit-o, iar avocatii fac restul, declarand ca bietul om a actionat sub impulsul unui instinct (gena, bat-o vina!) si nu stia ce face. In concluzie este nevinovat. Astfel, vinovatul ramane nepedepsit, iar palmuitul cu palmele. Dar pentru asta trebuie sa ai bani. A se vedea si cazul printului Ernst August von Hannover, care a batut un propietar de discoteca pana l-a lasat lesinat numai pentru faptul ca muzica era prea tare si pe el il deranja. A trantit si niste pumni in mutra unui ziarist care si-a permis sa patrunda cativa metri pe propietatea sa. (Asta era bun sa candideze la Presedentia Romaniei in locul lui Iliescu. In fine.) In ciuda numelui, rangului si sangelui sau albastru, a fost dat in judecata si a trebuit sa plateasca ceva despagubiri. Dar la averea lui nu conteaza. Sta mai departe alaturi de sotia sa Caroline de Monaco si ii merge foarte bine. Tot cam in acel timp se petrecea si celebra gratiere a lui Cozma de catre Iliescu. Ma rog.
3. Persoana Z violeaza o femeie. Intra cativa ani la racoare. Gasesc asta corect. Asemenea oameni trebuiesc izolati. Societatea trebuie sa se apere de ei.
4. Persoana K violeaza un copil. Ajuns la judecata, este declarat ca “psihic bolnav” si trimis la “reabilitare” intr-un sanatoriu. Dupa trei pana la sase luni este din nou liber, numai pentru ca a spus “imi pare rau, nu mai fac”. Daca un copil este din nou violat, politia cauta faptasul in primul rand in cercurile pedofililor. Si cam intotdeauna il gasesc acolo, de obicei un recidivist. Nu sunt un adept al metodelor radicale si nici judecator, dar ma intreb daca acesti oameni (daca pot purta acest nume) nu ar trebui si ei izolati de societate? Reprezinta un pericol, fie ca sunt bolnavi sau nu. De ce sa depinda punerea in libertate de medicul psihiatru si nu de judecator? Psihiatria este, dupa cum se stie, o stiinta destul de aproximativa. Cine isi asuma in asemenea cazuri raspunderea?
Ma opresc aici cu exemplele pentru nu a o intinde prea mult. Si totusi o intrebare persista in capul meu: Se face Dreptate sau Justitie? Sunt cumva notiuni diferite? Juristii sustin ca pentru a avea o legislatie si o Justitie perfecta este necesar sa ai pentru orice infractiune un articol de lege. Or, asa ceva nu exista in nici o tara din lume. Ca judecatorii isi fac constiincios treaba, sunt pe undeva convins. Ca sunt legati de maini si de picioare (nu numai la ochi) de legi, articole, paragrafe, amendamente si lacune legislative o stiu foarte bine.
Dar mai stiu si ca Justitia este, teoretic, datoare sa produca Dreptate. Iar marfa asta cam lipseste de pe tejghea. Incep sa cred ca dreptatea este numai un produs de la studiourile Hollywood. Acolo se face intotdeauna dreptate la sfarsitul filmului. Acolo ticalosul este infundat, baiatu’ cel frumos si destept castiga procesul ramanand cu fata cea frumoasa si desteapta si toti ne zambesc la THE END cu dinti frumosi si perfecti. Probabil ca au acelasi dentist.
Cand ne gandim la dreptate, ne gandim la o balanta intre raul facut si pedeapsa pentru acel rau. \”Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte\” este o varianta de a incerca echilibrarea balantei, dar un lant de razbunari multiplicate in avalansa nu vindeca societatea de crime, ci dimpotriva, le amplifica. Stabilirea unor pedepse in plan financiar si/sau cu privare de libertate, echivalente cu gravitatea faptei si cu impactul ei social este o alta varianta de echilibrare a balantei. Cat de corecta poate fi o astfel de echivalare, nu stiu daca vom sti vreodata.
O pedeapsa, si ma refer la pedeapsa aplicata prin lege, nu repara raul deja produs, ci are, intr-o societate normala, civilizata, doua scopuri.
Primul este de a evita ca infractorul sa comita alte infractiuni. Pe de o parte, prin faptul ca va ramane izolat o perioada, cu atat mai mare cu cat fapta sa este mai grava. Pe de alta, prin posibilitatea ca pedeapsa il va determina sa nu recidiveze.
Al doilea este descurajarea altor posibili infractori.
Marea problema la noi, si nu numai la noi, este ca infractorul se simte incurajat in primul rand nu de micimea pedepselor, ci de speranta ca nu va fi pedepsit. Aceasta speranta creste, si creste justificat, in societatile corupte, mafiote, totalitare. Exista indivizi la care aceasta speranta se transforma in certitudine.
Exista indivizi care se simt profund jigniti cand sunt cercetati pentru faptele lor, sau cand organele de cercetare isi indreapta atentia asupra unor ai familiei dumnealor, pe care insa tot ei i-au implicat in afaceri ilegale, folosindu-i ca acoperire.
Exista indivizi care se prezinta in fata organelor de cercetare numai cand au ei chef si nu o fac pentru a da explicatii in legatura cu propriile fapte, ci pentru a da lectii, sau chiar pentru a ameninta.
A se baza in primul rand pe cei mai buni (si scumpi!) avocati in loc de a pune accentul pe mita si amenintari este totusi un pas inapoi facut de cei care calca legea.
Asa de mult le seamana dintii de sus (in 99% din zambetele hollywoodiene dintii de jos sunt timizi si se ascund pe dupa buza aferenta), ca ma intreb daca nu e aceeasi dantura, plantata pe pelicula la toti actorii. Iar la filmele recente, ce sa mai vorbim, se rezolva din soft!