ACUM.TV

Roza este evreică şi, în seara de 16 septembrie, va sărbători împreună cu toată familia şi rudele, Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc. De la masă nu va lipsi peştele şi Regulach (biscuiţi cu nucă şi ciocolată). Deşi s-a născut în Moldova şi consideră că aceasta este patria ei, antisemitismul rămâne o problemă veche cu care se confruntă. De cele mai dese ori, Roza a suferit din cauza discriminării la angajare. Tocmai de aceasta evită să vorbească deschis despre originea ei etnică, pentru a nu stârni discuţii şi polemici.

Roza, aţi avut dificultăţi la angajare în câmpul muncii din cauza etniei dumneavoastră. Cum a fost să trăiţi o astfel de experienţă?
Da, au fost situaţii când am fost refuzată din cauza etniei. Veneam cu tot setul de documente: cartea de muncă, buletinul. Se uitau peste acte, apoi îmi spuneau că vor reveni cu un telefon şi nu o mai făceau. De obicei, aşa şi se întâmplă când eşti refuzat.

Totuşi, aţi reuşit să vă angajaţi. Care e atmosferă de la serviciu, apar probleme ce ţin de originea etnică?
Lucrez de aproape trei ani într-un magazin din Chişinău. Totul a fost bine şi frumos, până când ni s-a spus că pe ecuson trebuie să fie indicat şi numele de familie. Până acum pe acesta figura doar prenumele şi nu erau probleme. În italiană prenumele meu are o semnificaţie foarte frumoasă, mulţi chiar mă întrebau dacă e prenumele meu adevărat sau un diminutiv.

În fine, aveam parte de replici plăcute, care îmi provocau doar emoţii pozitive. Însă, atunci când pe ecusoane s-a indicat şi numele de familie, au apărut reacţii mai puţin plăcute din partea cumpărătorilor. Bunăoară, un client mi-a zis din senin: „Vai, credeam că nu mai sunt la noi în oraş oameni cu aşa nume de familie. Se pare că nu au plecat încă toţi”.

Aceste replici m-au provocat o stare de şoc: adică oamenii normali au plecat, iar eu nu sunt normală şi am rămas. Alt cumpărător, văzând ecusonul meu, s-a interesat dacă cunosc o stradă denumită cu acelaşi nume de familie ca şi al meu. Mă întreba dacă nu cumva suntem rude cu familia care locuieşte pe acea stradă şi dacă îmi aduc aminte ce destin nemilos a avut persoana în cauză (Majoritatea evreilor din acel cartier au fost deportaţi şi ucişi). Aceste replici, spuse cu furie, evident că nu-mi sunt plăcute.

Cum reacţionaţi, ce faceţi?
Tac, ca să nu provoc polemici sau discuţii. În general, consider că la serviciu trebuie să fim apolitici. Evit, pe cât e posibil, subiectele politice, pentru că rolul meu e să servesc clienţii. Evit să mă enervez, deoarece risc să greşesc calculele sau plăţile efectuate şi va trebui să pun banii la loc din propriul buzunar.

Cred că este prea devreme ca muncitorii din magazine să poarte ecusoane. Cât timp există oameni intoleranţi, care nu acceptă persoane de alte etnii, nu e cazul să ne afişăm numele real. În opinia mea, societatea noastră nu a ajuns încă la acest nivel de dezvoltare. E posibil ca un cetăţean moldovean să privească cu invidie faptul că lucrez aici, să creadă că i-aş lua bucăţica de pâine sau că mai bine să mă car în ţara mea. Eu consider că ţara mea este Moldova, aici s-au născut părinţii şi bunicii mei.

În anii ’90, când se destrăma Uniunea Sovietică şi bunica se pregătea să emigreze, la 89 de ani, mi-a spus: „Uite, eu n-am să mai fiu, dar să ţii minte că acei care strigă acum „Чемодан-вокзал-Россия” („fă-ţi valiza, du-te la gară, pleacă în Rusia” – slogan anti-rusesc din fostele republici din URSS, în special R. Moldova şi Republicile Baltice; n.red.) au să ajungă ei înşişi prin gări şi ţări străine”. Cât de bine a intuit bunica. Peste ani, spusele ei s-au adeverit. Cu alte cuvinte, cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.

Când credeţi că Moldova va fi pregătită să ceară funcţionarilor să poarte ecusoane pe care să fie indicat numele persoanei?
Atunci când copiii de diferite naţionalităţi, jucându-se în nisiparniţe, vor înceta să se numească urât între ei: „jidan”, „cahol”, „moscal”. Vom fi pregătiţi, atunci când copiii vor fi educaţi acasă că fiecare din noi este frate şi soră. Cred că acest timp va veni peste 20 de ani, când se va naşte o altă generaţie, care va avea oportunitatea să fie astfel educată.

Vom trăi într-o societate tolerantă doar atunci când fiecare dintre noi îşi va da silinţa să cunoască specificul şi tradiţiile conaţionalilor, când oamenii se vor invita acasă de sărbători. Eu, de exemplu, gătesc foarte bine peşte umplut la cuptor, dar niciodată nu voi putea găti sarmalele la fel de bine ca moldovenii. Sunt, pur şi simplu, măgulită când unor moldoveni le plac bucatele evreieşti pregătite de mine. Deşi am sânge de evreică, cu cea mai mare bucurie gătesc şi mămăligă, şi plăcinte! Abia când am plecat peste hotarele ţării, am descoperit că îmi plac foarte mult bucatele moldoveneşti. Atunci am înţeles că mai bine ca în ţara mea, Moldova, nu este nicăieri. Aici mă simt acasă.

Consideraţi că în Republica Moldova mai există manifestări antisemite frecvente, de intoleranţă faţă de evrei?
Acestea se manifestă în viaţa de zi cu zi mai mult indirect. Nu pot spune că suntem limitaţi în drepturi, fiica mea a absolvit facultatea, este medic. Însă nu este binevenită în colectiv.

Consider că de aceasta se face vinovată şcoala. Tocmai instituţiile de învăţământ trebuie să se ocupe de cultivarea toleranţei. Copiii trebuie să ştie ce înseamnă holocaust, când a avut loc „pogrom-ul”. Bunăoară, în 1903, în Chişinău, s-a produs unul dintre cele mai sângeroase pogromuri din Imperiul Ţarist. Aceasta este istoria pe care trebuie să o ştim cu toţii.

Fiind de etnie evreiască, de obicei vorbiţi deschis despre identitatea dumneavoastră ?
Sincer, nu. Bine că fizicul nu-mi trădează etnia şi evit să-mi afişez originea. De obicei, când cineva află de originea mea, simt o oarecare reticenţă. Pot să fiu jignită chiar şi nu-mi doresc acest lucru.

Notă: Conform ultimului recensământ din 2004, în Republica Moldova locuiesc peste 3.600 de evrei, însă, potrivit datelor asociaţiilor evreieşti, numărul acestora depăşeşte cifra de 20.000. În opinia istoricilor, secolul XX a însemnat pentru evreii din Basarabia o perioadă tragică. Pogromul din Chişinău şi lagărele de concentrare din Transnistria, din perioada celui de-al doilea război mondial, au condamnat circa 250 mii de evrei la represiune şi emigrare.

Totodată, solicitată de mai multe organizaţii şi instituţii, Academia Română a făcut modificări în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ca adresările de „ţigan” şi „jidan” să fie considerate jignitoare la adresa etniei rome şi respectiv cea a evreilor.

Acest articol a fost publicat în revista discriminare.md şi este preluat cu permisiunea revistei şi autoarei.

Acest articol a fost publicat duminică, 16 septembrie 2012 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.