La Londra urmează să se desfăşoare luni la prânz o paradă în cinstea medaliaţilor britanici de la Jocurile Olimpice şi cele Paralimpice, într-un sezon început pe 27 iulie şi terminat pe 9 septembrie. Marea Britanie s-a situat pe locul trei în clasamentul pe medalii, atât la olimpici cât şi la paralimpici, dar succesul cel mai mare a fost poate cel de public, care a depăşit toate aşteptările. …continuare (9-9-2012 – Sport)
Londra a fost îndelung elogiată pentru modul în care a găzduit Jocurile Olimpice din 2012 – cu locuri superbe şi programe bine organizate. Actualele Jocuri Paralimpice au reunit un total de 4.200 de sportivi din 164 de state, care au concurat în cadrul a 20 de evenimente sportive.… (9-9-2012 – Sport)
La şcoala de duminică a grupului Guguţă regulile sunt stricte: cât timp petrec acolo, toţi trebuie să vorbească doar în română, copii şi însoţitorii lor deopotrivă. Unii copii învaţă acum primele cuvinte, în timp ce alţii, mai avansaţi, pun în practică deja cunostiintele pe care le deţin în limba lui Eminescu.… (9-9-2012 – Seminte pentru viitor)
… vara asta n-am mai ieşit nicăieri am avut-o cu noi pe cocoana Anuţa; vară de vară treceam Baicu peste puntea înaltă de lângă plisa unde se adună tineretul Dragomireştiului, suiam pe Dumbravă la locul nostru rămas de la moaşa Ileana…… (9-9-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Poetul va vedea, astăzi şi mâine,cu toţi ochii, prin toţi ochii. … (9-9-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
culeg ca pe nişte bancnote vechi / urmele trecătorilor / şi le înghesui în buzunare, / după care mă strecor / tăcut ca un somnambul / înapoi, în salon…… (9-9-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Vreau să-ţi construiesc un palat din vorbe. Cărămizile vor fi cuvinte. Liant între ele, doar sânge.… (9-9-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
Lana mă duce la circ să vedem femeia cu gîtul foarte lung, înainte de a o vedea ne închipuim gîtul ei ca pe o reptilă uriaşă…… (9-9-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
google_2
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati.… (9-9-2012 – Editorial)
Poate sunt idealist, dar altă soluţie pentru aruncarea în aer acestui spectru politic rânced nu văd. Ce părere aveţi?… (9-9-2012 – Alegeri)
Am plecat din Bucureşti într-un Mercedes vechi dar încă foarte bun, pe care biroul nostru îl închiria, din când în când, pentru călătorii mai lungi. Drumul până la graniţă a fost lipsit de evenimente demne de menţionat, cu excepţia poate a faptului că la fiecare câţiva zeci de km, maşina mai pierdea o parte din ţeava de eşapament.… (9-9-2012 – SPUNE)
Membrii Societatii Timisoara au decis sa-l excluda din organizatie pe Sorin Iliesiu din cauza opiniilor anti-Basescu dar si pentru criticile aduse judecatorilor CCR. In urma acestor luari de pozitie, acestia considera ca Sorin Iliesiu ar fi avut “afirmatii staliniste”.… (12-9-2012 – Ultima Ora)
Într-o relativ frumoasă după-amiază de iulie, având alături, în ordine alfabetică, o bere rece germană şi un interlocutor nu la fel de rece, mai ales când era contrazis, am ajuns să vorbim, dintr-una într-alta, despre politicienii de azi şi despre realităţile Europei de secol XXI, eu susţinând ideea că bătrânul continent a progresat vizibil din secolul XX şi până în prezent, interlocutorul meu având, ca de obicei, o cu totul altă opinie. Nimic nu e mai productiv şi reconfortant decât o conversaţie între oameni care nu sunt de acord unul cu celălalt. Din păcate, însă…… (9-9-2012 – SPUNE)
(I) Tradiţii seculare, muncă şi supunere; Promisiunea unei zile la ţară – proiect UE finanţat de primar; Perechea Boierească; Jocul aparenţelor; Iubita transfugului e nevasta securistului; (II) Pasiuni vinovate la Sfrijeni; Judecata; Cinstirea Stăpânilor şi Oaspeţilor – Începutul sfârşitului; Epilog pe plajă – You can checkout any time you like, but you can never leave!… (9-9-2012 – Divertisment)
Noua Republică, mişcarea fondată de Mihai Neamţu, promitea să răspundă acestor aşteptări – dacă nu în totalitate, măcar ale celor cu sensibilităţi de dreapta.… (9-9-2012 – Intern)
Epoca materialelor în care trăim este caracterizată ca o epocă a materialelor plastice şi a cauciucului, ultima din lanţul epocilor de piatră, a bronzului şi a fierului. In cadrul acestei epoci, cauciucul natural nu putea acoperi nici 1% din necesarul de cauciuc pentru anvelope, astfel că s-a dezvoltat o producţie mondială de 9.400.000 tone/an, din care 2.200.000 tone/an de cauciuc sintetic obţinut prin două procedee de bază, cel german – “BUNA” (butadien-sodiu) şi cel rusesc – SK (Sinteticeskii Kauciuc), şi o producţie mult mai mare de cauciuc poliizoprenic.… (9-9-2012 – Economic)
De câteva zile, vecina de palier, lipsea câmpului meu de observaţie, ca şi Fordul ei decapotabil al cărui loc de parching părea vacant. Fără să-mi explic de ce, absenţa ei mă neliniştea. … (9-9-2012 – Sanatate)
Reteta pentru sarbatorile evreiesti de toamna. Shanah Tova!… (9-9-2012 – Gastronomie si Stil)
Pământ-Marte? E foarte simplu…… (13-9-2012 – TV.ACUM)
Picturi de Marc Chagall, cântă Surorile Barry… (26-8-2012 – TV.ACUM)
Scurt-metrajul „La Culpa” al spaniolului David Victori câştigă festivalul on-line YouTube… (10-9-2012 – TV.ACUM)