Din cimitir nu se pleacă cu mâna goală.
Doar atunci când nu se mai pleacă deloc!
Vinul acru se amestecă într-o butelie de plastic
Aşa cum vine, ca apele pe Argeş.
Iese o licoare a’ntâia;
Un fel de tricolor lichid
Cu care şi morţii se readuc.
Mai ales cei căzuţi de curând.
Nu, cei din război
Ori chiar ceilalţi, din regimul trecut,
Nu mai au şanse.
Tu stai pe banca din faţă.
Pe acolo trec femeile bătrâne;
Miloase dar sărace.
Dăruiesc prăjituri, cozonac.
Unele, bietele, mai dau şi sarmale;
Reci, bineînţeles.
Dar deh, aşa e viaţa!
Pe cealaltă parte mai mult bărbaţii.
În urma lor nu se înşiră câinii de pripas.
Au doar vin în sticlele de prin buzunare
Şi miros a ţuică, a tutun ieftin.
Câinilor nu le place.
S-au mai rafinat şi ei după revoluţie.
Dar mormintele celor căzuţi
Cu drapelul sfârtecat în ajun de Crăciun
Nu mai sunt păzite de nimeni.
Doar de mamele care plâng.
Şi ele, tot mai puţine.
Dan David, Los Angeles, Dec-31-2006.