caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Ii lasi sa fumeze, nu te lasa sa traiesti

de (16-10-2006)

Non-fumătorii expuşi la tabagismul pasiv, sunt rugaţi să nu mai respire până la 1 februarie 2007…
Legislaţia franceză a decis, în sfârşit, începând cu 1 februarie 2007, interzicerea fumatului în toate locurile publice, cu excepţia (provizorie) a cafenelelor, hotelurilor, discotecilor şi cazinourilor, supuse aceleiaşi legislaţii de la 1 ianuarie 2008. În felul aceasta Franţa va completa grupul ţărilor ne-fumătoare, Italia, Spania şi Irlanda, sperând că restul ţărilor europene le vor urma modelul.
„Zonele fumători” improvizate până acum în întreprinderile private sau publice, cu totul lipsite de eficacitate, au devenit caduce. Singurele fumuare acceptate vor fi cele închise ermetic şi înzestrate cu extractoare de fum omologate. Mulţi tentează o analogie cu consumul de alcool, care nu are nici un raport cu fumatul. „Suntem într-o societate de libertate – spunea Dominique de Villpein, primul ministru francez – este necesară exersarea unui control al comportamentului…”
E drept că nici consumul de alcool nu-i recomandabil, cu toate astea vecinul de masă nu forţează pe nimeni să consume alcool, în timp ce este imposibil să te protejezi de tabagismul pasiv.
Decretul francez, inspirat din cel italian, este extrem de riguros şi va face viaţa dură dependenţilor de ţigară. Coabitarea dintre fumători şi cei care nu sunt, devine cvasi imposibilă. Chiar şi incintele de gară, inclusiv cele neacoperite, cum ar fi peroanele, sunt supuse aceloraşi reguli stricte. Ca să nu mai vorbim de stabilimentele şcolare, ospiciile pentru bătrâni, localurile coloniilor de vacanţă sau căminele destinate minorilor sub protecţie juridică, unde fumatul va fi interzis cu desăvârşire. Educatorii, animatorii şi profesorii nu vor putea să-şi aprindă ţigările decât în afara localelor. Pe de altă parte şi la cererea asociaţiei „Alianţă contra tabacului”, minorii de mai puţin de 16 ani vor fi declaraţi „persona non grata” în sânul fumătorilor.
În România s-a înregistrat o creştere îngrijorătoare a tinerilor şi tinerelor fumători în ultimii ani. 32% dintre elevi au fumat prima ţigară înainte de 14 ani. Fenomenul este şi mai îngrijorător în rândul medicilor, redevabili titlului de exemplu. Încă din 1999, conf. Dr. Florin Mihălceanu de la Institutul de Pneumologie, trăgea semnalul de alarmă într-un studiu intitulat „Tabagismul, consecinţe şi tratament”, desenând un trist tablou al confreriei medicale: 43,2 % din medici sunt fumători; 16,6% au renunţat la fumat; 60,5% dintre bărbaţi şi 40% dintre femei pneumologi fumează, etc.
Ravagiile tabacului, pe termen lung, sunt multiple, fumatul fiind implicat în 95% la bolnavii cu cancer pulmonar.
S-a constatat printre altele:
– creşterea riscului de arteroscleroză,
– apariţia ulcerului gastric şi a gastritelor,
– declararea anevrismelor aortice,
– la femei tulburările menstruale, diminuarea fertilităţii, fenomene trombotice, naşteri premature,
– copiii expuşi fumatului pasiv prezintă crize frecvente de astm bronşic, randamente şcolare scăzute ca şi unele infecţii acute respiratorii.

Noua lege franceză antitabac va fi aplicată fără rezerve şi fără excepţii. Xavier Bertrand, ministrul sănătăţii, a pus un accent particular asupra controlului şi aplicării unor sancţiuni disuasive atunci când legea va fi încălcată. Faptul de a fuma într-un loc public îl va costa pe fumător 68 de euro iar pe patronul stabilimentului 135. În cazul când patronul va neglija semnalarea interzicerii fumatului, sau ne respectarea normelor pentru fumuar, i se va aplica o amendă ajungând până la 750 de euro.
Va fi oare România capabilă să adopte, cu rigoare, măcar parţial, aceleaşi norme de protecţie a sănătăţii? Întrebarea rămâne pusă…
Evident, fumătorii înveteraţi vor evoca, ca întotdeauna, istoria lui tataie care a fumat până la 90 de ani, murind de moarte naturală. Numai că cercetările ştiinţifico-medicale au demonstrat fără echivoc, că acestea sunt excepţii rare şi că bunicii fumători depăşesc rareori 50 de ani. Iar bunicile imitatoare se înneacă la primul fum tras în piept, când viciul nu-i deja funcţional.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
şi tac …şi plec

nu stau decât o clipă mi-e drumul înserare rămân aici la uşă-n picioare ca să şed nu-mi daţi să beau...

Închide
18.188.132.71