Un fîlfîit m-a trezit în noaptea înstelată. Haloul Lunii străbătea un voal de nour. Umbre discrete foşneau frunzişul poenii ce mărginea Lacul ascuns în inima munţilor. Am ieşit din cort, neîndrăznind să rup vraja nopţii cu jeturi de lanternă. Foşnetul s-a transformat într-un grup de tineri ce s-au zbenguit în oglinda lacului. Îi urmăream, nostalgia tinereţii dîndu-mi ghes să mă alătur. Un semn discret din partea lor m-a făcut să alunec în undele luminate Celest. Am redevenit din nou tînărul zburdalnic, furînd sărutul ud al uneia din codane. Ne-am jondănit pînă la destrămarea Nopţii. În roua zorilor m-am regăsit singur pe malul lacului.
Am purces prin vraja naturii pe meandrele izvorului ajungînd la o bisericuţă de şiţă. Un sihastru bătrîn făcînd mătănii mi-a venit în întîmpinare tămîindu-mă; făcîndu-şi des semnul crucii m-a întrebat dacă am dansat cu Ielele. Uitîndu-mă în oglinda timpului i-am răspuns că DA.
Acum aştept un alt tînăr sărutat care să continue destinul.
