ACUM.TV

Săptămânile trecute mi-au lăsat amprente de profundă dezamăgire in legatura cu multaşteptata îmbunatăţire a situaţiei privind respectarea drepturilor gay-ilor, lesbienelor şi bisexualilor din Republica Moldova, dat fiind faptul că in urma cu trei ani se anunţase cursul spre integrarea europeană de către guvernatorii ţării. Desi nu mai am iluzii referitor la adevaratele aspiraţii ale actualei Alianţe pentru Integrare Europeană, îmi venea totusi greu să cred cele auzite. Evenimentele recente s-au soldat cu o concluzie tristă: gay-ii, lesbienele, bisexualii precum şi persoanele transgen din Republica Moldova  sunt batjocorite de guvernul şi parlamentul RM, sunt negociaţi de Comisia Europeană în RM şi sunt jigniti de apărătorii drepturilor omului din ţară.

Dezamăgire #1: Guvernul Republicii Moldova

La 13 mai a avut loc masa rotundă “Legislaţia Antidiscriminare: Experiența UE vs. Necesităţile RM”, un compromis stabilit între Ministerul Justiţiei, consilierul Prim-ministrului şi organizatorii Marşului Egalităţii, care trebuia să aibă loc în aceeaşi zi. Propunerea compromisului a venit din partea Ministerului şi avea drept scop amânarea Marşului Egalităţii pentru o perioadă, după adoptarea Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării pentru a nu stârni reacţii răutăcioase din partea opozanţilor respectivei legi. A fost o justificare clară şi explicabilă a faptului că Guvernul RM a pierdut războiul informaţional cu Mitropolia Moldovei a Bisericii Ortodoxe Ruse care a făcut tot posibilul ca mesajul pentru necesitatea adoptării legii anti-discriminare să se denatureze complet.

E firesc să crezi în intenţiile bune ale persoanelor care îţi guvernează ţara, însă noi toţi ştim spre care direcţie este pavat drumul cu intenţii bune. Sase zile după stabilirea compromisului şi cu trei zile înaintea mesei rotunde, Ministerul Justiţiei a publicat pe web site-ul sau ultima variantă a fostei legi anti-discriminare, renumita „Legea cu privire la egalitatea de şanse”, din cadrul căreia au fost excluse criteriile protejate de discriminare cum ar fi „stare a sănătăţii”, „avere”, „origine socială” precum şi „orientare sexuală”. Ultima se regăseşte doar în articolul ce ţine de nediscriminarea în câmpul muncii şi ocupării. „Surpriza” pregătită peste noapte de către Ministrul Justiţiei, Ministrul şi Ministrul Adjunct al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dar şi de Prim-ministru, pentru cei care au promovat proiectul legii timp de patru ani a fost mai mult ca trădare. Masa rotundă s-a transformat în ping-pong între reprezentanţii societăţii civile şi Ministrul Justiţiei, care îi puneau demnitarului mai multe întrebări „De ce?” şi nu primeau niciun răspuns adecvat.

I-au pus întrebările „incomode” ministrului şi reprezentanţii Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M”, unica organizaţie din Republica Moldova care apără şi promovează drepturile LGBT. Cu părere de rău, acesta le-a ignorat pe toate, nefiind, probabil, în stare să spună sincer tuturor celor prezenţi în sală că nici Ministerul Justiţiei, nici restul Guvernului, nu sunt capabili să le asigure respectarea minimă a drepturilor persoanelor LGBT din Republica Moldova. Ba mai mult, s-a văzut clar că graba in adoptarea legii anti-discriminare în ultima variantă, schimbările esenţiale ale acesteia care o transformă într-o „lege anti-discriminare discriminatorie” şi lasă gay, lesbiene, bisexuali, persoanele HIV-pozitive şi cei săraci fără protecţie, se fac nu din motivul necesităţii asigurării tratamentului egal tuturor cetăţenilor RM, dar pentru placul Uniunii Europene şi pentru a bifa următorul punct în Planul de Acţiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize Moldova-UE.

Atunci când vine vorba despre Guvernul RM şi angajamentele lui privind asigurarea drepturilor omului tuturor cetăţenilor RM, îmi vin în cap doar două cuvinte „ipocrizie” şi „laşitate”, pentru că granturile venite din partea UE pentru dezvoltarea ţării sunt mult mai importante decît onorarea obligaţiilor faţă de cetăţenii acestei ţări. Aşadar, după logica guvernanţilor, mai bine să avem o lege anti-discriminare discriminatorie dar cu banii asiguraţi, decât o lege anti-discriminare într-adevăr comprehensivă şi funcţionabilă dar cu anumite riscuri politice. Cel mai umilitor fapt este că proiectul „Legii cu privire la egalitatea de şanse” este rezultatul negocierilor Guvernului cu reprezentanţii Comisiei Europene în RM. Informaţia dată a fost confirmată de acestia din urma in persoana.

Dezamăgire #2: Comisia Europeană în Republica Moldova

Îmi venea greu să cred că proiectul deocheat al „Legii cu privire la egalitatea de şanse” este produsul negocierilor între Guvernul RM şi Comisia Europeană în RM. S-a ajuns la momentul când drepturile omului au devenit negociabile în relaţiile între UE şi Moldova. Săptămâna trecută, Preşedintele Nicolae Timofti, într-un interviu acordat postului EuroNews, a declarat că Uniunea Europeană înseamnă pentru Republica Moldova respectarea drepturilor omului şi creşterea economică. Sunt convins că domnia sa a fost sincer în declaraţia pe care a şi făcut-o. La fel sunt convins că pentru Guvernul şi partidele din AIE doar creşterea economică (personală?) se regăseşte în agenda integrării europene.

Principala scuză a reprezentanţilor Comisiei Europene în RM menită să-i justifice cedarea drepturilor persoanelor LGBT, celor HIV-pozitive şi celor săraci în favoarea compromisului politic între partidele din AIE, ca acele trei să voteze fosta lege anti-discriminare în varianta ei discriminatorie, a fost cam ridicolă. Aceştia şi-au cerut scuze pentru faptul că nu pot cere mai multe de la legiutorii moldoveni pentru că nici în UE nu pot garanta nediscriminarea comprehensivă a persoanelor în toate domeniile vieţii – doar în câmpul muncii. Ei pot încuraja ţările aspirante să adopte legile mai avansate decat UE, dar nu le pot impune astfel de condiţii. Mi s-a creat impresia ca parcă UE doreşte să adere în Republica Moldova şi nu invers.

Indiferent de ce fel de argument a fost adus de către reprezentanţii Comisiei Europene în RM pentru a se justifica, aceasta a fost cea mai mare gafa a lor în relaţiile cu RM, fiindcă de aici încoace tot ce ţine de respectarea drepturilor omului în Republica Moldova va fi negociat într-un mod sau altfel. Acesta a fost un precedent periculos care a dezlegat mainile guvernanţilor noştri, ignoranţi în general în domeniul asigurării egalităţii tuturor cetatenilor ţării.

Săptămâna trecută, Ministrul Adjunct al Afacerilor Externe şi Intergrării Europene, Natalia Gherman, într-un interviu pentru radio Europa Liberă, a declarat că guvernul urmăreşte toate evoluţiile şi procesele în Muntenegru şi Serbia privind procesul de aderare la UE, care îi încurajează şi îi dă încredere „că îndată ce vom corespunde tuturor criteriilor de aderare, fiind un stat european din toate punctele de vedere, vom aplica pentru aderare şi uşile Uniunii Europene vor fi deschise şi pentru Republica Moldova”. Sfatul meu pentru d-na Gherman ar fi să nu se uite nici la Muntenegru, nici la Serbia, deoarece experienţa ţărilor respective va fi o adevărată bârnă în propriul ochi, dat fiind faptul că Muntenegru este campionul între ţările balcanice la capitolul emancipării drepturilor LGBT după Croaţia, iar primarul oraşului Belgrad, a declarat saptamana trecuta că în curând la Belgrad se va deschide centrul de adăpost pentru tineri homosexuali alungaţi de familiile lor. Probabil guvernanţii noştri vor alege doar acele evoluţii şi progrese din Croaţia, Muntenegru şi Serbia care le sunt mai comode. Unicul lucru pe care aceştia îl uita, referindu-se la ţările balcanice, este faptul că în Croaţia, Muntenegru şi Serbia există ceva greu de gasit in randurile clasei politice din RM, şi anume voinţa politică.

Dar revenind la Comisia Europeană în Republica Moldova vreau să adaug un singur lucru. După cele întâmplate înainte şi în timpul mesei rotunde cu Ministrul Justiţiei, pentru mine a fost umilitor să primesc un e-mail de la reprezentantul Comisiei Europene în RM, incluzand discursul Comisarului UE pentru politică externă, Catherine Ahton, si mesajul dedicat Zilei internaţionale împotriva homofobiei şi transfobiei, marcată pe 17 mai.

Dezamăgire #3: Apărătorii drepturilor omului din Republica Moldova

Săptămâna trecută s-a marcat Ziua internaţională împotriva homofobiei si transfobiei şi la Chişinău. In Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe treptele Casei guvernului, a avut loc o manifestaţie neanunţată a activiştilor pentru drepturile LGBT, care apoi s-a transformat într-un marş până la sediul provizoriu al Parlamentului RM. Dat fiind faptul că Primăria Chişinău nu a fost anunţată de către organizatori despre manifestaţia împotriva homofobiei şi transfobiei, niciun homofob n-a venit să ne perturbeze evenimentul. La fel, niciun reprezentant al organizaţiilor pentru drepturile omului, din cele invitate, în afară de activistul civic Oleg Brega şi reprezentantul lui Amnesty International, nu s-a prezentat la manifestatie. Săptămâna trecută a fost ca o hârtie de turnesol atat pentru mine, cât şi pentru alte persoane homosexuale din Republica Moldova, care mi-a demonstrat adevărată stare de lucruri vizavi de drepturile LGBT. Eu nu mai am iluzii referitor la cei carora le pasă cu adevarat de persoanele LGBT din Republica Moldova, nici asupra celor care le folosesc în scopurile politice, economice şi în alte scopuri.

P.S. Săptămâna trecută, ILGA-Europe a lansat prima ediţie a Revizuirii anuale a situaţiei privind drepturile omului lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, persoanelor trans şi intersex în 2011 suplementată de aşa numită Harta Curcubeu, conform căreia Republica Moldova şi Rusia sunt cele mai nefavorabile ţări din Europa pentru persoane LGBT. Republica Moldova a devenit astfel nu din cauza că situaţia privind drepturile LGBT aici este mai dezastruoasă decât în Belarus, Azerbaijan sau Ukraina, dar din cauza că activiştii LGBT moldoveni au pus mai multe eforturi pentru a reflecta starea adevărată a lucrurilor, comparativ cu colegii lor din alte ţări. Oricum, ţara noastră n-a putut să ocupe ultimul loc fără contribuţia directă din partea autorităţilor naţionale şi locale, politicienilor de diferite culori, organelor abilitate şi cetăţenilor de rând, precum şi fără implicarea directă a uniunii Partidului Comuniştilor şi Mitropoliei Moldovei în lezarea persoanelor LGBT de drepturi fundamentale. Revizuirea ILGA-Europe poate fi descărcată de pe site-ul oficial al acesteia: http://www.ilga-europe.org/home/publications/annual_review/2011.

Acest articol a fost publicat duminică, 20 mai 2012 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.