Un pom ingenunchiat
precum cel fara de casa, se inclina.
Impovarat la mare
se scutura de stele dupa drumul in noapte
si adoarme in albastru.
– Nu am bani sa-ti dau, nici alte daruri,
Imi e inima deschisa, si odaia nicicand ferecata,
Iti intind umbra,
cum doar fratele apara mezinul
sopti maslinul.
Inca o data se inclina
undeva la mare.
Florine, e o placere sa-ti fie cineva prieten!
De multe ori poezia ca si cantecul menestrelului zis la spartul petrecerii -mult frumos eenuntat in poezia lui Ion Barbu o balada moderna cu Lapona Enigel devin forme de expresie a gratitudinii pentru sprijin in momentele grele.
Un asa zis prieten din Florida ma califica intr-un mod de bafa balcanica : Pe cand altii fac bani, el pierde timpul scriind poezii.
Bogatia de pret e sa gasesti umbra cand e arsita, sa gasesti la timp apa cand ti-e sete, sa ai un prieten cand esti singur.
Acestea nu se pot contabiliza.
Multumesc celor ce-mi sunt aproape in momentele critice.
Un poem sensibil, plantat parca in gradinile tarilor calde si inflorit cu flori albe in filele viselor autorului.
Excelent!!!!