• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 16 – 22 aprilie 2012
  • Nevoia de a renaşte de Stefan N. Maier
    Scriam săptămâna trecută despre nevoia de anormalitate. O coincidenţă face ca astăzi, de Duminica Paştelui, să scriu despre nevoia de a renaşte.De dimineaţă m-am trezit cu gândul la mitul lui Isus Christos şi am stat în pat, cu ochii în tavan, identificând asemănări şi antiteze cu propria mea viaţă, cu ceea ce facem prin revista ACUM. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nici revista şi nici subsemnatul nu avem componente religioase, dar paradigma creştină fiind atât de cunoscută, este un bun reper la care se poate face o raportare.…continuare (15-4-2012 – Editorial)
  • Un lobbyist american nazist pe lângă Congresul SUA de Eva Galambos
    John Bowles

    John Bowles

    Reprezentantul unui partid nazist din SUA a decis să facă lobby în Congresul american în favoarea obiectivelor formaţiunii sale politice, pentru a o face cunoscută şi atractivă legislatorilor şi alegătorilor. (15-4-2012 – Extern)
  • Homosexualii trebuie să fie cetățeni de categoria a II-a în Moldova de Angelica Bobescu
    “Homosexualii ne vor sodomiza ţara, ne vor batjocori copiii, după adoptarea legii nediscriminarii homosexualii vor cere mai multe drepturi…” dacă nu erau atât de triste aceste afirmaţii puteau fi chiar amuzante, cel puțin pentru mine, o lesbiană care a crescut un copil. (15-4-2012 – Republica Moldova)
  • Prostituarea moldovencelor şi “turismul sexual” în Republica Moldova de Denis Cenusa
    În apărarea demnităţii ţării şi a femeilor au ieşit liberalii moldoveni, care propun taxarea persoanelor care apelează la serviciile prostituatelor. Circa 400 de euro sau 6.000 de lei vor trebui să achite cei care solicită atenţia femeilor de moravuri uşoare. (15-4-2012 – Republica Moldova)
  • Cum să negociezi cu Rogozin? de Nicu Popescu
    Am scris deja despre numirea lui Rogozin ca reprezentant al Rusiei pe Transnistria si despre faptul ca acesta este mult mai eficace in a-si face publicitate in politica interna ruseasca, decat in atingerea obiectivelor de politica externa a Rusiei. Dar iata ca citeam draftul unei carti scrise de un prieten de-al meu din UE (manualul unui consilier politic – The Political Advisor’s Handbook) si am dat de cateva pasaje care m-au facut sa revin la subiectul Rogozin. Mai ales in ajunul vizitei sale la Chisinau. (15-4-2012 – Republica Moldova)
  • Holocaust și eroism de Lucian Zeev HERȘCOVICI
    Sperăm că memoria victimelor Holocaustului, ca și a eroismului evreiesc în cadrul Zilei Holocaustului și a Eroismului va continua să fie păstrată. Pentru a nu fi uitat nici aspectul universal al Holocaustului – problema dezumanizării omenești – nici aspectul național evreiesc al său. (15-4-2012 – Istorie si actualitate)
  • Mall de Vlad Solomon
    Vitrinele oglindeau pașii tăi nehotărâți; te regăseam pată de culoare contrast,/Ambiguă nuanță pe fondul dodecafonic al murmurului neclar de umbre. (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Muritorii nemuririi de Sorin Cerin
    bine şi rău, frumos şi urât,iată esenţa zilei pe care o cerşim (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Mansarda de sub acoperişul raiului de Adrian Suciu
    Pentru fericirea mea de atunci, nu fi penibilă:Te rog să plîngi în prosop, să nu te vadă careva! (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Din nou de vasile igna
    Din nou mă încolţeşte, aruncă mreje transparente,mă pregăteşte pentru încarcerare şi-mi pune coarneÎmpieliţatul, Racul Negru,ce trece Râul de-a-ndoaselea. (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Joc de oglinzi de Dan DAVID
    Strecurată printre crengile plânse, fantoma soarelui îți apare în față. (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • călătoria de Ion Untaru
    viaţa seamănă uneori cuo călătorie scurtă, foarte scurtă. (15-4-2012 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Invitație la teatru în Toronto – „Sfârșit de partidă”, de Samuel Beckett de Editori ACUM
    Invitație la teatru în Toronto – „Sfârșit de partidă”, de Samuel Beckett (15-4-2012 – Scena si Ecranul)
  • google_1
    google_2

  • Nicușor Dan și naționalismul nostru “cel de toate zilele” de Teodor Burghelea
    Nationalismul nostru cel „de toate zilele” este sarac in oferta lui. Propune doar „iubire” (si negatia ei de sigur, „ura”). Ne poate transforma fie in Nicadori, fie in Decemviri, fie… in prefectul Manciu. Dar… numai atat, nimic altceva nu ne poate aduce. Din cauza insuficientei sale axiomatice, el nu poate reprezenta adevarata complexitate a naturii lucrurilor, a naturii noastre „banale” dar… umane, adevaratele „rotunjimi” ale firii. Tocmai de aceea nationalismul nostru cel „de toate zilele” sfarseste cu un glont pe teava (asa cum a facut-o intotdeauna de fapt) sau, in cel mai bun caz cu o injuratura (asa cum suntem deja obisnuiti). Plusul de „valoare adaugata” nu l-a gasit nimeni insa. Articolul de fata abordeaza tocmai aceasta insuficienta axiomatica. Cauta o alta solutie decat glontul pe teava, tras din iubire sau nu. Incearca sa se aplece spre „routnjimile” ce ne plac atata de mult si pe care le ratam din ignoranta si insuficienta axiomatica. Desi avem atat de multa nevoie de ele. (15-4-2012 – Polemica)
  • Despre bicicliști de Vlad Solomon
    Foto: Paulina Eliza Duta

    Foto: Paulina Eliza Duta

    “O voi spune clar si raspicat: vinovati de toate relele din lume sint BICICLISTII!” (15-4-2012 – SPUNE)
  • Învăţăturile lui Mahatma Gandhi către poporul român de Ovidiu Ivancu
    În 1927 şi, mai apoi, în 1929 apar cele două volume ale autobiografiei lui Mahatma Gandhi. Scrisă iniţial în gujarati, cartea a fost apoi tradusă în engleză şi revizuită de autor însuşi. Dincolo de nenumăratele referinţe strict locale, care pentru cititorul european rămân confuze şi ambigue, dincolo de trimiterile acestui text la o lume categoric incompatibilă cu sistemul social şi politic european, regăsim aici un pasaj a cărui înţelegere deschide perspective noi pentru priceperea convulsiilor prin care trecem astăzi, în anul de graţie 2012. Gandhi vorbeşte despre o eroare fundamentală pe care el, atunci, a avut puterea de a o recunoaşte, şi pe care noi, astăzi, riscăm să o repetăm: Hymalayan miscalculation. Când Gandhi îi invită pe indieni la nesupunere civică în sprijinul unei cauze altfel oneste, mişcarea ia proporţii şi se transformă într-una violentă, de necontrolat. Ceea ce, iniţial, deci, nu era altceva decât o luptă nonviolentă în sprijinul unor idei absolut onorabile, se transformă în chiar opusul ei, în băi de sânge şi confruntări directe, fizice, cu autorităţile. (15-4-2012 – SPUNE)
  • „Jos mâinile de pe Cuba!” de Andrea Ghita
    Într-o zi de primăvară am dat cu ochii de o lozincă mare, arborată pe faţada Casei de cultură pe care scria “Jos mîi-ni-le de pe Cu-ba!”. Nu m-a interesat prea mult, cine era Cuba şi cine pusese mâinile pe ea. Probabil că şi aceste necunoscute noi le-aş fi depozitat alături de celelalte nelămuriri într-un ungher al minţii, dacă Tovarăşa nu ar fi readus în discuţie subiectul Cubei, în ultima oră de clasă. .. (15-4-2012 – Marturii)
  • Drumul Damascului de Florin Predescu
    In sufletul fiecaruia dintre noi exista lumina necesara trecerii tunelului catre revelatia binelui. (15-4-2012 – Cai Spre Noi Insine)
  • Blugii lui Emanuel și sfîrșitul civilizațiilor de Ioan Florin FLORESCU
    Pînă la urmă trebuie să recunosc că mi-a prins bine preacinstita săpuneală încasată deunăzi. Dacă un băiețel în blugi e atît de necruțător cu istoria, uitasem cît de periculoși pot fi blugii pentru mîntuirea neamului atunci cînd îi poartă un preot. (15-4-2012 – Cai Spre Noi Insine)
  • Cât de sfântă e Lumina Sfântă? de Tania Iancu
    Aeronava specială care aducea Lumina Sfântă direct de la Ierusalim a întârziat vreo două ore. Românii ortodocşi au încredere mai mare în Lumina Sfântă a Învierii pogorâte din cer în lăcașul lor de rugăciune decât în lumina adusă de Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, conducător al delegaţiei de prelaţi, la Ierusalim. (15-4-2012 – Perspective spirituale)
  • Capriciu pascal: vopsitul ouălor în coji de ceapă de Florin Predescu
    Semnificatia oului nu numai in acceptiune pascala restrange ideea fecunditatii, a creatiei. (15-4-2012 – Gastronomie si Stil)
  • Un medic salvează copiii bolnavi care sunt supuși corupției din România de Wanda Lucaciu
    Dr. Cirstoveanu a devenit in Romania un “super doctor” si un erou.Tatal lui Catalin, Georghe Meliusoiu a spus ca “Dr Cirstoveanu este mai mult decit un erou – el este un dumnezeu pentru noi si pentru copii”. (15-4-2012 – Sanatate)
  • Andrei Roșu – maratonist la Polul Nord de Editori ACUM
    Andrei Roșu – maratonist la Polul Nord (15-4-2012 – TV.ACUM)
  • Daniel David – Excelența în știință și morală de Editori ACUM
    Daniel David – Excelența în știință și morală (17-4-2012 – TV.ACUM)
  • Originea vieții pe înțelesul tuturor de Editori ACUM
    Originea vieții pe înțelesul tuturor (19-4-2012 – TV.ACUM)
  • RELAXARE de Paulina Eliza Duta
    (16-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Cristina Dobrin
    (15-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Teodor Burghelea
    (17-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Andrea Ghita
    (18-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Eduard Mattes
    (19-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Bogdan Preda
    (20-4-2012 – Fotografia Zilei)
  • RELAXARE de Natalie Schor
    (21-4-2012 – Fotografia Zilei)
  •  
    3.138.175.10