Din coroana soarelui orbitor
Suntem boabe aurii risipite la vale.
Ne răsfirăm, ne împrăştiem, plutim, ne rostogolim
În palmele timpului şi spaţiului necuprins…
Până unde poate ajunge gândul tău?
Nu-i ştiu puterea. Are frontiere?
Cuvintele emană puterea misterioasă
de a vorbi prin tăceri, de a exista în absenţele lor,
continuă să simtă vocabulele dezmembrate
din trecutul lor construind fraze,
folosind cuvinte pe care nu le mai posedă.
Melanj de sunete, pânze de păianjen,
senzaţia aruncării într-o fântână secată,
stalactitele durerii!
Cuvintele îmi par ca apa prelinsă printre degete –
curată, racoroasă şi binefăcătoare, dar
când să-mi dau cu ea şi pe ochi pentru
a-mi limpezi privirea deja n-o mai am, s-a evaporat…
– Eşti ca un ulcior magic din care curg poveşti!
În lumea asta, poţi visa cum timpii tăi nu au timp,
cum alergi după clipe ce se ascund,
cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic,
cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să nu plângă,
cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos şi de sus.
În castelul umbrelor există un ritm subteran,
zborul pescăruşului semnează orizontul între două clipe,
În urma fiecărui pas timpul muşcă cu forţă spaţiile,
lumina eliberează căderea secundelor din trecerea cuvintelor…
Două clipe, mai mult decât una!
Sub palida lună
doar paşii tăcerilor noastre
ascund sevele
primăverilor
de la un capăt la altul
al pământului…
Noi şi amintirile noastre
ce se întorc ca rândunelele
în retina noastră!
Noi şi amintirile noastre
seminţe înflorite
în primăveri,
cristale despărţite
ce vor reaprinde
scânteile focului lor!
Să vâslim pe râul de argint
căutând în depărtare
pierdutele vele albe!
Irina Lucia Mihalca
Două clipe, mai mult decât una – Irina Lucia Mihalca
Varianta în limba aromână (armânâ) :
Dauâ clipiti, ma multu di unâ
Ilustraţie vizuală şi sonoră: http://www.youtube.com/watch?v=djY2CnD3ZOw
Ditu câruna a soarilui ţi nâ urgheaşti,
Himu boabi di malmâ arâspânditi tu vali,
Nâ dipârt mu, nâ arâspândimu, azbuiuram, nâ anvârtimu
tu pălnjili a chirolui ş’tu padea fârâ di mărdzânji…
Pânâ iu poati t’as agiungâ a ta minduiri,
Nu-i ştiu putearea. Ari mărdzânji?
Ca unâ ciudii zboarâli a tali au puteari
zburăscu pitu tâţeari şi suntu, şi cându nu suntu,
şi dipriunâ duchescu zboarâli arâspanditi
di ma ninti şi ahurhescu s’adarâ ma multi
ditu zboarâ ţi nu li mai au.
Mintiti vandzâ, pândzâ di paianginu,
ca atunţea cându tu unâ fântânâ seacâ,
aruţâ durerea ca chiatra!
Zboarâli înji paru ca apa ţi’s prilindzi pitu dzeaditi –
chischinâ, avroasâ şi licuvitâ, ma cându
sâ-nji dau cu ea şi pi oclji,
sâ-nji lânjichidzăscu mutrita, nu u mai amu, s’dusi…
– Eşti ca un pociu hrisusitu di iu zvearsâ primiti!
Tu aestâ banâ, poţ s’anghisedzâ cumu mirachili a tali nu au chiro,
cum aladzâ dupâ clipiti ti s’ascundu,
cumu ti hârseşţâ di soarili ţi nu ţâ caftâ ţiva,
cumu poţâ ta’s ti agioţâ cu aumbrili şi vârnâ s’nu plângâ,
cumu poţâ ta’s ti hârseşţâ di tini s’ti mutreşti ş’di înghiosu ş’di îndzeanâ.
Tu casa aumbrilor eastâ unâ banâ sum locu,
azbuiratlu a pescăruşlui disparti clipitile,
Tu cafi toarâ di imnati chirolu mâşcâ cu puteari ditu locuri,
luhjina agiuta
sicundili s’cadâ ditu triţearea zboarâlor…
Dauâ clipiti, ma multu di unâ!
Sumu galbina lunâ,
maşi imnatili a tâţerilor a noastri,
ascundu mâdua primuverilor
di la un capu la alantu a loclui….
Noi şi amintirli a noastri
ţi-s toarnâ ca arândunealili,
tu a nostru ocliu!
Noi şi amintirli a noastri,
sâmiţa tu chitchi tu primuveri,
hrisăhi dispârţâti ţi va’s aprindâ iara
pirili a foclui a lor!
Tu aninti pi arâul di asimi,
s’câftămu tu largu
chirutili câraghi albi!